Horoscop Minerva
Horoscop Minerva 4 – 10 februarie – Taur
Taur
Oportunități de călătorie atât în ţară cât și în străinătate. Iniţiativa personală este obligatorie pentru atingerea obiectivelor. Socializarea este importantă, dar nu sunt absolut necesară. Simt că nu sunt în apele lor la începutul lunii, nicio problmemă, să trateze această inapetenţă ca pe ceva trecător. Lucruri pe care în alte condiţii nu le înţeleg, acum au ocazia să-şi arate secretele.
Alege direct zodia:
BERBEC – TAUR – GEMENI – RAC – LEU – FECIOARĂ – BALANȚĂ – SCORPION – SĂGETĂTOR – CAPRICORN – VĂRSĂTOR – PEȘTI
I-aşi sfătui să improvizeze cât mai mult, să fie jucăuşi fără a depăşi limitele bunului simt. Vor găsi elementul estetitc în orice acţiune şi asta îi face să deţină controlul. Pasiunile lor vor ieşi la iveală năvalnic, stimulaţi de locurile în care se află şi unde se simt extraordinar.
Îşi pot pune în valoare ideile abia spre sfârşitul lunii, până atunci vor observa, vor analiza şi vor încerca să facă faţă problemelor profesionale. Se pot pomeni că revine o pasiune, un hobby din trecut, şi nu vor ştii cum să se împartă pe 5 şi 6 februarie.
Posibil ca 9 şi 10 februarie să-i surprindă undeva la munte, împreună cu partenera/ul sau familia, din nevoia de a analiza lucrurile într-un mediu în care ei se simt foarte bine şi ce poate fi mai benefic pentru ei, ca pentru orice semn de Pământ de altfel, decât muntele?
I-aş sfătui să nu ducă acasă problemele de la serviciu, stresul este maxim pe 8 februarie şi în loc de desindere vor sta toată ziua în certuri. De ei depinde dacă vor ştii să le fie aproape celor din familie sau persoanei iubite şi trebuie să înţeleagă că au capacitatea de a calma lucrurile.
Dragostea este cea care ne face mai buni, aşa se spune, ei bine, aş vrea să nu uite acest lucru. Simt că orice banalitate îi enervează? Să respire profund şi să închidă ochii, să mai respire odată apoi să îi deschidă şi să privească în jur, vor remarca imediat dacă cineva a sesizat starea lor.
Alţi Tauri, Vor pune sub lupă relaţiile actuale, cei care au, despică şi firul firului în patru, iar partenerii lor nu vor suporta tensiunea. În schimb nu le sugerez să ia nicio decizie – căsătorie, separare sau conceperea unui copil, deoarece nu sunt pregătiţi pentru asta deocamdată.
Le-am mai spus că ei trebuie să permită relaţiei să sporească, să crească nu să o tensioneze prin gesturi brutale – posesivitate, gelozie, control ş.a. Vor avea parte de iubire şi de sex cum îşi doresc, către sfârşitul lunii iunie. Cei care sunt singuri vor întâlni pe cineva on-line sau cu sprijinul cuiva din familiei.
Profesional lucrurile sunt puţin tensionate dar nu din vina lor, un proiect mare la care lucrează alături de alţi colegi, în să el are momente când nu reuşeşte să ţină pasul cu datele limită fapt şi mereu este atenţionat asupra acestui lucru. Posibil că îşi gestionează prost productivitatea şi de aici problemele, să nu intre în panică deoarece sunt apreciaţi pentru ceea ce fac.
Productivitatea în colectivitate este un mit, nimeni nu este egal din acest punct de vedere. Să încerce să se detaşeye şi să vadă cum se construieşte proiectul şi atunci va avea perspectiva reală. Lucratul peste noapte nu este o soluţie dar dacă aşa simt ca sunt mai productivi să lucreze şi noaptea. Apoi pe 5 şi 6 februarie vor trebui să ia o decizie legată de carieră.
Financiar lucrurile nu stau rău deloc, mai ales că au şi influxurile planetare de partea din această perspectivă. Inteligența lor financiară funcţionează ceas, iar câștigurile vin din munca propriu-zisă, din tranzacțiile imobiliare dar și din familie.
Banii pentru nativii Taur vin pe diverse ci şi prin varii metode. Cei care doresc să investească să o facă în domeniile media şi comunicare, editare carte sau edituri, proiecte cu caracter cultural. Îşi pot îmbunătăţii câştigurile cu ajutorul unui expert profesionist cum sunt brokerii, cu ajutorul prietenilor sau prin iniţiativa personală.
Să fie atenţi la aritmiile de pe urma stresului, deci să se odihnească şi să înveţe să se calmeze. Să nu abandoneze ideea de mişcare şi să meargă măcar de două ori pe săptămână la o sală de sport sau la înot. Apoi, un ceai de plante este mai bun decât o cafea tare iar o salată de crudităţi, mai bună decât un produs fast food.
Alege direct zodia:
BERBEC – TAUR – GEMENI – RAC – LEU – FECIOARĂ – BALANȚĂ – SCORPION – SĂGETĂTOR – CAPRICORN – VĂRSĂTOR – PEȘTI