Horoscop anual
HOROSCOP 2015 SCORPION
HOROSCOP 2015 SCORPION. Chiar dacă e un an plin de eforturi, ele se vor dovedi a fi esenţiale pentru cel care devii începând de acum. Nu te culca pe laurii victoriei, nici dacă ai reuşit să-ţi atingi marile ţeluri, pentru că reuşita trebuie şi menţinută, nu doar obţinută. Vei avea toate motivele, anul acesta, să fii mulţumit de tine, pentru că din mâinile tale ies lucruri minunate. Simţi că toate evoluează spre bine, ai din ce în ce mai clar acel sentiment că te afli pe drumul cel bun. Eşti pregătit să te schimbi mai departe, unde e nevoie, pentru că e şi un an de renaştere din multe puncte de vedere. Simţi nevoia unei transformări, chiar şi după cei doi ani şi ceva cât ai trecut prin procesul de maturizare la care te-a supus Saturn, dar nu trebuie să te opreşti. Practic, tot ce ai învăţat pe parcursul trecerii lui Saturn prin Scorpion – ba chiar mai revine şi anul acesta câteva luni în zodia ta – abia de acum îşi arată urmările şi ceea ce vezi te satisface pe deplin. Te-ai maturizat mult, te-ai schimbat enorm, deci în urma lui Saturn a rămas un om complet diferit decât cel care erai acum câţiva ani. Continuă acest proces de schimbare, chiar dacă e greu şi lung, dar ceea ce se vede la orizont te încântă. Vei dori să duci schimbarea şi asupra celor din jur, pentru că vezi că la tine a mers de minune, şi primul om spre care îţi focalizezi dorinţa de schimbare în bine e partenerul de viaţă, dar nu uita: te poţi schimba pe tine, dar nu poţi schimba şi pe altul. El trebuie să decidă singur când şi cum să se schimbe: acceptă-l aşa!
HOROSCOP 2015 SCORPION. Poate te simţi un pic ciudat anul acesta, pentru că Saturn a ieşit din ograda ta şi pare cam pustiu… Dar nu pentru mult timp, pentru că lui Saturn i se face dor de tine şi se gândeşte să mai vină odată pe aici între iunie-septembrie, de parcă au rămas unele aspecte nerezolvare în viaţa ta. Prin retrogradare, Saturn revine cu alte puteri în zodia ta, după ce, timp, de mai bine de doi ani a răscolit-o, a testat-o, a rearanjat-o, dar pesemne că tot a mai rămas ceva de aşezat la locul potrivit. De altfel, pe perioada cât Saturn intră în Săgetător, el se încarcă de o energie nouă, diferită de cea cu care Scorpionul l-a investit, deci ai numai de câştigat de pe urma acestei ultime vizite pe care o pregăteşte Saturn pentru tine înainte de a te părăsi definitiv (pentru vreo 28 de ani). E ca şi cum vine să te recompenseze, să-ţi mulţumească pentru faptul că l-ai găzduit – şi suportat – atâţia ani, vine cu semne bune, cu un sentiment de protecţie, de înţelepciune, cu semne bune de sus, cu un benefic sentiment de eliberare, cum că ce a fost mai greu a trecut… Vrea să-ţi arate de fapt că ai trecut cu bine de probele sale. Iei acum examenul final cu notă bună şi ai parte chiar de Saturn în comisia de examinare! Abia după septembrie poţi răsufla uşurat, dar poţi privi această prelungă vizită a lui Saturn prin Scorpion ca pe cel mai bun, folositor şi înţelept lucru de care ai avut parte în ultimii ani. El ţi-a fost cel mai bun profesor, chiar dacă sever, dar de multe ori, la final de şcoală, exact cel mai exigent profesor este şi cel mai respectat şi ţinut minte de toată lumea, tocmai pentru că a ştiut să-şi predea materia în modul cel mai serios şi responsabil. Aşa a fost şi pentru tine Saturn în ultimii ani, deci profită de faptul că vine să-ţi mai facă o scurtă vizită în acest an, pentru ultimele sale concluzii.
HOROSCOP 2015 SCORPION. Pluto, guvernatorul tău zodiacal, e în continuare un bun susţinător mintal şi intelectual, el îţi insuflă subtil cele mai inteligente soluţii, te ajută să găseşti de fiecare dată cele mai benefice relaţii sau informaţii, el vine cu ideile profunde, cu soluţiile practice, cu stimulentele cele mai potrivite, deci îl poţi privi ca pe un al doilea profesor, cel care vine doar să supravegheze din umbră ceea ce te-a învăţat Saturn. Totuşi, Pluto intră de câteva ori în colimatorul celorlalte planete. De exemplu una din cele mai bune perioade pentru tine se va dovedi a fi septembrie-noiembrie. Saturn te va fi încărcat până atunci de ultima sa porţie de înţelepciune, şi vine şi Jupiter cu un superb şi unicat trigon între zodii de pământ, care te susţine să-ţi extinzi marile planuri, să-ţi pui în aplicare deciziile, să te informezi mai serios, să munceşti mai mult! Ideile care îţi vor veni atunci, sfaturile pe care le vei primi din toate părţile, oamenii cu care te vei întâlni, toate acestea vor avea un rol constructiv asupra ta. Se lasă cu rezultate palpabile, menite să instaleze o binefăcătoare stare de linişte, stabilitate şi constanţă în viaţa ta. Ai curaj, în acele luni, să trasezi noi direcţii către viitor, apucă-te să le aplici, pentru că e perioada în care visele tale pot prinde contur mult mai repede, devenind realizări palpabile! Viitorul stă în mâinile tale chiar în toamna lui 2015, dar trebuie să ai curaj să iei decizii, să gândeşti, să creezi mental ceea ce doreşti să primeşti de la viaţă şi, odată concluziile trase, să începi să şi clădeşti aceste planuri. Nu sunt simple vise, ci proiecte realizabile prin propriile tale puteri şi cunoştinţe: la treabă deci!
HOROSCOP 2015 SCORPION. Pe cât de susţinut este de Jupiter la toamnă, pe atât de obstrucţionat, iritat şi încercat e Pluto în primele 7 luni şi din nou după octombrie 2015, cu prelungire mai apoi şi în 2016, semn că e un an dificil pentru tine. Poate că plecarea lui Saturn aduce o stare oarecare de tihnă în viaţa ta, dar nu te bucura prea tare! Careul pe care Uranus şi Pluto îl formează anul acesta e unicat, nu s-a mai format vreodată de când eşti tu pe lume, ca atare te poţi aştepta la o atmosferă cel puţin… ciudată. Agitaţia poate fi maximă pe unele planuri ale vieţii tale, stările emoţionale sunt contradictorii, nici cu sănătatea nu eşti în cea mai bună formă, pentru că un astfel de aspect nu e deloc uşor de dus. Întinde nervii la maximum, epuizarea fizică şi nervoasă e la cota de avarie, oboseala şi stresul la extrem, deci înarmează-te anul acesta cu antidotul necesar pentru a face faţă cu brio furtunii. Antidotul pare să fie Neptun, pentru că el te poate susţine cu energia sa blândă şi pozitivă, de acolo din peşti, pentru că el îţi aduce de undeva din ceruri, un sentiment de pace, de protecţie, cum că, în tot acest marasm în care nimereşti anul acesta, acolo sus cineva te iubeşte, te ocroteşte, te susţine, şi chiar dacă apar probe de încercare pentru tine, ele îţi sunt, într-un final. benefice, pentru că te ajută să scoţi la lumină toate resursele tale demne de laudă şi mândrie: ambiţie constructivă, personalitate puternică, valoare incontestabilă, capacitate de muncă.
Citeste horoscopul integral pe Acvaria.com