Horoscop Minerva
Horoscop Minerva Pești 4-10 iunie
Peşti – Este posibil să se confrunte cu probleme de natură juridică în sensul că se pomenesc chemaţi să depună mărturie. Invitaţi la organele de anchetă, vor intra în panică, chiar cu un risc sporit de atac de panică. Sfatul meu este să încerce să-şi ţină firea pentru că trebuie, într-un fel sau altul să lămurească lucrururile pe care şi ei le-au susţinut.
Pe de altă parte, nemulţumirile lor au mai multe cauze şi izvorăsc din neputinţa de a pune lucrurile în ordine aşa cum doresc ei. Dorinţa lor de a şti că lucrurile în familia lor merg bine îi fac să dea impresia că vor să deţină controlul şi de aici problemele. Asta nu ar fi nimic, dar faptul că încearcă să ofere mai mult decât primesc dă senzaţia de sufocare şi de aici discuţiile la nesfârşit.
Nevoia lor interioară de securitate emoţională, săptămâna aceasta le poate juca feste dintre cele mai crunte, în sensul, că se poate lăsa cu un divorţ pe nepusă masă sau persoana cu care stă de ani buni îşi face bagajul şi pleacă ori sunt părăsiţi până şi de copii.
Deci, eu sugerez ceva mai multă atenţie la ce primesc şi ceea ce oferă.
Afectivitatea lor îi determină să procedeze aşa cum fac mai mereu, fie îi sufocă cu dragoste pe cei pe care îi iubesc, fie le este indiferent ce se petrece. Îi sfătuiesc să fie persuasivi, dar nu lunecoşi, punctuali şi precişi, dar nu extraordinar de îngăduitori, atenţi la ce se petrece în familie, dar nu posesivi sau să-şi impună punctul de vedere.
Schimbările de la serviciu nici ele nu anunţă ceva prielnic. Grijă la zilele de 8 şi 9 iunie. În postură de angajaţi riscă controverse tocmai cu oamenii care ar trebui să îi ajute sau care au avut încredere în ei și pentru cuvinte aruncate aiurea, la furie şi pe care oricât le-ar regreta nu le mai pot retracta, riscă să piardă orice sprijin. Zi proastă, mai ales pentru femei, 9 iunie.
Bunurile şi proprietăţile au pentru nativul Peşti, săptămâna aceasta, o semnificaţie şi o importanţă vitală aşa ca să nu vă miraţi dacă auziţi că investesc pe 8 şi 9 iunie, într-un teren, se asociază cu vreun coleg în vederea construirii de locuinţe, achiziţionează o casă nouă sau un bun de valoare – un tablou, o tapiserie, un obiect sau o bijuterie de valoare.
Chiar dacă sunt capricioşi, pretenţioşi şi detaşati nu înseamnă că nu au simţul afacerilor. Femeile să fie atente la durerile de cap pe fond nervos, iar bărbaţii să aibă grijă cum se mişcă prin casă că există un potenţial destul de ridicat de accidente casnice. Să nu recurgă la întăritoare care îi pot revigora pe moment, dar care pot genera dependenţe din care să iasă cu foarte mare greutate apoi.