Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop 7 octombrie 2018

Horoscop

Horoscop 7 octombrie 2018

Horoscop 7 octombrie 2018. O zodie suferă din iubire, în timp ce alţi nativi ar putea primi veşti excelente cu privire la bani.

Iată horoscopul Acvariei pentru toate zodiile:

Horoscop 7 octombrie 2018 BERBEC

Ai sperat anumite gesturi de afecţiune de la cel drag, dar acesta nu prea ştie să-ţi ofere ce aştepţi de la el. Pentru că uită să-ţi dea un telefon sau să îţi aducă o floare, ai tendinţa de a-i pune la index toate micile gafele de acest fel din ultima vreme.

Nu te pripi să-i arunci în cârcă vini de care nici măcar nu e conştient, pentru că e posibil ca tu să nu fii receptiv la forma în care îşi exprimă el sentimentele, nefiind cele pe care le aşteptai, dar sunt cele de care e el capabil, şi tot e ceva!

Horoscop 7 octombrie 2018 TAUR

Uneori, e nevoie să purifici spaţiul în care trăieşti, să dai afară ceea ce nu-ţi face bine, să te debarasezi de balastul care te înconjoară. Acordă atenţie locului în care te afli şi aruncă pe fereastră tot ce nu-ţi mai face bine, tot ce-ţi blochează fericirea, tot ce-ţi creează o senzaţie de disconfort, ca şi cum ai fi captiv într-o lume impură.

E un moment excelent de eliberare de lucruri, de oameni, de emoţii care nu îţi fac bine, deci fă acest gest fără nici un fel de regret. Nu te lega de nimic, mai ales dacă acel lucru chiar nu-ţi inspiră bucurie şi pace, ca atare, dacă în casa, în inima sau în viaţa ta există un gunoi, dă-l afară pur şi simplu. Creează un spaţiu nou de evoluţie, ca şi cum chiar tu eşti altul!

Horoscop 7 octombrie 2018 GEMENI

Poate nu întotdeauna prietenii sau familia sunt şi cei care te înţeleg cel mai bine, dar nu pune la suflet eventualele lor judecăţi nedrepte. Undeva, poate au şi ei dreptate, dar cel mai mult te doare că nu vor să-ţi cunoască sufletul în profunzime, ci se opresc ce se vede la suprafaţă.

Nu pretinde mai mult nici măcar de la cei care spun că te iubesc, pentru că fiecare, în fond, e cu propriile sale probleme pe suflet. Te descurci mai bine de unul singur, depăşeşti mai bine orice impas doar prin propria ta voinţă, deci nu aştepta miracole de la cei din jur, pentru că nu ei sunt sursa fericirii tale.

Tot ce vrei vine doar din tine, deci nu-ţi oglindi visele în ceilalţi, ca să nu ai parte de decepţii. Tu le poţi împlini, nu ei!

Horoscop 7 octombrie 2018 RAC

Trebuie să dai startul unei acţiuni noi, dar ai mai multe direcţii de mers şi nu ştii care e mai bună pentru tine. Intuiţia ta nu greşeşte niciodată, ca atare trebuie să-ţi asculţi cu atenţie vocea interioară care te împinge doar spre una din alternativele oferite.

Dă-i curs celei spre care îţi dă ghes inima, pentru că se va dovedi a fi alegerea corectă. Emoţia momentului este mare, pentru că, atât timp cât nu ai şi o garanţie certă pe care să te bazezi, pare doar o senzaţie dincolo de raţiune.

Horoscop 7 octombrie 2018 LEU

Viaţa ta e o continuă şlefuire a unui cristal care eşti chiar tu, dar niciodată nu trebuie să te mulţumeşti cu cât ai făcut deja. Poţi deveni şi mai mult, procesul de perfecţionare la care te supui sau eşti supus trebuie să continue, şi să descoperi la tine însuşi alte şi alte faţete, ca ale unui briliant care, prin prelucrare continuă de calitate îşi arată minunatele străluciri şi sclipiri.

Decizia pe care o iei acum are toate şansele să te transforme într-un diamant preţios, deci ţine-te de alegerea făcută prin voinţă proprie. Eşti pe drumul cel mai minunat de formare a omului care poţi să devii, dar acest drum implică o fină lucrare de giuvaergiu!

Horoscop 7 octombrie 2018 FECIOARĂ

Banii iau sensuri foarte constructive, pentru că orice sumă pe care o administrezi, este folosită cu cap, ba chiar poţi obţine şi ceva profit de pe urma lor. Te pricepi la afaceri, la manevrarea sumelor mai mari de bani, şi deciziile cu iz financiar pe care le iei astăzi te satisfac pe deplin. Parcă le aşezi pe toate acolo unde trebuie, fie că e vorba de cheltuieli mari, de investiţii masive sau de primirea anumitor drepturi băneşti.

Apreciezi lucrurile clare, bine definite, cifrele exacte şi documentele care însoţesc orice acţiune, iar stabilitatea aceasta materială are şi efecte asupra tonusului tău. Când banii sunt pe teren sigur, şi tu eşti mai sigur pe tine!

Horoscop 7 octombrie 2018 BALANȚĂ

Ai nevoie de o garanţie şi o aştepţi cu sufletul la gură, pentru că nu te poţi linişti cât nu ştii sigur acel lucru. Ar fi bine să nu mai fii atât de încrâncenat şi de concentrat asupra acelui detaliu. E bine să te relaxezi un pic şi să laşi lucrurile să evolueze în ritmul propriu, fără să te stresezi.

Caută o preocupare în strânsă legătură cu apa, care îţi inspiră linişte şi frumuseţe, ca să uiţi de griji şi nesiguranţă. Ieşi la o plimbare pe malul unui lac privind la undele fine în bătaia vântului, fă o baie parfumată înainte de culcare, mergi la un SPA sau la un ceai cu prietenii, şi vei vedea că efectele vor fi miraculoase. Se vor spăla toate!

Horoscop 7 octombrie 2018 SCORPION

Iubirea nu e întotdeauna locul celor mai frumoase poveşti, ci dimpotrivă, poate fi şi planul celor mai triste evenimente. Pregăteşte-te pentru o surpriză neplăcută ce are la bază relaţia ta de iubire, ori pentru că cel drag trece prin momente dificile şi îţi respinge încercările de a-i fi de ajutor, ori pentru că însăşi relaţia voastră trece azi printr-un moment fragil.

La bine şi la greu îşi arată iubirea adevărata valoare, ca atare nu te lăsa intimidat de răceala sau ostilitatea care se resimte între voi, ci luptă cu aceste oprelişti. Dacă ai abandona chiar acum, ai demonstra, de fapt, cât de subţire e iubirea voastră!

Horoscop 7 octombrie 2018 SĂGETĂTOR

De unde nici nu te aştepţi, azi ai putea primi veşti excelente cu privire la bani. E ca şi cum descoperi o nouă sursă de venit sau reuşeşti, numai tu ştii cum, să faci banii de care dispui să sporească! Bravo ţie, ai idei bune şi profitabile de a câştiga mai mult, dar ţi se cere mai multă energie depusă în proiectele tale.

Cu cât munceşti mai mult, cu cât îţi extinzi mai mult orizonturile şi te implici în mai multe direcţii generatoare de venit, cu atât ajungi mai rapid la prosperitate, ca atare, dacă vrei bani mai mulţi, nu te limita la ceea ce făceai şi înainte. Caută şi alte idei creatoare care să te pună la treabă pentru un profit binevenit.

Horoscop 7 octombrie 2018 CAPRICORN

Ai avea multe de spus cuiva din faţa ta, dar ceva te opreşte să fii atât de sincer şi să-ţi deschizi inima. Ţi-e frică să nu riposteze, să nu înţeleagă greşit, să nu aibă şi el replici cărora să nu ştii cum să le faci faţă, dar nu e bine să-ţi tot reprimi părerile. Dacă ai ceva de spus, spune, indiferent de reacţiile celor cărora te adresezi.

A tăcea, a rata ocazia de a vorbi, a te retrage în banca ta lăsând pe altul să se manifeste, ar fi un semn de slăbiciune, poate şi de laşitate, or ideile pe care vrei să le expui merită să fie cunoscute. Fă un pas în faţă şi spune ce gândeşti, ce simţi, ce doreşti, nu mai ţine în tine!

Horoscop 7 octombrie 2018 VĂRSĂTOR

Se deschide în faţa ta o aventură nouă, foarte incitantă şi foarte atractivă, dar te prinde cumva pe picior greşit. Tu nu ai curajul să porneşti pe această nouă cale, ai impresia că e prea greu, că nu eşti pregătit, că ai alte treburi mai importante de rezolvat şi tot cauţi scuze s-o refuzi.

Nu ar trebui să pierzi şansa aceasta, dar ceea ce te sperie pe tine cel mai mult e necunoscutul. Cum nu prea ştii încotro duce această cale, preferi să-i dai cu piciorul, ceea ce ar fi păcat… Nu refuza, eventual mai informează-te, dar nu renunţa la idee atât de uşor!

Horoscop 7 octombrie 2018 PEȘTI

Aveai încredere totală în cineva, deşi intuiţia îţi tot atrăgea atenţia că în spatele bunelor sale intenţii s-ar mai afla şi altceva. Azi ai norocul de a descoperi brusc, fulgerător, care e adevărul, şi nu mai poţi fi păcălit ca înainte. Dacă tot ai aflat cum e el cel adevărat şi ce ascunde în spatele aparenţelor înşelătoare, trebuie să iei măsuri rapide, ca să nu-l mai laşi să-ţi stea prin preajmă.

Va încerca, prin ipocrizie şi falsitate, să te recucerească, dar nu-i mai merge. Te-ai trezit din iluzie, din minciună, din visare şi chiar dacă suferi după şocul adevărului, măcar eşti mulţumit că l-ai aflat.

Horoscop zilnic oferit de ACVARIA.COM.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop

To Top