Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop Minerva 12 – 18 noiembrie

Horoscop anual

Horoscop Minerva 2018 – Previziuni generale. Ce ne aduce Saturn în Capricorn și care sunt zodiile afectate

Horoscop Minerva 2018: Știm cu toți că planetele nu stau pe loc. Sunt în continuă mișcare, asemenea sistemului solar, a galaxiei din care facem parte, asemenea Universului. Cum fiecare planetă are propria viteză, ele se angajează în aspecte, mai mult sau mai puțin benefice, una cu cealaltă.

Unele apecte sunt pozitive și pot stimula creșterea și armonizarea, altele sunt o provocare și se pot transforma în catalizatorul schimbărilor care urmează a fi făcute. Mai există, desigur, și cele neutre, al căror impact este aproape insesizabil.

Totul depinde, așadar, de ce fel de aspect marchează, într-un fel sau altul, o persoană sau chiar o generație.

Tranzitele nu sunt nici bune, nici rele. Dar felul în care se combină energiile a două planete, de exemplu, face ca „parteneriatul” dintre cei doi aștri să definească tranzitul.

Dacă un anumit tranzit va fi bun pentru noi depinde de poziția planetelor în tema natală a fiecăruia, temă care este unică. Vorbim, de fapt, despre certificatul de naștere astral al fiecăruia.

Tranzitele majore sunt oricare dintre cele cinci aspecte cunoscute încă din perioada ptolemaică – conjuncția, opoziția, trigonul, pătratul și sextilul sau semnele în care se află planetele transpersonale – Uranus, Neptun și Pluto. Pe măsură ce tranzitele majore se dezvoltă și se desfășoară pe parcursul mai multor săptămâni, luni sau ani, ele devin, de multe ori, mesajul de fundal pentru citirea unei hărți astrale.

Adesea, un tranzit va începe cu o conjuncție, se va estompa prin trigoane și sextile, dar se va tensiona prin pătrate sau opoziții. În final, va reveni în punctul de plecare – vorbim de un ciclu care va parcurge întotdeauna cele 5 tipuri de aspecte, înainte ca impactul asupra noastră să fi trecut.

CITESTE SI: Horoscop 2018: Previziuni detaliate pentru fiecare zodie. Zodiile care dau lovitura și care vor da piept cu greutățile

Efectele produse de un tranzit major se vor resimți poate toată viața. Iată și explicația: pe un asemenea tranzit, viața noastră va lua o turnură sau alta – terminarea studiilor și cariera, căsătoria, achiziția de bunuri imobiliare, nașterea unui copil, pierderea unui părinte ș.a..
Aceste tranzite lente reprezintă un fel de vehicul pentru călătoria prin viață și sugerează tendințele cosmice care se desfășoară neîncetat.

Anul care vine va fi marcat de două tranzite majore: Saturn, care revine în domiciliu după 28 de ani și 7 luni, pe 31 decembrie 2017 și intrarea lui Uranus în Taur în noaptea de 15 spre 16 mai 2018.

Citește în pagina următoare ce ne aduce Saturn în Capricorn

Pagini: 1 2 3 4 5 6

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop anual

To Top