Horoscop saptamanal
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018. Iată ce anunță astrele pentru săptămâna care urmează, potrivit astrologului Acvaria. Iată cine va avea o săptămâna extrem de grea, dar și cine va primi niște vești de vis.
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 BERBEC
Nu-ți găsești locul în mediul în care te afli, nu te poți integra, parcă ai fi printre străini sau nu ești compatibil cu scopurile care îi apropie pe acești oameni.
Dacă vezi că, orice ai face, nu te simți în largul tău, mai bine ai părăsi acel mediu, semn că nu ești pe aceeași lungime de undă cu aceștia. Fac parte din altă generație, se află pe alt nivel intelectual, spiritual, emoțional, de pe altă lume parcă, deci caută-i pe cei care îți seamănă.
Și există astfel de persoane cu care ai ce vorbi, cu care poți comunica ușor, ca de la egal la egal, fără să te simți nici în plus, nici mai mic, nici mai neînsemnat. Sună un prieten și invită-l undeva sau, dacă telefonul tău sună, trebuie neapărat să accepți propunerea care ți se face pentru că va fi în beneficiul tău.
Ai toate șansele de a cunoaște pe cineva nou, față de care ai o atracție instantanee, fie că e vorba de șansa unei idile romantice, fie că e vorba doar de o frumoasă sau profitabilă prietenie. Spune da celui care încearcă să s e apropie de tine, deschide brațele să primești iubirea și prietenia, dar stai totuși departe de cei cu care nu ai nimic în comun.
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 TAUR
Există un cuvânt pe care îl urăști, dar care, săptămâna acesta, va apărea în calea ta ca un refren obsedant și de-a dreptul iritant: nimic.
Practic nimic nu iese, nimic nu merge, nimic plăcut nu apare, dar nu te supăra totuși. Și din nimic iese ceva până la urmă, pentru că, dacă ai încercat toate căile de a ieși din zona de blocaj tern, trebuie totuși să faci ceva, să scapi de acel nimic cu care te întâlnești la tot pasul.
Fă ceva, așadar, ceva, orice, numai a nimic să nu sune, pentru că e nevoie acum de o intervenție curajoasă pentru a te opune acestui nimic.
Ai cu ce să-l învingi, clar că se poate, dar trebuie să-l înfrunți, să ieși în fașa lui și să-i ceri socoteală, pentru că el e e dușmanul tău cel mai mare: nimic. A se citi pasivitate, plictiseală, distanță, negare, fugă de acțiune sau de asumare, nepăsare, indiferență, rutină.
Ca să scapi de ele, nu trebuie să nu faci… nimic, așteptând de undeva o minune, deci privește cu detașare situația și vezi ce poți încerca totuși ca să treci peste acest hop.
După ce vei lua taurul de coarne și vei face un pas în afara cercului numit nimic, deja vor începe să se miște lucrurile. Nu spune că nu se poate face… nimic, ba da, se poate: nu spectaculos, nu nemaipomenit, dar tot e ceva decât… nimic!
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 GEMENI
O problemă din trecut, pe care o credeai ori rezolvată, ori uitată undeva în spate, se pare că renaște, chiar mai puternică decât data trecută.
Chiar dacă, pe moment, te ia prin surprindere, te destabilizează, te supără pentru că revine la viață ceva ce credeai că a murit demult, ei, nu e chiar un dezastru. Probabil ai lăsat acea problemă nerezolvată, în coadă de pește, ascunsă sub preș, în stand by, și era normal, odată și-odată, să reapară în discuție.
În loc s-o acoperi iar cu nepăsare și uitare, ia-o de coarne și ocupă-te de urgență de ea acum! Poate nu e chiar ceea ce-ți doreai pentru săptămâna aceasta, poate îți strică cine știe ce alte planuri, dar dacă te ocupi doar de ea, prioritar, până duminică ai șters-o complet de pe lista de probleme nerezolvate.
Ocupă-te deci de ea, oricât de urâtă ar fi, oricât de complicată ar părea, pentru că altfel o tot cari după tine, ca pe o ghiulea de picior, și-ți taie tot elanul. Fără ea, după ce o vei fi dus la capăt cu brio, vei vedea dintr-odată ce liber ești! Fă deci un efort și scapă de această restanță!
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 RAC
Nimic nu te deranjează mai tare decât rutina, decât lucrurile banale, de zi cu zi, cu care ești obișnuit și de care te-ai cam săturat. Tare ai dori ceva mai deosebit, mai ieșit din comun, dar nu prea are de unde să apară, deocamdată.
Dacă tot nu se petrece nimic spectaculos în program, săptămâna aceasta, te poți concentra mai bine la ce diverse proiecte la care îți aduci contribuția, la niște activități care cer de la tine un efort suplimentar pentru a ajunge la rezultatele finale.
Tocmai pentru că nu se ivește nimic nou în peisaj care ți-ar putea distrage atenția, te poți apuca serios de treabă. Poate fi o activitate fizică ce necesită un consum mare de energie din partea ta – lucrul cu unelte, muncă fizică, eforturi peste puterile tale – dar lipsa de evenimente pe alte planuri ale vieții tale e un avantaj pentru a te apleca asupra acelor sarcini de care te poți achita perfect.
Vezi ce munci dificile ai tot amânat până acum și ia-le pe rând: cărat, mutat, săpat, tras, împins, reparat, renovat… Ai energia necesară pentru a le face față cu brio!
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 LEU
Nu suporți să ți se pună condiții și nu o dată vei fi pus în fața unei situații în care altul, care se crede cu ceva mai presus decât tine, vine și-ți spune ție ce să faci sau ce să nu faci.
E frustrant, tu nu primești ordine de la altul, tocmai de aceea te simți ciudat când îl vezi pe celălalt că o face pe șeful cu tine. Culmea, dar de data aceasta nu prea ai forța de a te opune ci accepți condițiile sale, cu rezerve totuși.
Rămâi în gardă, pentru că vei vedea că fațeta aceasta pe care o afișează – de dur, de lider, de dictator – e doar o mască, pentru că e un sensibil și chiar un om plin de slăbiciuni. Vei prinde un moment în care îi vei găsi punctul nevralgic și vei demasca toată mascarada aceasta, fiind salvarea ta de a nu te supune lui, orbește.
Va veni ziua când Leul din tine va ieși din nou la lumină, pentru a-și recăpăta grandoarea, puterea, poziția, siguranța, autoritatea, chiar dacă, o zi – două, o oră – două, joci precum ți se cântă. E un compromis obligatoriu, dar care, da, generează, emoții neplăcute în sufletul tău. Pentru o vreme doar…
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 FECIOARĂ
Fii extrem de atent dacă pleci la drum, pentru că nici nu știi cum se schimbă toate pe nepusă masă. Deși pleci cu un anumit scop în gând, pe parcurs situația se modifică, ceea ce e enervant pentru o fire organizată și metodică, așa cum ești tu.
E ca și cum tu ai plecat de acasă cu un traseu foarte bine stabilit, cu un orar calculat până în cele mai mici detalii și, după primul hop, totul se dă peste cap.
Fii sigur că deplasările respective nu vor mai ieși conform planificării inițiale, de aceea ar fi bine să-ți păstrezi cumpătul când dai piept cu primul hop și să schimbi imediat macazul. Fii precum GPS-ul, dacă ai ratat un viraj în intersecție, reconfigurezi traseul din mers, fără să intri în panică. Pentru că te deranjează abaterile de la reguli și de la planurile pe care ți le-ai făcut cu atâta atenție, mai mult îți sare țandăra decât să găsești alte soluții eficient cât mai repede.
Dacă totuși pleci, nu înseamnă că nu ajungi la destinație sau că nu-ți atingi scopurile pentru care ai plecat, ci doar ajungi la finish sleit de puteri și nervos încât deplasarea în sine n-a avut niciun farmec.
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 BALANȚĂ
Ești cam nerăbdător și, dacă ai putea, ai sări peste câteva etape ale proiectelor tale care înaintează mult prea lent.
Nu te grăbi, știi și tu că graba strică treaba, și dacă unele lucruri sunt programate peste câteva luni, înseamnă că tu ai ceva de învățat, de construit, de adunat, de rezolvat în timpul care a rămas până atunci.
Toate la timpul lor, spune o vorbă, vei simți pe pielea ta trecerea timpului: lentă, greoaie, enervantă… dar cu un rost!
Fă-ți planuri de viitor, asta da, poți face, dar toarnă în fiecare plan pe care ți-l faci, o doză mare de răbdare, pentru că nimic din proiectele tale de acum nu se ridică peste noapte și nici ușor.
Important e că, pe parcurs, primești o mulțime de garanții care îți dau încredere că visul tău, chiar dacă e încă foarte departe, are toate șansele să se materializeze cândva. Ca atare ce poți să faci decât să aștepți și să pedalezi mai departe cu încredere. Educă-ți răbdarea!
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 SCORPION
Nu te simți în apele tale, parcă ceva îți lipsește, parcă ceva te nemulțumește, și afișezi permanent un chip posomorât, trist, supărat, încât lumea nu mai știe cum să-ți intre în grații.
Chiar dacă ai unele probleme ce îți dau motive să te comporți așa, profită de toate semnalele de prietenie care vin din toate părțile. Nu le respinge, nu refuza sfaturile sau ajutorul pe care unii vor să ți le ofere. Totul are rezolvare, dacă recunoști că există problema și că tu, singur, nu-i dai de cap, ca să înceapă să apară ajutoarele.
Chiar dacă ești genul de om care știe să se descurce și singur la greu, vei descoperi acum atât de multă lume care e acolo, la dispoziția ta, alături de tine, gata să te ajute, încât problemele tale, care stau la originea supărării, pot dispărea mult mai repede.
Lasă orgoliile deoparte și acceptă mâna întinsă de unii, pentru că vin spre tine idei, sfaturi, ponturi, soluții concrete ce merită primite, ascultate și puse în aplicare cât mai repede pentru a te ajuta să ieși din pasa aceea proastă.
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 SĂGETĂTOR
Te copleșește o ciudată stare de nepăsare, de abandon, de parcă ai fi gata să renunți la un proiect care ți se pare că nu are șanse de izbândă.
Pasivitatea naște eșec, asta e clar, deci, dacă tu îți pui speranțe în acel mare scop, nu trebuie să-l lași nici să evolueze de la sine, nici să-l pui în așteptare, pe linie moartă, sperând la vremuri mai bune sau condiții mai favorabile succesului.
Cine nu face nimic nu primește nimic, deci hai, fă ceva, ia o decizie, mai fă un pas înainte, spune ce vrei, pentru că așteptarea nu creează! E ca și cum ai pune în pământ o sămânță și aștepți de la ea roade, dar între timp tu nu faci nimic: nu uzi sămânța, nu cureți rădăcinile, nu te preocupi de soarta viitoarei recolte.
E nevoie de un act de voință, deci treci la fapte, pentru că orice ai face, orice gest va pune o cărămidă în plus la viitorul succes pe care îl visezi.
Nu spune nu pot înainte de a încerca, căci nu renunțarea sau abandonul sunt soluțiile, nici așteptarea pasivă, visând la miracole din cer. Numai de tine depinde reușita!
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 CAPRICORN
Nu toate visele se împlinesc iar acum vezi cu ochii tăi cum un plan, în care ți-ai pus mari speranțe, se destramă. E firesc să fii dezamăgit și supărat, e normal să aluneci de la cel mai înalt nivel al viselor tale înapoi pe pământ, dar nu te supăra totuși pe nimeni: nici pe noroc, nici pe soartă, nici pe astre! Dacă un lucru nu se mai întâmplă, probabil era spre binele tău să nu se întâmple, deci acceptă situația, oricât de greu ți-ar fi, și consideră că acesta e prețul care se cere plătit pentru ceva mai bun care urmează să apară la orizont.
Faci compromisuri, toată lumea face, accepți condițiile defavorabile de acum cu încredere că, după această etapă sub așteptările tale, vine alta mult mai bună.
Nu te crampona de acest aparent eșec, pentru că dacă stai să-l analizezi pe toate fețele, ai putea pierde vremea sau chiar ocazii mai bune care trec pe lângă tine.
Gata, n-a mers, închide capitolul, pune-l acolo în memorie la lecții învățate care n-au mers, și schimbă imediat macazul spre altceva. Sigur există altă cale mai bună!
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 VĂRSĂTOR
E vremea marilor planuri pentru tine, arunci spre viitor săgeți cu idealuri și îți alegi noi ținte de atins pentru perioada următoare, poate deja pentru anul care vine.
Ești plin de avânt, abia aștepți ca aceste vise să se îndeplinească, dar nu ajunge doar să faci planuri până în cele mai mici detalii. Trebuie să cauți și mijloacele de a le transforma în realitate!
Ai alături de tine persoane care au ajuns la acel scop măreț, deci ele pot deveni exemple demne de urmat pentru tine, fă ca ei, mergi pe aceeași cale, folosește rețetele lor de succes, pentru că sunt deja verificate și eficiente.
N-are rost să-ți bați capul căutând alte căi sau alte soluții când există deja unele la îndemâna ta care pot fi puse imediat în aplicare. Ascultă-l pe cel care este alături de tine și-ți spune ce să faci, pentru că știe ce spune: a trecut și el prin aceleași etape.
Trasează strategia, clădește-ți visul, dar când vine vorba de unelte, folosește-le pe cele pe care alții le-au folosit deja cu succes.
Horoscop ACVARIA 10 – 16 decembrie 2018 PEȘTI
Marile schimbări au nevoie de timp pentru a-și arăta efectele, deci nu te aștepta ca, dacă de azi ai luat o decizie măreață, de mâine să vezi deja urmările. Ai răbdare, mergi pe calea aleasă, pentru că sigur vei ajunge la destinație într-o zi, dar chiar e nevoie de timp. Nimic nu se clădește peste noapte.
Tu ești implicat într-un proces de durată, înaintezi lent, pas cu pas, etapă cu etapă, iar până acolo unde visezi să ajungi mai e încă o cale lungă cu multe piedici de trecut.
Merită așteptarea! Chiar și piedicile, amânările și ocolișurile au un rost, pentru că ele te ajută să devii mai matur, mai profund, mai responsabil și să nu crezi că totul se obține repede sau ușor. Primul pas l-ai făcut: ai luat decizia, de acum începe să lucrezi la noua ta idee!
E ceva similar unei cure de slăbire: azi ai luat decizia, ai trecut la fapte, ai scos pâinea și dulciurile din meniu, iar tu deja mâine te sui pe cântar și ești dezamăgit de rezultate. Mai cântărește-te după o lună și ai să vezi deja roadele deciziei tale. Ca atare, dacă tot ai pornit pe un drum nou, nu întreba clipă de clipă: am ajuns?
Horoscop săptămânal oferit de ACVARIA.COM.