Connect with us

Revistateo.ro

Grăsimile de care NU trebuie să te fereşti

Stiri

Grăsimile de care NU trebuie să te fereşti

Grăsimile de care NU trebuie să te fereşti.

Multe dintre vitaminele esenţiale organismului se găsesc în alimente cu un conţinut ridicat de grăsimi, astfel că evitarea acestora nu este recomandată. Consumate cu măsură, acestea ajută la prevenirea unor afecţiuni precum cele cardiovasculare, cancer, disfuncţionalităţi ale sistemului imunitar, probleme de piele, artrită ori probleme ale mentruaţiei şi menopauzei.

CITEŞTE SI: Dieta cu ţelină, soluţia perfectă de a slăbi

Laptele. În ciuda sortimentelor prelucrate astfel încât cantitatea de grăsime să fie cât mai mică, acesta trebuie consumat în varianta integrală. Nu doar că va asigura o saţietate mai mare, dar acizii graşi prezenţi în acesta menţin o greutate optimă a corpului. Specialiştii recomandă o cantitate zilnică de aproximativ 250 mililitri, adică o cană. În ceea ce priveşte iaurtul, acesta este ideal să fie consumat tot integral, căci cel degresat conţine de multe ori zahăr, pentru a înlocui gustul dat de grăsimile îndepărtate.

Ouăle. Contrar părerilor împărţite, acestea sunt foarte bune pentru organism dacă sunt consumate de patru ori pe săptămână. Mai multe studii au demonstrat că ouăle menţin un nivel optim al colesterolului din organism.

Uleiul de măsline. Este ideal atunci când este folosit la salate, dar deloc recomandat pentru prăjit, întrucât devine periculos şi poate avea potenţial cancerigen. Dacă vrem să gătim ceva cu ulei încins, cel mai indicat este cel de floarea soarelui sau de rapiţă, mult mai potrivit pentru temperaturile ridicate din tigaie.

Carnea roşie. Consumată de patru ori pe săptămână, în cantităţi mici (100 g), este ideală pentru buna fucţionare a organismului. Atenţie! Aceasta tebuie să provină de la animale hrănite cu iarbă, nu crescute cu nutreţ îmbogăţit cu diferite substanţe.

Cereale. Lăsând la o parte pâinea albă şi produsele similare, alimentele pe bază de cereale integrale nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic.

Sucurile de fructe. Aceste soluţii-minune, promovate drept adevărate surse sănătoase de energie, sunt rele pentru organism. În primul rând, în urma procesului de stoarcere se pierd fibrele, iar apoi cantitatea de zahăr consumată este mult mai mare, căci de fapt sunt consumate mai multe fructe.

Ciocolata. Dacă are o cantitate de cacao mai mare de 70%, aceasta este foarte bună pentru inimă. Cea albă şi cea cu lapte, în schimb, conţin mult zahăr şi grăsimi, aşa că este recomandat să fie evitate cât mai mult posibil.

Untul. Este alegerea perfectă în detrimentul margarinelor ori a altor tartinabile, fabricate prin diferite procedee nu tocmai sănătoase pentru organism.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top