Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop săptămânal Minerva 3 - 9 iunie 2018 – Berbec

Horoscop Minerva

Horoscop Minerva Berbec 24-30 septembrie 2017

Berbec – pentru ei, dreptunghiul mistic aduce ceea ce eu numesc magie în viaţa lor preţ de câteva zile, pentru că vor întâlni persoana pe care o caută de multă vreme. Cu toate acestea, le-aş sugera să se aplece mai atent asupra zilelor de 25, 26 și 27 septembrie, adică luni, marţi şi miercuri.

APASĂ PE ZODIA TA PENTRU A CITI HOROSCOPUL INTEGRAL:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI

Sunt vizate schimbări în relaţiile de familie şi bolile cornice. Încă se pot rupe relaţii, chiar de afaceri, deci atenţie la mesajele pe care le primesc. Să nu se răzbune pe familie, pentru că aceasta nu are nicio vină pentru prostiile lor sau se pot manifesta boli pe care le-au crezut vindecate, în special durerile de cap sau la lovituri, ori intervenţiile chirurgicale în regim de urgenţă, la nivelul capului. În acelaşi timp, va trebui să fiţi atenţi, cei care sunt la drum la problemele atmosferice care sunt – ceaţă, ploi, tunete şi fulgere ş.a.

Persoanele vârstnice, femeile în special, atenție la tulburările de ritm cardiac, tensiune sau alte boli care implică sănătatea sistemului cardio-vascular.

Ar sta ei excelent şi la capitolul comunicare dacă nu ar fi repeziţi, deci să fie atenţi la ceea ce li se cere dar şi la ceea ce spun. De asemenea, tinerilor le-aş sugera să aibă grijă ce fac la locul de muncă deoarece există pericolul să-şi piardă jobul sau să fie mutaţi undeva unde nu le place.

Financiar, par să vină nişte bani pe 28 – 29 septembrie dar aşa cum vin, aşa se duc. Taxe, impozite, cheltuieli neprevăzute par stringente, mai ales că pătratul Pluto – Jupiter vine şi el să blocheze câteva zile lucrurile, în sensul că vor realiza că toate sunt în interdependente şi oricât ar dori să rezolve un aspect vor veni altele şi altele…

În ce priveşte investiile, speculaţiile financiare sau intimitatea, Luna Neagră îi va supune emoţional şi afectiv la tot felul de teste, deci mare grijă de cine va înamoraţi sau pe cine aţi ochit, că ar putea fi rateul vieţii voastre. Mai mult ca niciodată, aspectul vine acum să le arunce acel văl peste ochi despre care tot pomenesc eu. Zile vizate, 25, 26 şi 27 septembrie.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop Minerva

To Top