Connect with us

Revistateo.ro

FOTO. Naomi Campbell revine pe sticlă

Inedit

FOTO. Naomi Campbell revine pe sticlă

Naomi Campbell revine pe sticlă. Se pare că lui Naomi Campbell totul îi merge strună. Deși a ajuns la vârsta de 44 de ani şi a fost implicată în numeroase scandale care i-au afectat imaginea, celebrul fotomodel britanic semnează contracte pe bandă rulantă, iar acum este gata să revină și pe micul ecran într-un serial american.
Frumoasa Campbell va juca într-un nou serial, intitulat „Empire”, difuzat de postul de televiziune Fox, o dramă familială plasată în lumea hip-hop-ului.

Fotomodelul de culoare va interpreta astfel rolul Camillei , o femeie care are o aventură cu Hakeem, fiul cel mic al lui Lucious Lyon (Terrence Howard ). Lyon este în seria tv regele hip-hop-ului, un CEO al Empire Entertainment si un fost asasin și dealer de droguri. Viaţa îi este dată peste cap când află că are o boală necruțătoare și că trebuie să predea ștafeta unuia din cei trei fii ai săi.

Naomi Campbell nu a stat deloc departe de afaceri şi a devenit de luna trecută și imaginea celei mai recente campanii de promovare a brandului de lenjerie intima de lux Agent Provocateur. În acelaşi timp a ajuns şi emblema campaniei de primăvară a companiei Burberry.

Britanica este una dintre cele mai apreciate modele, cu apariţii în peste 500 de reviste. Totodată se poate mândri cu faptul că a fost primul fotomodel de culoare care a apărut pe coperta revistelor Time, Vogue Franța și Vogue Rusia.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top