Horoscop Minerva
Horoscop Minerva Fecioară 4 -10 iunie
Nu este o perioadă rea nici pentru acești nativi deşi încă îi mai chinuie o serie de mici blocaje care ţin de comunicare deoarece, tot ce spun este răstălmăcit, lucru deloc plăcut pentru ei. Totuşi, se păstrează ambianţa şi starea de bine şi la ei, este vorba despre o stare de bine interior de care aveau nevoie. O săptămână în care se pot câştiga procese care trenează de ani de zile, se pot întocmi dosare cu documente pentru diferite aprobări, se poate discuta despre viitor.
Socializează cu şarm, aşa cum le este obiceiul, totuşi vor încerca gustul amar al propriei înţelegeri, în sensul că oameni în care au avut încredere, le întorc spatele sau află că, de fapt, jucau pe două fronturi, erau prietenii lor, dar plănuiau cum să-i îngenuncheze, cu duşmanul. Din acest punct de vedere zilele de 7, 8 şi 9 iunie sunt grăitoare.
În cuplurile mature, există o ordine prestabilită a lucrurilor pe care nimic nu o poate dărâma, nici bârfa, nici problemele de serviciu şi nici prietenii. Pentru cei care îi cunosc ar spune că retrăiesc din nou povestea de dragoste de la începuturi şi poate chiar este aşa. Zile excelente: 9 şi 10 iunie, poate şi pentru că este sfârşit de săptămână şi apucă să stea mai mult împeună cu partenerii.
Aparenta liniştea de pe frontul profesional nu este decât un preambul pentru ceea ce vor dori să facă. Dacă sunt şefi, şi dacă sunt şi femei, să se aştepte la confruntări dure pe 7 şi 8 iunie cu şeful sau cu şefii altor secţii ori servicii, deoarece subalternii lor nu şi-au făcut treaba sau vor să disponibilizeze oameni din subordinea lor.
Citește și: MINERVA: Pe 9 iunie Jupiter revine în mers normal
Pe 7 iunie vor încerca să se lămurească cum stau lucrurile ca pe 9 iunie, cu argumente, să-şi apere oamenii cu dinţii. Nu sunt adepţii argumentării greşelii, dar de astă dată vor călca regulile de ei stabilite şi îşi vor bate duşmanii cu propriile arme.
Tot pe 9 iunie, se pomenesc, pe nepusă masă, într-o postură profesională menită să le satisfacă orgoliul şi să le exalta vanitatea. Le sunt recunoscute deschis meritele, sunt evidenţiaţi pentru o serie de rezolvări şi idei, vor fi solicitaţi să vină cu idei pentru a demara un nou proiect. Şi vor face faţă cu brio tuturor acestor provocări, chiar dacă nu le place să fie în lumina rampei.
Financiar, este o săptămână a scadenţelor, unii rămân fără o sursă de venit suplimentară, alţii pot pierde în urma unui proces de divorţ ori de partaj un bun de care erau foarte siguri.
Ca sănătate, revin tulburările digestive, în special cele hepatice, şi cele articulare aşa că ceva mai multă atenţie la alimentaţie şi la disfuncţiile hepato biliare care se pot accentua săptămâna aceasta. Răcesc greu, dar când o fac, o fac lată!