Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop 2018 Minerva Scorpion - Dragoste, bani, Familie, Carieră, Relații și Sănătate

Horoscop 2018

Horoscop 2018 Minerva Scorpion – Dragoste, bani, Familie, Carieră, Relații și Sănătate

Horoscop 2018 Minerva Scorpion – Vor avea parte, în continuare, de instabilitate emoțională și fluctuaţii sufletești în viaţa de familie, cu schimbări bruşte şi neaşteptate şi despre care s-a scris mult, în ultimii ani.

Li se întâmplă toate acestea pentru că ei trebuie să învăţe să-şi dezvolte permanent echilibrul emoțional, indiferent de circumstanțe.

Saturn este în Casa a 3-a, a comunicării și vor trebui să lucreze intens, să depună mai multe eforturi pentru transformarea interioară şi pentru regăsirea profunzimii psihologice care îi caracterizează. Viciul suprem este încăpățânarea, pentru că nu vor să cedeze ușor în nici un plan şi de aici problemele afective.

Studiile spirituale necesită un efort constant şi răbdare. Pentru anul 2018, în ansamblu, elementul de apa este unul dintre cele mai puternice, pentru că sunt destule planete în semne de apă, aşa că anumite sensibilități ar putea fi încălcate şi nu cu rea intenție.

  • Stăpânul semnului – Pluto şi Marte
  • Culoarea specifică – roşu intens, maro închis şi negru
  • Metalul caracteristic – plutoniu
  • Cristalele semnului – Acvamarin, Agat de Botswana, Carneol, Hematit, Jasp,
  • Malahit, Ochi de pisică, Ochi de tigru, Piatra lunii, Piatra sângelui

Horoscop 2018 – Alege altă zodie

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANȚĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

Horoscop 2018 Minerva Scorpion Oportunităţile

Până la mijlocul toamnei cel puțin, vor avea o combinație planetară curioasă, între plăcerea de a se chivernisi a Scoprionului, care este pusă în umbră de plăcerea de a călători.

Jupiter se află în semnul lor, în Casa a 1, a personalităţii. Vor să fugă cât mai departe şi să se distreze. Cred că nu doar au nevoie ci și merită o pauză, şi cu toate acestea le este destinat să fie singuri.

Aş spune că au noroc de o răsplată în sensul de fidelizare a clientelei şi se vor fi recompensaţi cu cazări gratis la hoteluri renumite sau fac parte dintr-un program în care loialitatea faţă de o persoană, de o instituţie, de un parteneriat, le aduce aceste beneficii, ca să nu mai vorbim de cele sociale, de grup, oferte de achiziţie, precum și o întreagă lista de contacte care să le asigure mersul mai departe.

Mijlocul lui aprilie va fi o adevărată pleaşcă pentru ei, deoarece pot să plece sau să-şi facă o rezervare pentru o vacanţă de sezon şi cum este o zi fertilă, iar cuplurile care nu au încă copii dar îşi doresc unul, l-ar putea concepe acum. La fel de ofertante se arată şi zilele de 6 iunie şi 18 septembrie.

Pe 8 noiembrie, Jupiter se mută în Săgetător dar ei vor simţi mâna norocului pe capul lor abia după 22 noiembrie, când tranzitul jupiterian va schimba accentul de pe dorinţa de a călători pe aceea a carierei, atunci când Nodurile Lunare vor schimba semnul, pe 16 noiembrie.

Este un moment numai bun să-şi depună CV-ul pentru un alt loc de muncă, să fie contactaţi de firme de plasare a forţei de muncă în străinătate, să fie promovaţi, să propună proiecte care să-i aducă în atenţia consiliului de conducere a vreunei multinaţionale, să ajungă să orbiteze în preajma oamenilor cu putere, să-şi lanseze propria companie sau să angajeze o firmă de PR pentru a-i asigura deschiderea propriei afaceri.

Zile importante din acest punct de vedere pot fi 24 iulie, 8 august, când farmecul lor îi va da gata pe toţi, vor folosi tehnici psihologice, chiar şi cele mai puţin ortodoxe ca să scoată în evidenţă valoarea muncii lor, sau câmpul de acţiune care se deschide între 18 august şi 25 septembrie, în care se vor mişca asemenea peştelui în apă, vor încheia alianţe sau contracte de afaceri cu beneficii pe termen lung, îşi vor găsi un loc de muncă mai bun sau vor deveni mentorii unor grupuri în formare.

Horoscop 2018 Minerva Scorpion Provocările

Indiferent de vârsta lor reală, cu Saturn în Casa a 3-a a comunicării şi a comunităţii în care trăiesc, este posibil să se simtă ca și cum ar fi sărit peste tinereţe, direct în maturitate, la vârsta de mijloc.

Apar primele fire albe, primele riduri, unele pete de vârstă, primele semne de boală cum ar fi problemele articulare, cele de metabolizare a calciului în organism prin scăderea densităţii osoase, de flexibilitate şi de mobilitate, tulburări de vedere si de auz.

Totuşi, Saturn în această poziţie le oferă înțelepciune şi sentimentul de securitate, e drept, câştigat cu greu şi care vine din disponibilitatea sincerității cu ei însăşi. Devin mai autoritari și mai puțin sociabili, poate şi pentru că odată cu amplificarea acestei laturi a personalităţii lor creşte şi teama că celor din jur nu le place sau le este teamă de ei. Să nu-şi facă probleme, oamenii admira profunzimea lor.

Curiozitatea acestui tranzit este că pierderea în greutatea este vizibilă dar nu într-atât cât să sperie ci ca şi cum s-ar afla într-un proces prematur de îmbătrânire. Dacă s-au ocupat de fleacuri până acum, de astăzi înainte trebuie să întoarcă placa şi să se ocupe de treburi serioase.

Ar putea atrage critici de genul că li se va vorbi cât se poate de clar despre defectele lor. De asemenea, ar putea simţi brusc îmbătrânirea, prin senzaţia că toată responsabilitatea cade pe umerii lor.

Şi se vor simţi deprimaţi, morocănoşi și neiubiţi, ceea ce evident nu este aşa. Dacă îşi vor permite să lase puţin garda jos şi îi va lăsa pe cei dragi să vadă omul din spatele măştii, vor fi incredibil de surprinşi de gesturile și de afecţiunea care li se vor arăta. Vor vedea în copiii lor viitorul adult.

Să folosească zilele de 8, 13, 16 şi 22 noiembrie pentru a avea o conversație profund intimă cu cineva despre sine. Cu perspectiva lor de a vedea lucrurile, prin puterea lor de penetrare mentală, îi poate ajuta să vadă de ce au nevoie pentru a schimba lucrurile şi pentru a se simţi cu adevărat fericiți.

Cât Saturn va fi retrograd, timp de patru luni, nativii Scorpion s-ar putea simţi mai nesiguri, serioşi, pragmatici, prudenţi și vor trăi intens teama de respingere. Vor avea impresia că le este mai greu decât de obicei să-şi atingă obiectivele propuse și şi-ar putea reconsidera direcţia de viaţă. Să numere până la 10, în gând, atunci când cineva îi critică şi vor evita astfel disputele, iar capacitatea lor de a conduce se va impune.

Familia, dragostea și viața socială

În Casa a 7- a, a parteneriatelor de orice fel, inclusiv a căsătoriei, va intra pe 15 aprilie Uranus, unde va sta 7 ani,deci vorbim deja de o casă foarte implicată în 2018.

În concluzie, acest câmp de acţiune, care ţine de status-quo-ul nativilor Scorpion, nu se schimbă prea mult faţă de 2017. Au o mare libertate de mişcare și dacă aleg să facă ceva legat de aceste domenii drumul este deschis, fără blocaje, dar, părerea mea este că alte domenii ale vieții vor fi mult mai importante pentru ei acum.

Cei care au o relaţie pe care vor să o oficializeze sau sunt singuri şi doresc o relaţie, vor avea ocazia să o facă între 17 februarie – 7 martie, 20 august – 17 septembrie, perioadă bună şi pentru finanţe, de asemenea, şi între 10 septembrie – 8 ianuarie 2019. Această ultimă perioadă este cea mai interesantă.

Venus care, de obicei, stă doar o lună într-un semn, va sta în Scorpion aproape 4 luni, fapt extrem de neobişnuit, dar asta se datorează retrogradării, deci le va fi aproape o bună perioadă de timp. Dragostea îi urmăreşte şi mai mult ca sigur, vor găsi ceea ce caută.

În multe cazuri, poziţia arată o relație extrem de vie, adică departe de a fi una obişnuită. De ce? Pentru că Venus va fi retrogradă în această perioadă iar Marte, războinicul, se va afla în Capricorn unde este în exaltare. Poate rezista iubirea la asemenea presiuni? Posibil , dar puțin probabil.

Şi cei căsătoriţi se vor confrunta cu probleme, deci relaţiile vor fi supuse unui sever test de afectivitate iar riscul ca cei căsătoritţi să rămână singuri este foarte mare. Părinţii singuri şi frații nativilor Scorpion au perspective mari pentru căsătorie sau pentru o relaţie serioasă. Copiii de vârsta căsătoriei însă, vor trebui să aștepte până anul viitor.

Stăpânii vieţii lor sociale sunt Mercur – prieteni şi Venus – dragoste, planete care fac parte din categoria planetelor personale şi care se mișcă foarte repede, trec prin toate semnele și casele temei natale în fiecare an, cu excepţia lui Venus care datorită tranzitului lung prin Scorpion, nu va apucat să parcurgă toate semnele.

Astfel că oportunităţile vizând prieteniile şi iubirea vor veni în moduri neaşteptate. Nevoile lor, în schimbare, ating şi latura romantică. Există o lege a compensării care operează cu viețile tuturor şi care îşi are rădăcinile în echilibrul existent în natură.

Când un domeniu al vieții este slab, înseamnă că altul este mai puternic. Excesele dintr-un domeniu induc provocări nerealizate într-altul. Femeia care este prea frumoasă constată că nu este acceptată de celelalte femei care o văd ca pe o amenințare și, de multe ori, face alegeri greşite.

Când o ușă se închide, se deschide o alta. Deci, dacă viața socială mai mult nu este decât este, universul a compensat acest lucru prin latura financiară puternică în 2018.

Scorpionul este un semn zodiacal căruia îi plac lucrurile clar definite şi relațiile bine structurate. Sunt prudenţi când vine vorba despre căsătorie, dar atunci când se angajează într-o relatie, tind să fie credincioşi și cer acelaşi lucrur partenerului pe care, din păcate, îl suspectează de infidelitate destul de des! Gelozia Scorpionului este legendară. Gelozia lor este atât de intensă încât şi numai gândul la o posibilă infidelitate îi face să ia foc.

Un alt domeniu important dar volatil în acelaşi timp, este Casa a 5-a a iubirii, a copiilor şi a creativităţii unde se află Neptun, planetă cu efecte pe termen lung și care a adus şi aduce schimbări profunde. El aduce spiritualitate printr-un sentiment de iubire necondiţionata în casă, acesta este scopul lui.

Acest lucru se manifestă prin tipuri imaginative de decor, peisagistică și design interior. Mulţi dintre nativii Scorpion se vor muta mai aproape de apă. Neptun, care este şi stăpânul Casei a 5 – a, a copiilor, sugerează că fie copiii sunt pe drum, fie că vor face aceste schimbări de dragul copiilor.

Pe de altă parte, Neptun este cea mai spirituală dintre planete. Este o planetă de revelație care dezvăluie binele, răul şi urâtul, aşa că revelaţiile nativilor Scorpion ţin de propria persoană sau de familie, ca întreg. Vor descoperi scopul spiritual al familiei lor, că au fost aduşi împreună pentru un motiv bine determinat. Unul din părinţi va face o alegere norocoasă în acest an.

I-aş sfătui să nu se gândească să cumpere sau să vândă vreo casă sau un apartament anul acesta pentru că din august, Luna Neagră le intră pentru următoarele 10 luni în Casa a 4-a care, mundan, este o casă a real estate-ului. Relațiile cu părinții se vor îmbunătăți vizibil după 8 noiembrie, cele cu fraţii lasă de dorit iar cele cu copiii au un gust dulce-amărui. În schimb, relațiile cu nepoții vor fi minunate.

Scorpionii au tendința să se alieze în afaceri cu cei care sunt mai bogați decât ei de obicei, iar aceste relaţii sunt destul de intense, astfel încât în momentul când se pune problema partenerului de viaţă, vor căuta întotdeauna pe cineva plăcut ca fire, harnic, amabil, stabil și alături de care simt că pot merge ușor.

Îşi doresc o persoană loială pe care să se poată baza iar ei să ducă lupta vieţii lor pentru devenire. Pentru un Scorpion, partenerul, fie el iubit, prieten sau soţ, este un partener real şi nu un adversar, adică, mai presus de toate ei caută un aliat şi nu un concurent.

Dacă iubiţi un Scorpion veţi avea nevoie de multă răbdare. Va trece multă vreme, o perioadă destul de lungă de timp, pentru a cunoaște un Scorpion, deoarece el nu se lasă citit chiar aşa de ușor.

Dacă însă sunteţi consecvenţi în iubire şi emoţia voastră este reală, vi se va permite, treptat, să pătrundeţi în lumea interioară a minții și a inimii sale.

Neptun este în Casa a 5-a, casa iubirii şi a copiilor şi va sta aici o bună perioadă de timp. Influența lui se va regăsi la nivelul relaţiilor, deoarece nativii Scorpioni vor deveni extrem de sensibili la stările, angoasele şi problemele prietenilor, familiei și a celor dragi lui.

Dacă sunt singuri, Neptun sugerează că partenerul pe care îl vor alege în 2018 va fi unul care să rezoneze cu el la nivel mental. Cele mai probabile locuri de întâlnire vor fi la mediile artistice – spectacole muzicale, teatre, desfășurarea unor evenimente care au ca substrat arta – expoziţii de pictură, târguri vintage sau ateliere de fotografie.

Horoscop 2018 Minerva Scorpion Finanțele și Cariera

Va fi un an financiar puternic și prosper pentru nativii Scorpion. Bucurați-vă! Casa a 2-a, a veniturilor provenite din muncă proprie, este dinamizată în primele 3 luni prin prezenţa lui Marte aici, ceea ce arată că finanţele sunt un domeniu de interes și de importanță pentru ei.

Sunt axaţi pe finanțe și se concentrează pe varii modalităţi de a face bani, ştiind că planificarea reprezintă câştig. Jupiter, planeta norocului, este în prima parte a anului, în poziția bună, în semnul lor, în Casa 1, a persoalităţii şi face aspecte frumoase cu Soarele şi cu Chiron din Casa speculaţiilor financiare. Deci norocul financiar le surâde nativilor Scorpion.

Toate acest lucruri se traduc prin venituri sporite și neaşteptate. Obiectivele lor financiare sunt mari, mai mari, aş spune, decât viața. Ei nu sunt interesați doar în a-şi câștiga traiul cât de a strânge avere. Vor există multe oportunități financiare, unele provenite din mediul academic, altele din terenuri în străinătate dar şi din relaţiile de afaceri cu străinătatea.

În viaţa lor financiară par a fi implicate instituții religioase sau preoţi și asta într-un mod foarte benefic.
De asemenea, speculațiile financiare le sunt favorabile. Norocul este de partea lor în toate investițiile și achizițiile pe care le fac iar activele pe care le dețin vor creștere ca valoare.

Exită o vorbă, sunt dintre cei care cred că pot și dintre cei care cred că nu pot. Scorpionii fac parte dintre cei care cred că pot. Întotdeauna sunt la locul potrivit, la momentul potrivit, să recunoască și să profite de o oportunitate. Pe de altă parte, câştigul salarial este un mod de a-şi câştiga existenţa confortabil, conform cu natura și talentul lor și acest lucru este foarte important. Pot fi ei însuşi și mai prosperi.

Jupiter face aspecte frumoase cu Soarele lor până la 18 aprilie iar după aceea cu Pluto, stăpânul lor planetar şiii…stăpânul bogăţiilor subterane. Ambele planete implică aspectul fizic, imaginea și prestanţa, un melanj excelent pentru succes.

Haina este imaginea bunăstării şi este un factor important în câștig, deci, probabil că vor purta numai haine de firmă anul acesta, cu toate că Scorpionii, prin natura lor, nu sunt semne ostentative ci chiar dimpotrivă, le place să-şi ascundă farmecele.

La 16 noiembrie Nodul Nord le va trece peste Mijlocul Cerului, atunci când va schimba semnul şi va trece în Rac, punctul cel mai puternic al temei natale, deci se vor bucura de un plus de Imagine dar şi de avere. Mijlocul Cerului, punct diferit pentru fiecare dintre noi, în funcție de ziua de naştere, este pragul Casei a 10-a, casa carierei.

Aşa că această trecere nu aduce doar bani, ci şi prestigiu, onoruri, recunoaştere şi promovare la locul de muncă. În multe situaţii, este vorba despre implicare în problemele comunităţii în care trăiesc sau dacă fac politică, în problemele ţării, în sensul bun al cuvântului.

Vorbim aici despre relații cu oameni importanţi şi cu putere. Politicienii de profesie vor câștiga alegerile europarlamentare și să spunem că mulți dintre ei vor beneficia, la nivel financiar, de conexiuni politice. Cei mari și puternici sunt cu ei și sunt dornici să le acorde atenţia lor. Oportunități noi și bune în carieră.

Cerul este limita. Scorpionii care sunt studenți vor fi acceptaţi în universităţi din străinătate, alţii vor câștiga burse de studiu sau le va fi recunoscută munca de cercetare.

Vor fi foarte generoşi în acest an, atât cu prietenii cât și în ce privește faptele caritabile. În schimb, ceea ce nu îi prea stă în caracter, va fi un mare cheltuitor.

Toate acestea direct proporţional cu creşterea câștigurilor. Cei cărora le plac investiţiile vor trebui să studieze listarea de proprietăţi la bursă sau la licitaţii, la bănci, precum şi bursa de capital. Colaborarea cu fraţii în funcţii de răspundere în firme, va sista scurgerea de informaţii în afară. Venitul partenerului de viaţă, ar putea fi mai bun dacă acesta ar gestiona şi mai bine veniturile casei.

Dragostea, nașterea, viața şi moartea reprezentă forţa cosmică a naturii iar Scorpionii sunt interesati de toate acestea. Banul are putere de transformare, iată măcar un motiv pentru care un Scorpion este interesat de bani. Banul înseamnă putere, banul provoacă schimbare, banul poate controla totul, aceasta putere îi fascinează.

Dar Scorpionii pot deveni prea materialişti dacă nu sunt atenţi, puterea banilor devorându-le sufletul. Chiar și noţiunea de plutocrat vine de la Pluto, stăpânul lor şi sugerează puterea financiară. Într-un fel sau altul, Scorpionul se străduieşte să-şi asigure un statut financiar bine conturat.

Când fac acest lucru ei sunt atenți la modul în care îşi pot spori averea, iar partea de atenție financiară este, de fapt, un fel de atribut profesional, deoarece ei sunt implicaţi în manipularea banilor altora în calitate de contabili, de avocați, de agenți de bursă sau conducători de companii și atunci când te ocupi de banii altor oameni trebuie să fii mai precaut decât atunci când te ocupi de ai tăi.

Pentru a-și îndeplini obiectivele financiare, Scorpionii au lecții importante de învățat. Trebuie să dezvolte calități care nu vin în mod natural din ei, cum ar fi viziunea, optimismul, credința, încrederea și, mai presus de toate , generozitatea. Ei trebuie să vadă bogăția naturii și în viață, nu doar în formele sale evidente cum sunt bani și puterea. Când îşi dezvoltă generozitatea de exemplu, potențialul lor financiar poate atinge limite nebănuite.

Cea mai mare aspirație a unui Scorpion este să îi fie luate în considerare, de către societate, resursele de lumină şi de viaţă pe care le oferă. Îşi doresc să fie lideri deşi urmează un drum şi o evoluţie total diferite de ale nativului Leu, un alt leader al zodiacului.

Un Scorpion îşi atinge obiectivele în viaţă fără ostentaţie şi fără lumina reflectoarelor, pe când un Leu iese la rampă. Scorpionii caută compania celor bogaţi şi faimoşi într-un mod discret, poate şi pentru că ei, prin natura lor, sunt introvertiţi și au tendința de a evita lumina reflectoarelor.

Dacă ei doresc să-şi atingă obiectivele profesionale mai rapid, nu trebuie decât să se deschidă un pic și să se exprima ceva mai gălăgios. Toate acestea li s-au dat pentru un motiv anume, de a se servi de viață ca să-şi sporească bucuria de a trăi pentru alții .

Cu Saturn în domiciliu, va fi vital să se conformeze cerințelor oficiale când vine vorba de profesie. Problemele de carieră ar putea fi în strânsă legătură cu mediul de afaceri legale și oficial iar opiniile lor se vor ciocni, de multe ori, cu sistemul. Când se întâmplă acest lucru trebuie să fie foarte atenţi cu privire la cum și când să se confrunte cu cei care sunt în poziția de a face schimbări importante.

A face o mișcare greșită, la momentul nepotrivit, ar putea diminua şansele de succes în viitor. Vor fi momente când vor simţi nevoia de a fi pe cont propriu și să se retragă complet de pe scena socială şi să abandoneze locul de muncă. Să încerce să depăşească aceste momente deoarece viitorul lor depinde de cât de dispuşi ar fi să se amestece cu alții și să se implice în activități comune.

Horoscop 2018 Minerva Scorpion Ce ar putea perfecţiona

Veniturile personale vor creşte în acest an, dar vor trebui să muncească asiduu pentru a avea capacitatea de a câștiga bani pentru alții. Prin natura lor sunt buni la acest gen de lucruri, să îi ajute pe alții să prospere. Doar că în acest an sunt mult mai concentraţi pe sine decât pe alții. Saturn în Casa a 3-a a comunicării indică faptul că nu pot ignora acest lucru.

Datoriiile par să fie o problemă în acest an iar lor nu le place acest lucru. Creșterea veniturilor ar trebui să atenueze problema doar că odată cu creşterea acestor vor creşte şi taxele, un domeniu cu care nativii Scorpion nu ar trebui să se joace. Să încerce să nu lase optimsmul să-i facă neglijenţi, nu de alta, dar obţinerea unui sprijin financiar ar fi dificil în aceste condiţii. Un proiect de anvergură poate fi prea mare chiar şi pentru un Scorpion, indiferent cât de prosper ar fi.

Provocarea este de a arăta altora cât de practice și lucrative sunt ideile lor, deoarece investitorii nu împărtăşesc aceeaşi viziune asupra lucrurilor și vor trebui să le prezinte un plan practic, cu soluţii care să îi satisfacă şi pe cei mai sceptici.

Să se asigure că au timp şi pentru oportunitățile educaționale și de turism care vor apărea, pentru că ele le vor îmbunătăți viața mai târziu .

Horoscop 2018 Minerva Scorpion Sănătatea

Sănătate este mult îmbunătățită față de anii anteriori, când grămada de planete lente era împotriva lor. Sunt persoane călite și mai puternice. Organismul le-a fost curățat și purificat, iar aspectele sunt mult mai ușoare.

Pericolul este că vor ignora sănătatea și părerea mea este că fac o mare greșeală. Sănătăţii ar trebui să i se acorde mai multă atenție în 2018, mai ales după data de 15 aprilie. O mare parte a problemei vine de la stresul datorat unei cariere solicitante dar şi a unui mod de a trăi, pe măsură. Este nevoie de echilibru între cele două.

Volatilitatea emoțională este de asemenea, un pericol pentru sănătatea lor. Nimic nu blochează mai repede ca energia care nu este controlată și mai ales stările negative, cu impact emoțional. Ca şi anul trecut, au tendința de a oscila între extreme, de la emoţia cea mai profundă la cea mai crasă superficialitate.

Maximele pot fi nejustificate la fel ca şi minimele. Adevărul este ca întotdeauna, undeva la mijloc. Schimbările de dispoziție de asemenea, tind să fie rapide și năucitoare, atât pentru ei cât şi pentru cei din jurul lor. Provocarea este de a învăţa să cultive pacea, liniștea și echilibrul.

Pot reduce stresul lucrând mai inteligent, mai eficient și ritmic. Să lucreze inteligent nu este greuș nu trebuie decât să se concentreze pe lucrurile cu adevarat importante şi să lase lucrurile să meargă mai departe, să delege din responsabilităţi ori de câte ori este posibil şi să se odihnească atunci când sunt obosiţi.

Să nu se încăpăţâneze să termine un proiect atunci când sunt obosiţi deoarece au şanse să greşească şi mai apoi, să fie nevoiți să refacă totul. Trebuie să-şi asculte corpul şi să fie conştienţi de ce energie dispun.

Vorbesc puțin şi ascultă mai mult. Să gândească şi să fie conştienţi de activităţile alternative pe care le au la-ndemână. Dacă simt tensiunea la locul de muncă, trebuie să evite suprasolicitarea luând o pauză de relaxare. Mai mult, le sugereaz ca în 2018 să evite argumentele şi luptele pentru putere.

Să conştientizeze în preajma căror persoane se simt obosiţi şi iritaţi şi în preajma căror oameni se simt ei, activi şi plini de energie. Vampirii energetici nu fac decât să paraziteze, în mare parte inconștient, tot ceea ce înseamnă energie, ceea ce este pentru nativii Scorpion una dintre cele mai mari pericolele pentru sănătate.

Când simt stari de epuizare sau de enervare fără motiv în prezenţa unora, nu trebuie decât să se scuze politicos şi să pună capăt întâlnirii ori să iasă din încăpere, devenind astfel ceea ce numim un organism eficient energetic iar ei îşi pot investi energia în zonele în care se obține un profit maxim. Nu vor realiza acest lucru imediat, dar în toate există un început.

Horoscop 2018 – Alege zodia

BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANȚĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop 2018

To Top