Stiri
Gheorghe Mărmureanu, anunț despre cutremure
Teama de marele cutremur este tot mai accentuată în rândul populației. Fizicianul Gheorghe Mărmureanu a vorbit recent despre cutremurele mici care au avut loc în ultima perioadă în țara noastră.
„Zona Vrancea este unicat mondial în materie de seismologie. Avem aici, pe o suprafaţă restrânsă, focare de adâncime mare, peste care se suprapun focare de adâncime mică. Acest aspect, împreună cu valorile acceleraţiilor care cresc dinspre epicentru către Chişinău şi Bucureşti dau mari bătăi de cap specialiştilor în privinţa oricărei predicţii pentru Vrancea”, a declarat recent directorul onorific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului de la Măgurele.
Mărmureanu a vorbit despre cutremure și pentru Revista Teo
„Se pot produce cutremure de 10 grade, de altfel au existat în istorie astfel de seisme. Puțină lume știe că scara de intensitate a cutremurelor a fost stabilită dupa numarul de morți și de răniți. Acesta este criteriul. S-a observat că la un cutremur mai mare, să zicem de 7-8 grade, există mai multe victime, și tot așa. (…) Am descoperit că la ultimele 3 mari cutremure din România, accelerațiile au fost mai mari de la distanță decât în epicentru.
CITEȘTE ȘI: INTERVIU EXCLUSIV cu Gheorghe Marmureanu despre cutremurele din Romania
CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV. Clarvazatorul Ioan Istrate despre alinierea planetelor din august: „MARELE CUTREMUR, in ACEST AN”
Sunt multe lucruri pe care le știm și vor apărea în revistele de specialitate. Unele cutremure se pot simti la fel de puternic la o distanță considerabilă față de epicentru din cauza undei. Cutremurele au o directibilitate, poate fi nord-est, nord-vest, depinde de zona seismică. Partea liniară, de comportare a cutremurelor nu e nicăieri în lume ca la noi”, a mărturisit Mărmureanu anul trecut pentru teotrandafir.com.