Horoscop
Horoscop 26 aprilie 2018. Zodia care va vărsa lacrimi mâine
Horoscop 26 aprilie 2018. O zodie va vărsa lacrimi. Află ce îți rezervă astrele în funcție de semnul zodiacal.
Horoscop 26 aprilie 2018
Citeşte horoscopul zilei pentru zodia ta!
Horoscop Berbec pentru 26 aprilie 2018
Visezi să deţii puterea absolută, dar nu te îmbăta cu apă rece! Nu tot ce ţi se pare ţie că e de succes, chiar este, ca atare fii mai realist când îţi propui un scop măreţ.
Cântăreşte-ţi bine forţele, ca nu cumva să ţi se pară doar că deţii toate resursele şi, când vei da piept cu marea provocare, să descoperi că a fost doar o impresie falsă.
E bine să ai maximă încredere în tine însuţi, aşa este, dar nu te privi într-o aură infailibilă, invincibilă, de super-erou: om eşti şi tu, cu limitele tale deci poţi face şi tu erori. Iluzia puterii e cel mai periculos lucru căruia îi poţi pica victimă. Vezi exact cât poţi, ce poţi, pentru a nu alerga după o himeră pe care n-o poţi atinge.
Horoscop Taur pentru 26 aprilie 2018
Tu eşti reprezentantul de seamă al luptei pentru justiţie şi vei îmbrăca haina de judecător, gata să scoţi la iveală adevărul gol-goluţ. Deşi ai mulţi adversari combativi, intuiţia ta îţi spune că lupta lor nu e corectă, că se folosesc de mijloace neadecvate situaţiei de faţă şi, înainte de a duce mai departe acest conflict, caută să le descoperi adevăratele intenţii.
Capacitatea ta de a săpa după adevăr se va solda cu un succes deplin în faţa rivalilor, deci nu te lăsa până nu obţii victoria cu orice preţ, cu atât mai mult că tu lucrezi numai cu instrumente legale, juste, cinstite. Cel vinovat va fi scos la iveală şi va plăti.
Horoscop Gemeni pentru 26 aprilie 2018
Trebuie să ai multă răbdare până ce proiectul la care îţi aduci acum contribuţia să ajungă la nivelul sperat. E o ascensiune lentă, dar solidă, pentru că te bazezi pe fapte concrete, pe date şi cifre, pe instrumente de lucru şi toate contribuie la rezultatele finale de care vei fi mândru.
E o construcţie lentă, de lungă durată, dar ai convingerea că totul înaintează în ritmul cel mai bun către nişte rezultate demne de laudă. Ai încredere deplină în ceea ce te aşteaptă la final, deci nu sări peste etape şi nici nu pretinde rezultate imediate. Încetul cu-ncetul se face oţetul!
Horoscop Rac pentru 26 aprilie 2018
Reuşita proiectelor începute depinde mult de tovarăşii pe care îi atragi alături de tine pentru acelaşi scop.
Trebuie să fii foarte atent la colaboratori, pentru că ai tendinţa de a aduna oameni pesimişti, negativişti, care ţi-ar putea pune doar beţe în roate la orice pas, şi degeaba ai tu chef de acţiune şi elan, dacă ceilalţi te trag înapoi ca o ghiulea prinsă de picior.
Selectează cu mai multă exigenţă colegii pe care să te bazezi, pentru că nu poţi face treabă bună cu cei care se plâng întruna sau spun nu la orice hop.
Horoscop Leu pentru 26 aprilie 2018
Se ştie că eşti un perfecţionist prin definiţie, dar azi această manie a ta pentru a face totul perfect te va ajuta să atingi succesul. Nu te laşi până ce un anumit proiect nu iese ca la carte şi depui toate eforturile pentru desăvârşire. Ai motive să fii mândru de ceea ce iese azi din mâinile tale, pentru că nu poate fi decât ceva ce merită calificativ maxim.
Ieşi în faţă şi prezintă-ţi opera, pentru că merită să fie admirată, merită să se scrie şi să se vorbească despre asta în termeni elogioşi! Lasă modestia la o parte şi, la nevoie, laudă-te şi singur despre ce ai realizat, deoarece chiar merită!
Horoscop Fecioară pentru 26 aprilie 2018
Drumul pe care ai pornit nu demult duce la un nivel demn de toată aprecierea, pentru că pe parcurs vei acumula noi şi noi informaţii care vor crea, la final, un nivel superior pe care te vei putea baza mai apoi o viaţă. Călătoria în care ai pornit e o şcoală a vieţii şi fiecare etapă mai pune o cărămidă la cel care vei deveni cândva.
Că e un curs de specializare, că e o perioadă de ucenicie sub supravegherea unui expert, tot ce acumulezi acum devine bagaj bogat de cunoştinţe care te va propulsa mai apoi în poziţia de maestru! Trage tare, învaţă, munceşte, pentru că e o ascensiune lentă.
Horoscop Balanță pentru 26 aprilie 2018
Parcă ai fi consemnat la domiciliu, dar nu-ţi displace deloc să stai acasă, mai ales dacă ai tot felul de treburi de rezolvat între pereţii locuinţei tale. Preocuparea ta numărul unu se îndreaptă spre confortul tău domestic, încât nu ar fi de mirare să întorci toată casa pe dos ca să rearanjezi totul.
O curăţenie generală ar suna excelent la dorinţa ta de a schimba mediul în care trăieşti, dar, cu ceva noroc, poate e chiar vorba de o mutare în altă casă, în alt decor. Se resimte un aer proaspăt, confortabil şi tihnit: e o plăcere să te bucuri de mediul tău casnic.
Horoscop Scorpion pentru 26 aprilie 2018
Azi ai impresia că baţi pasul pe loc şi nimic nu înaintează. Dacă nu observi nici un fel de progres, mai bine ia o pauză pe toate planurile făcând… nimic! Uneori e greu chiar şi să faci nimic, dar dacă reuşeşti să te rupi de orice stres şi să foloseşti acest răgaz ca o mică vacanţă de odihnă, vei avea numai de câştigat.
Nu te crampona de un hop, dacă vezi că nu-l poţi trece momentan, ci rupe-te de motivul de enervare şi bucură-te că ai parte de această pauză. Astfel îţi recapeţi forţele pentru un nou început, imediat după ce se ridică obstacolele.
Horoscop Săgetător pentru 26 aprilie 2018
Eşti foarte darnic şi dispus să treci cu vederea probleme din care chiar ai avut de suferit şi bine faci, pentru că aşa te eliberezi de un stres inutil care nu te lasă să evoluezi.
Iertarea ta poate fi legată de orice. De exemplu de împrumuturi în bani acordate cuiva, mai demult, încât ai fi în stare chiar să ştergi complet datoria din memorie şi să accepţi faptul că celălalt trece prin momente dificile şi nu are cum să dea înapoi ce i-ai dat.
Unii au comis erori faţă de tine, dar ierţi, te eliberezi şi uiţi, fără a duce după tine un balast emoţional negativ care nu mai ajută la nimic.
Horoscop Capricorn pentru 26 aprilie 2018
Azi îţi consumi energia pe fleacuri, dar îţi place, deoarece e o atmosferă relaxantă în care nu ţi se cere nimic complicat sau dificil. Ai o mulţime de lucruri mărunte de făcut, chestiuni banale de week-end, dar sună bine pentru că reuşeşti să ştergi o mulţime de sarcini dintr-un foc.
Poate te apuci să faci curat prin hârtii, prin cutii, prin sertare, sau aduci corespondenţa lunii la zi, sau descoperi activităţi perfecte pentru o zi de odihnă care merită atenţie, ca atare închei ziua cu un sentiment plăcut, relaxant, cum că ai reuşit să mai scapi de o serie de mărunţişuri de care trebuia, odată şi-odată, să te ocupi.
Horoscop Vărsător pentru 26 aprilie 2018
Aştepţi cu mult interes un eveniment anunţat pentru perioada următoare şi în care ai investit multă speranţă şi iubire. Simţi că a fi ceva pe placul tău, ceva care îţi va încânta simţurile şi-ţi va mângâia inima, tocmai de aceea abia aştepţi să ajungi mai repede acolo.
Te simţi ca înaintea primei întâlniri cu cel care ţi-a cucerit inima şi e normal să ai emoţii imense, tocmai pentru că ai aşteptări deosebite de la acel eveniment special. Depui pasiune şi energie pozitivă în acest moment capital şi eşti convins că va ieşi exact aşa cum doreşti!
Horoscop Pești pentru 26 aprilie 2018
Mediul în care altădată te simţeai foarte bine, în care comunicai extrem de uşor şi unde erai primit cu braţele deschise, dintr-o dată nu mai e la fel de prietenos.
Parcă ai fi printre străini, nu printre prieteni sau rude, pentru că ai senzaţia că la tot ce le spui, ei resping orice părere, contrazic permanent şi refuză ideile tale.
Încearcă să-i înţelegi tu pe ei, pentru că fiecare are toanele sale, şi de data aceasta cel care trebuie să dea dovadă de toleranţă eşti tu. Nu lua refuzurile lor drept un atac la persoană, pentru că intenţiile lor nu sunt negative, ci e doar o pasă proastă care-i face să fie atât de ostili. Dar le trece repede!
Horoscop 26 aprilie 2018 oferit de acvaria.