Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop 19 martie 2015

Stiri

Horoscop 19 martie 2015

Horoscop 19 martie 2015 – Berbec
Deschide ochii cat mai repede, pentru ca esti prins intr-un vis imposibil! E o himera, alergi dupa ea alimentandu-ti speranta din lucruri care nici macar nu exista, deci e nevoie de mai mult realism. Revino cu picioarele pe pamant si priveste realitatea in fata, asa cum e, chiar daca nu-ti place. Poate ai fost atras in iluzia altei persoane, ai crezut in planurile sale pe care le-a alimentat cu minciuni sau informatii inselatoare, dar poate nu e prea tarziu sa vezi adevarul si sa iesi din balonul sau de sapun, inainte de a fi si tu implicat in aceasta greseala. E visul lor, nu si al tau, deci trezeste-te cat mai repede din visul lor!

Horoscop 19 martie 2015 – Taur
Ai mai multa incredere in valoarea ta, deci, daca te compari cu altii care ar fi cu ceva mai sus decat tine, descopera ca ai si tu atuurile tale poate chiar mult mai grozave decat ale celor pe care ii apreciezi. Apreciaza-te mai mult pe tine insuti, nu-ti mai gasi atatea defecte si atatea vini, pentru ca sigur ai si tu ceva numai al tau care te aseaza usor in fruntea tuturor. Gaseste-ti acel as din maneca si valorifica-l mai mult. Azi poate aparea o sansa excelenta de a te remarca in fata tovarasilor tai, si astfel toate laudele si onorurile sa se indrepte spre tine. Fii mandru de valoarea ta, de pozitia ta, de superioritatea ta si exprima-ti curajos unicitatea!

Horoscop 19 martie 2015 – Gemeni
Daca vezi ca lumea apreciaza ce faci, tu de ce te critici intruna? Te judeci pe tine insuti mult prea aspru si iti descoperi vini care nu-ti apartin. Ai impresia ca, daca tu le vezi, toata lume le vede, dar, daca ai fi mai atent, ai descoperi ca nimeni nu remarca acel detaliu minor care pe tine te enerveaza la culme. Sti cum faci tu acum? Ai un cos pe frunte si esti atat de obsedat de el, ca ai senzatia ca toata lumea numai la asta se uita, desi nimeni nu l-a remarcat, ca atare las-o mai moale cu auto-critica si auto-invinovatirea. Incearca sa te privesti prin ochii celor din fata ta, care vad la tine si lucruri grozave, demne de lauda!

Horoscop 19 martie 2015 – Rac
La ce visezi tu in acest moment cel mai mult? La eliberare, nu-i asa? Indiferent in ce te simti tu acum blocat ca intr-o capcana sau inchis ca intr-o colivie, e momentul sa cauti o cale urgenta de iesire de aici. Nu dai randament facand lucruri obligatorii, care iti reduc la zero libertatea de miscare si de decizie, deci aici trebuie sa faci tu cel mai mare efort; de a te ridica pentru drepturile tale, de a-ti revendica independenta, de a te descatusa de ceea ce te tine legat de maini si de picioare ca un sclav. Ca e un job unde nu mai ai nicio satisfactie, ca e o relatie care nu te mai face fericit, trebuie sa te gandesti deja cum sa iesi din asta cat mai repede. Te vei simti alt om dupa ce vei rupe lanturile care te tineau pe loc. Viseaza cu incredere la clipa eliberarii tale: nu e departe!

Horoscop 19 martie 2015 – Leu
Vrei sa faci o cucerire? Spune ce simti si succesul e garantat. Ia-ti inima in dinti si exprima-ti mai clar iubirea, pasiunea, atractia catre cel care ti-a furat mintile. Poate esti in fata unei iubiri coplesitoare, care te va domina cu totul, dar nu trebuie sa pastrezi sentimentele acestea puternice doar pentru tine. O declaratie de dragoste facuta acum va avea impact maxim asupra celui caruia i te adresezi, ba chiar se poate lasa si cu cereri in casatorie sau alte gesturi surprinzatoare. Ai grija la cuvintele pe care le folosesti, fii generos in declaratii, fii cat mai pompos si mai indraznet, pentru ca tu chiar simti ceea ce spui, deci e indicat sa-ti imbraci discursul in cuvinte cat mai pasionale, pentru ca-si vor atinge repede tinta.

Horoscop 19 martie 2015 – Fecioara
Fii concis atunci cand iti exprimi punctele de vedere! Nu ocoli subiectul, pentru ca azi vei fi mult mai bine inteles daca te bazezi pe fapte concrete, pe date scrise sau pe cifre, pentru ca ai la dispozitie o serie de informatii incontestabile, sustinute si de documente scrise negru pe alb. Nu te teme sa vorbesti! Nimeni nu poate pune la indoiala afirmatiile tale, de vreme ce tot ceea ce spui e scris in carti, e cunoscut de toata lumea ca fapt real, deci bazeaza-te pe ceea ce stii si esti si tu sigur de asta. Comunica intotdeauna clar ceea ce ai in minte, nu te pierde in emotii sau ocolisuri de la subiect. Ai o parere: exprima-te scurt si la obiect.!

Horoscop 19 martie 2015 – Balanta
Nu te mai compara cu nivelul altora, pentru ca fiecare are norocul sau, destinul sau, propriul sau sens de mers, deci nu poti fi si tu ca ceilalti. Fii tu insuti in situatia de fata, fara sa incerci sa imiti pe altii, sa-i urmezi pe altii pas cu pas. Mult mai bine te-ai descurca pe propria ta cale, una originala, unica, doar a ta, deci nu incerca sa fii ca restul lumii. A face parte din turma nu e chiar in beneficiul tau, pentru ca te-ai putea rupe de pluton pentru a face cativa pasi mai in fata sau a urca mai multe trepte mai sus spre succes. Profita de ocaziile bune care ti se ofera doar tie si nu accepta anonimatul doar pentru ca toti ceilalti sunt in urma ta.

Horoscop 19 martie 2015 – Scorpion
Lupta pentru ideile tale, pentru ca sunt bune si merita scoase mai mult in evidenta, chiar daca multi nu sunt, momentan, de acord cu tine. Continua sa fii la fel de expresiv si de pasionat atunci cand iti expui punctele de vedere, pentru ca tot vei convinge la un moment dat. Fii sigur ca se vor ivi si critici acerbi, si contradictii dure, pentru ca au si altii parerile lor si nu accepta alte pareri, dar cel mai usor vei convinge ca ai dreptate daca iti si pui ideile in aplicare, nu doar vorbesti despre ele. Roadele palpabile la care ajungi sunt demonstratia cea mai clara ca ceea ce spui e corect si merita ascultat, deci mai intai e bine sa faci, si abia dupa aceea sa spui!

Horoscop 19 martie 2015 – Sagetator
Nu trebuie s-o faci pe grozavul ca sa ti se aprecieze meritele, ci mult mai buna ar fi o atitudine mai umila, mai modesta, care va convinge mult mai usor cat de bun esti. Stii ca cei care se lauda cel mai tare risca sa dezamageasca cel mai mult, deci stai in banca ta si du-ti scopul la indeplinire, pentru ca rezultatul final va vorbi de la sine, fara sa mai fie nevoie de alte elogii. Unii te vad ca fiind arogant, altii ca ai fi prea laudaros, dar la urma urmei iti cunosti valoarea si nu trebuie s-o scoti prea mult in evidenta. Lasa reusitele tale sa vorbeasca despre tine! Doar nici tie nu-ti plac laudarosii…

Horoscop 19 martie 2015- Capricorn
Ca sa scapi repede de o sarcina, desi nu ai nici un chef sa te ocupi de ea, gasesti cea mai usoara scuza: spui ca vei face tot ce poti! E promisiunea care se spune cel mai frecvent atunci cand cineva vrea sa scape repede de o treaba, dar asta nu te pune in cea mai buna lumina. Promiti, dar nici macar nu incerci sa faci ceva in directia respectiva, semn ca a fost o promisiune facuta in gluma, fara consistenta. Cei care te-au crezut vor fi dezamagiti atunci cand vor vedea ca ai fost superficial in angajamentele tale, deci, daca tot spui ceva, spune-o din suflet, bazandu-te pe ce poti face cu adevarat, pentru ca poti mai mult decat crezi!

Horoscop 19 martie 2015- Varsator
Lucrurile cele mai bune se intampla chiar acum, deci nu te mai concentra neaparat nici la ce a fost, nici la ce va veni. Acum are loc un eveniment care poate genera o intreaga serie de schimbari pozitive, dar trebuie sa te dedici in totalitate acestui moment. E ziua in care trebuie sa iei niste decizii, sa-ti exprimi un punct ferm de vedere, sa faci o afirmatie categorica, si toate acestea au rol de deschizator de drumuri. Ceea ce decizi sau spui acum, devine punctul de plecare spre o noua etapa de acum inainte, ca atare conteaza enorm cum asezi caramida chiar astazi. Gandul bun pe care il investesti in aceasta samanta va sta la baza viitoarei recolte bogate, deci acesta moment e cel care conteaza!

Horoscop 19 martie 2015- Pesti
Nu trebuie sa-ti arati temerile si suspiciunile pe fata, ca atare tine-ti sub control emotivitatea crescuta, pentru ca nu asta vrea sa vada lumea la tine. Multi asteapta de la tine o decizie importanta, o atitudine ferma si curajoasa, ca atare, ia-ti inima in dinti si spune doar ceea ce gandesti. Evita orice cuvant cu impact negativ, nu folosi barfa, critica sau judecata aspra in nicio situatie, pentru ca e un moment in care trebuie sa-ti pastrezi calmul si luciditatea pentru a spune ce vrei. Daca incepi sa te plangi si vezi in jur doar obstacole si probleme, nu vei lasa o impresie prea buna, deci schimba atitudinea.

Horoscop 19 martie 2015 oferit de Acvaria.com

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top