Horoscop anual
HOROSCOP 2015 SAGETATOR
HOROSCOP 2015 SAGETATOR. Nu e un an deloc uşor pentru tine, asta deja presimţi, dar ai la dispoziţie toate resursele necesare pentru a trece cu bine orice probă la care vei fi supus. Nu s-ar spune că intri în 2015 odihnit şi relaxat, dimpotrivă, dai dovadă de un fel de epuizare generală ce va cere mai întâi o vacanţă, dacă s-ar putea, ca atare caută o cale ca anul acesta să ai mai mult grijă de tine, de corpul tău, de mintea ta, pentru că ai acumulat prea multe. Un concediu la mare ar fi recomandabil, pentru că de acolo vei reuşi tu să primeşti toată energia benefică pentru a-ţi încărca iar bateriile. Tocmai pentru că ştii ce plin în evenimente va fi acest an, ar trebui să te ocupi mai mult de persoana ta, pentru că şi mai multă lume decât înainte va avea nevoie de tine anul acesta: şi partenerul, ţi familia, şi copiii, şi colegii, iar tu eşti numai unul! Vezi cum te împarţi, dar nu pentru a-i mulţumi pe toţi, ci pentru a-ţi vedea şi tu mai mult de propria stare de bine. E un an în care te va preocupa mai mult tot ce e legat de destin, de aceea citeşti enorm, devorezi cărţi de spiritualitate sau metafizică, mergi la cursuri de dezvoltare personală, cauţi metode noi de menţinere a sănătăţii, de meditaţie şi de deschidere spre spiritualitate, consulţi diverşi consilieri spirituali – cum ar fi astrologii – tocmai pentru că simţi că ai ajuns într-un punct al vieţii tale când ai nevoie de nişte răspunsuri, confirmări sau îndrumări, pe care aceste domenii ţi le pot oferi. Ori începi tu să le studiezi cu aviditate – de exemplu începi să studiezi astrologie, feng-shui, numerologie sau orice alte domenii ezoterice – ori doar le consulţi cu ajutorul celor care au pregătirea necesară. Dacă simţi chemarea, urmeaz-o!
HOROSCOP 2015 SAGETATOR. Cu Uranus în Berbec, Jupiter în Leu şi Saturn în Săgetător – o triadă de foc rarisimă! – şi tu – alături de Leu şi Berbec – eşti una din zodiile favorizate de mari schimbări şi acţiuni de înnoire a propriei vieţi. Cel puţin prima jumătate a anului e un adevărat motor la turaţie maximă pentru tine pe care trebuie să-l valorifici din plin pentru orice schimbare de proporţii din viaţa ta, acele schimbări pe care le doreai dar nu consideraţi că deţii toate resursele necesare succesului. Acum le ai la dispoziţie: şi curaj, şi dorinţă, şi ambiţie, şi optimism, şi entuziasm, şi creativitate, şi energie, deci cam tot ce-ţi trebuie pentru succes deplin pe toate planurile.
HOROSCOP 2015 SAGETATOR. Neptun îţi este în continuare un mic inamic, dar el nu acţionează periculos, ci doar cu o ciudată senzaţie de incertitudine, de derută, încât e foarte posibil să resimţi de câteva ori mari neclarităţi, nelămuriri şi insecuritate cu privire la multe aspecte din viaţa ta personală. Parcă ai merge pe coji de ouă, ţi-e frică să nu le spargi.
După ce va intra în Fecioară la final de august, Jupiter nu-ţi va mai fi atât de bun prieten cum ţi-a fost pe perioada tranzitului său prin Leu – din vara lui 2014 până în vara lui 2015 – deci înarmează-te cu multă răbdare, luciditate, perseverenţă pentru că Jupiter va deveni mai degrabă un critic sever gata să-ţi ia la bani mărunţi toate deciziile şi acţiunile.
HOROSCOP 2015 SAGETATOR. Din cauza multiplelor interacţiuni ale lui Jupiter, guvernatorul tău, pe parcursul anului, ba susţinut de trigoane şi sextile, ba tensionat de opoziţii şi careuri, anul va fi extrem de contradictoriu, trecând de la o stare la alta extrem de uşor. Iată câteva din marile aspecte în care este implicat Jupiter şi care vor avea efecte directe asupra ta. Prima lună a anului vine cu opoziţia pe care Marte o face cu Jupiter, opoziţie care nu a mai avut loc, în acest fel, din 2003, şi care poate destabiliza unele decizii, unele relaţii, unele idei pe care credeai că le-ai clădit pe un fundament solid. Nu e chiar aşa, ca atare e posibil să te răzgândeşti şi să refaci unele strategii gândite înainte. Minunatul trigon dintre Venus şi Jupiter din februarie-martie urmat în iunie-iulie şi de o conjuncţie deosebită – şi o conjuncţie ca aceasta nu are loc decât o dată la 12 ani – pot fi sursa unor emoţii superbe, a unor iubiri intense, a unor evenimente de suflet ieşite din comun. Intervalul februarie-iulie e marcat de un aspect rarisim dintre Jupiter şi Uranus, ambele în zodii de foc, ceea ce te stimulează la maximum,. îţi dă curaj nebunesc să începi sau să dezvolţi acţiuni ce necesită inventivitate, originalitate, creativitate. Ai curajul să-ţi exprimi ideile şi talentele, pentru că nu vei mai avea parte prea curând de o perioadă atât de intensă, de palpitantă, în care să-ţi vină idei creatoare aşa, ca pe bandă rulantă. Vei depune atâta pasiune şi energie pozitivă în planurile tale, încât vei face şi paşi mari spre succes! Între iulie-septembrie, acelaşi Jupiter este cumva ţinut în frâu de Saturn, la vremea respectivă acesta întorcându-se în Scorpion, deci entuziasmul care te copleşise înainte de aceste luni va mai păli, de parcă ar exista ceva mai puternic decât dorinţa ta ce te va trage de mânecă. Toate succesele acelei perioade vin cu eforturi mai mari şi cu mai mult consum de energie şi ambiţie. Un alt aspect deosebit trimis către Jupiter e opoziţia sa cu Neptun din septembrie-octombrie, cu siguranţă unicat în viaţa ta şi care îţi va zgudui unele vise, te va obliga să iei unele măsuri pentru a renunţa la unele planuri deocamdată mult prea îndepărtate. Noroc că în acelaşi timp Jupiter şi Pluto au o relaţie foarte constructivă pe cer, semn că nu trebuie să renunţi de tot la visele tale frumoase, ci doar să le mai ajustezi pe ici, pe colo, pentru a le face mai accesibile pentru forţele tale actuale. S-ar putea să devii chiar tu excesiv de critic şi să mai ştergi de pe lista de dorinţele unele puncte considerându-le fantasmagorice, dar poate nu trebuie să le abandonezi complet, ci doar să le mai amâni, pentru altădată, când nu vei mai fi atât de cârcotaş cu tine însuţi sau când nu vor mai sări alţii în spatele tău să-ţi găsească numai defecte. Piedicile acelor luni vor fi mai greu de trecut, pentru că îţi pierzi, trecător, încrederea şi capacitatea de a visa.
HOROSCOP 2015 SAGETATOR. Dar hai să vorbim totuşi şi de evenimentul capital al acestui an. De fapt cu el în frunte s-a încheiat anul 2014, căci Saturn a intrat în zodia ta în ajun de Crăciun 2014, dar faptul că începi anul 2015 cu Saturn exact la poarta ta, se poate spune că tu eşti vedeta acestui an. Nu e un eveniment oarecare, ci unul capital, de destin, marcant, de care ai parte extrem de rar. Ultima oară când Saturn bătea la uşa ta se întâmpla prin 1986, deci numai şi prin raritatea evenimentului şi îţi poţi da seama cât de important sună!
HOROSCOP 2015 SAGETATOR. Indiferent ce vârstă ai, că ai 10 ani sau că ai 50, trecerea lui Saturn îndeamnă la un proces de maturizare – prematură sau tardivă, depinde ce vârstă ai! – deci vei privi viaţa dintr-o perspectivă mult mai matură începând de anul acesta. Îmbraci o haină nouă de om serios, responsabil, te apleci asupra provocărilor vieţii cu o atitudine de om înţelept dispus să arate ce a acumulat, dar să şi înveţe, pentru că, cel puţin pe perioada tranzitului lui Saturn prin Săgetător, adică până prin 2017, vei simţi o mai mare dorinţă, necesitate, obligaţie sau atracţie de a învăţa: cât mai mult, la nivel cât mai înalt şi cât mai profund. Primeşte cu bucurie sosirea lui Saturn în curtea ta, deşi nu e întotdeauna floare la ureche şi nici covor presărat cu flori, dar e un eveniment în care merită să investeşti energie, timp şi ambiţie pentru că se poate spune că se naşte alt om în tine acum. Dacă nu e vorba de o schimbare propriu zisă, atunci e o remodelare a caracterului, o evoluţie, o ascensiune, o aprofundare a sinelui, o explorare a celui care devii pas cu pas în etapa aceasta de viaţă. E o etapă de mai bine de doi ani în faţa ta în care lumea te va percepe altfel: ca pe înţeleptul familiei, ca pe omul matur care ştie ce face şi ce spune, ca pe omul care îşi lasă creativitatea să dea roade prin construcţii durabile demne de toată lauda! Optimist din fire, cum eşti, nu te vei lăsa copleşit de aerul sobru şi rece al lui Saturn, ci vei reuşi să te foloseşti de această imagine doar ca un adaos la reputaţia pe care o ai deja, astfel încât să inspiri credibilitate, respect şi profesionalism, pe lângă lunga listă de calităţi pe care lumea deja ţi le cunoaşte. Vroiai ca lumea să te perceapă diferit, ei bine, acum ai ocazia de a arăta lumii că te-ai maturizat, că ştii ce vrei, că nu mai eşti copilul care experimentează, ba chiar a venit vremea ca tu să înveţi pe alţii din experienţa ta bogată!
Citeste horoscopul integral pe Acvaria.com
UCRAINET
2015-01-09T12:47:43+02:00 at 2015-01-09T12:47:43+02:00
AM CITIT CU ATENTIE TOTUL MI SE POTRIVESTE DE MINUNE CHIAR ASA VISAM DAR IMI ESTE GREU SA ACCEPT
Lili Verestiuc
2015-01-31T19:52:36+02:00 at 2015-01-31T19:52:36+02:00
Sper ca e de bine!