Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop

Horoscop 30 aprilie 2018. Una dintre zodii atrage energii negative

Horoscop 30 aprilie 2018. Citește horoscopul pentru zodia ta. Una dintre zodii atrage energii negative. Care sunt zodiile spre care se întoarce norocul.

Horoscop Berbec pentru 30 aprilie 2018

Nu ştii încotro s-o iei, ori pentru că, momentan, nu ai nicio soluţie, ori pentru că ai mai multe variante la dispoziţie şi niciuna nu e pe placul tău. Dacă tot eşti în asemenea dilemă, stai pe loc, nu lua azi decizia finală, pentru că vor mai apărea unele detalii foarte curând care te vor ajuta să înţelegi mai bine pe ce nivel te afli. Cere ajutor sau îndrumare, acceptă să fii călăuzit pe una din aceste direcţii, pentru că ai pe cineva alături care a depăşit cu brio un astfel de hop şi acum ştie să dea sfaturi şi la alţii. El poate fi un exemplu care a reuşit şi care e demn de urmat.

Horoscop Taur pentru 30 aprilie 2018

Eşti supărat că lucrurile nu pot evolua în direcţia visată deocamdată, dar nu sări la concluzii finale. Lucrurile sunt încă într-o continuă schimbare, practic nu s-a ajuns la nivelul la care poţi spune că înţelegi exact situaţia, deci mai ai puţintică răbdare. Mai ai de trecut printr-un hop înainte de a primi ceea ce doreşti, ca atare nu-ţi pierde încrederea, speranţa că va fi bine. Acum, pe moment, eşti nervos şi nemulţumit că visul tău nu s-a împlinit, dar mai sunt încă unele aspecte care de-abia de acum urmează să apară şi să completeze tabloul general. Nu azi, dar mâine… poate?

Horoscop Gemeni pentru 30 aprilie 2018

Nu te mai gândi la ce a fost, nici de unde vii, nici ce ai lăsat în urmă, ci încearcă să te concentrezi mai mult la timpul prezent, la ceea ce faci în acest moment. Dacă tot te refugiezi în trecut, în amintiri, în doruri de altădată, pierzi din vedere ce se petrece chiar acum sub ochii tăi. Fă un efort să te detaşezi odată de ce ai trăit cândva, chiar dacă sunt experienţe importante şi marcante, pentru că te ocupi de un proiect care cere să te apleci numai asupra sarcinilor actuale. Sigur, ele se bazează pe experienţele trecutului, dar nu e momentul să vorbeşti doar de ce a fost odată, ce ai făcut acum trei ani, ce grozav era odinioară… Prezentul e cel care cere toată atenţia!

Horoscop Rac pentru 30 aprilie 2018

Nu te lua după judecăţile aspre ale celor din jur, care au ales un anumit punct sensibil din ceea ce au făcut tu cândva şi numai de acela se leagă. Tu între timp ai evoluat, ai acumulat experienţă, dar ei tot la vechea ta eroare se raportează, uitând că omul cât trăieşte învaţă. Nu te lua după cei nedrepţi care te acuză de cine ştie ce erori demult comise, dar pe care tu între timp le-ai reparat deja, ai învăţat din ele, te-ai perfecţionat şi ai urcat treaptă cu treaptă spre mai bine, deci felul în care te privesc ei nici nu mai este valabil. E ca şi cum ei te privesc la nivelul din liceu, când tu ai ajuns deja la nivel de doctorat, deci ai răbdare cu ei să afle cine eşti!

Horoscop Leu pentru 30 aprilie 2018

Stai cu urechile pâlnie şi cu mintea trează, pentru că azi vin către tine o mulţime de informaţii şi trebuie să discerni rapid ce e adevărat în ele. Nu toate te ajută, tot aşa cum nu toate sunt corecte, dar mintea ta e ascuţită şi concentrată la orice detaliu. Foarte receptiv şi atent la tot ce afli, îţi sare imediat în ochi adevărul, deci nu e un efort prea mare pentru tine să tragi o linie clară între bine şi rău, între adevărat şi fals, între aşa da şi aşa nu… Foloseşte-te de acest atu al tău, care te va ajuta să faci cele mai corecte alegeri, deci cântăreşte repede şi sigur pe tine datele care vin către tine din toate părţile. Doar tu poţi face ordine între ele!

Horoscop Fecioară pentru 30 aprilie 2018

Priveşte lumea cu luciditate, nu te mai amăgi singur, nu învălui totul într-o aură falsă. Nici să idealizezi lucrurile nu e bine, pentru că atunci ai aşteptări prea mari de la ceilalţi, dar nici să vezi în jur doar defecte nu e în avantajul tău, pentru că aşa îţi pierzi încrederea în oricine. Încearcă să fii cât se poate de corect în aprecieri, nici să vezi lucrurile în roz, dar nici în negru, ci caută calea de mijloc, cea obiectivă şi clară! Dacă ceva nu-ţi convine din ceea ce vezi în jur, ai tendinţa de a prelua tot pe umerii tăi toată vina, fără motiv, deci nu lua la modul personal nimic din ceea ce nu e chiar perfect în preajmă. Asta e realitatea, ia-o ca atare!

Horoscop Balanță pentru 30 aprilie 2018

Joci un rol important în grupul din care faci parte, fie că e vorba de echipa de lucru, fie de prietenii tăi. Lumea îţi apreciază sfaturile şi compania, pentru că eşti o sursă de energie pozitivă pentru ei. Ştiu că întotdeauna se pot baza pe ajutorul tău, pentru că tu vezi lucrurile dintr-un alt unghi decât ei, deci le poţi fi de folos când ei se simt blocaţi în ceaţă. Au darul de a-i învăţa pe alţii ce să facă, de parcă tu ai fi o enciclopedie amplă de soluţii şi răspunsuri, la care se poate apela uşor. O faci cu sinceritate şi necondiţionat doar pentru că tu deţii soluţia pentru ei: de ce ai ţine-o doar pentru tine?

Horoscop Scorpion pentru 30 aprilie 2018

Ia-ţi inima în dinţi şi spune clar ce gândeşti, pentru că mai sunt şi alţii care doresc să ajungă la aceleaşi rezultate ca tine şi care au mai mult tupeu. E o chestiune de voinţă aici, de determinare şi de curaj, nu ajunge doar să vrei ceva. Fă un pas în faţă şi revendică-ţi dreptul la replică, dând la o parte pe alţii care doar vorbesc, nu şi fac ceea ce promit. Cu siguranţă ai şi tu un as în mânecă de care te poţi folosi cu succes, totul e să ai şi îndrăzneala de a arăta ce ştii. Dacă nu lupţi, altul ţi-o ia înainte!

Horoscop Săgetător pentru 30 aprilie 2018

La ton ridicat, tu răspunde cu toleranţă, la critici, tu răspunde cu apreciere, la nervi, tu răspunde cu bunătate, pentru că numai aşa poţi contracara atitudinea agresivă din partea celor cu care intri azi în contact. Nu pune la suflet răutăţile lor, ci încearcă să-i înţelegi tu pe ei, să le tolerezi nazurile şi hachiţele inerente într-o perioadă atât de tensionată, deci taci şi suportă, pe cât posibil. Nu turna gaz pe foc la o banală ceartă, pentru că i-ai putea dezarma mult mai uşor cu vorbă dulce şi cu amabilitate, decât dacă ai folosi aceleaşi arme! Zâmbeşte, chiar dacă ceilalţi ţipă: aşa se vor potoli mai repede!

Horoscop Capricorn pentru 30 aprilie 2018

E greu să-ţi ţii în frâu energia debordantă azi, pentru că ai avea multe de spus într-o situaţie în care alţii nu prea au curaj să intervină. Să o faci tu, să n-o faci, aceasta-i marea te dilemă, pentru că ţi-e puţin frică să nu greşeşti cumva cu atitudinea ta agresivă. Dacă simţi că e şansa ta de afirmare, depăşeşte-ţi toate temerile şi complexele şi fă un pas în faţă. Dacă alţii nu se bagă, ai putea profita tu de ocazie pentru a te remarca mult mai uşor. Sigur ai tu un as în mânecă!

Horoscop Vărsător pentru 30 aprilie 2018

Ai ajuns într-un punct sensibil al unui proiect, dar nu din vina ta, ci din cauza intervenţiei nedorite a unui inamic. Îşi bagă coada unde nu-i fierbe oala şi îţi strică ţie planurile. Nu te revolta inutil împotriva lui, pentru că exact asta aşteaptă el de la tine: să te irite. L-ai aţâţa şi mai tare, deci tratează cu răbdare această situaţie: se va retrage singur din această chestiune, când va vedea că-l ignori şi nu ţii cont de piedicile tale. Când va vedea că tu îţi vezi mai departe de treaba ta cu calm şi cu încredere în reuşită, va fierbe de invidie, dar nu va avea nicio putere asupra ta.

Horoscop Pești pentru 30 aprilie 2018

Nu accepta răutăţile, criticile sau comentariile maliţioase care mai vin de la ceilalţi. Nu le meriţi, deci nu le primi! Închide orice poartă de comunicare dacă ai în faţa ta oameni pesimişti, negativişti, critici, pentru că tonul lor te poate grăbi şi pe tine, or ziua ta ar putea fi una de succes. Fii sigur că atunci când toate merg bine în viaţa ta, se ivesc o mulţime de cârcotaşi invidioşi care încearcă să-ţi strice ţie bucuria, de aceea numai de tine depinde să-i dai afară din calea ta pe aceşti oameni. Îmbracă-te de lumină, iubire, energie pozitivă ca într-un scut protector, pentru că aşa ei nu te pot atinge!
Horoscop 30 aprilie 2018 oferit de acvaria.com.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop

To Top