Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop Minerva Rac 28 mai - 3 iunie

Horoscop Minerva

Horoscop Minerva Rac 28 mai – 3 iunie

Rac – iată că pentru aceşti nativi decorul sentimental şi cel profesional prinde o mai multă concreteţe, ceea ce îi inspiră şi îi face să viseze, să imagineze un viitor mai degajat şi nu în culorile sumbre în care care îl vedeau mai acum câteva săptămâni.

Dar, că trebuie să existe şi un dar, luni pe 29 mai, ar putea avea supriza ca partenerul de viaţă să afle că trebuie să plece pentru câteva săptămâni să lucreze la o filiala a instituţiei dintr-o altă localitate, ceea ce ar putea să le dea planurile peste cap sau vor afla că un contract pe care îl negociază de ceva vreme a rămas într-un sertar. Să nu-şi facă probleme, nu sunt primii cărora li se întâmplă asta, dar nici ultimii.

Interesant este cum cuplul Jupiter din Casa familiei vine să aşeze lucrurile prin sextilul cu Luna Neagră, să aducă armonie şi înţelegere, degajează tensiunile asemenea unui burete imens care absoarbe tot ce îi stresa până acum, tot ce îi deranja la membrii familiei, tot ce îi nemulţumea la partener şi la copii. Dispar ca prin farmec discuţiile în contradictoriu care, de regulă, pe nativii Rac îi dezarmează şi îi face să se închidă în sine, se discută, se fac planuri, se analizează.

Marţi, pe 30 mai, vor afla şi cine a stat în spatele anulării contractului de care aminteam. Tot acum cei tineri care, încă studiază, au prilejul să se descopere pe sine întru viitoare profesie pe care şi-ar dori-o, acum pot face alegerile care să le marcheze traictoria profesională şi, de ce nu, cariera într-un domeniu de vârf. Alţii, care au terminat studiile şi nu au un loc de muncă ar putea fi chemaţi fie la un interviu, fie vor pleca la muncă în străinătate şi aş spune că sunt avantajaţi acei tineri care doresc să se angajeze pe vasele de croazieră.

S-ar putea ca pe 31 mai să le fie pusă la încercare imaginaţia şi să caute soluţii aproape imposibile pentru situaţii de compromis. Nu le plac compromisurile, dar de nevoie acceptă să se supună unui asemenea joc pervers şi periculos deoarece un compromis va atrage întodeauna după sine un altul şi un altu.

De asemenea, pot afla cu surprindere că oamenii pe care i-au iubit şi în care au avut încredere, mă refer la familie şi în mod special la tată, de fapt nu au fost oamenii pe care îi credeau ei. Sau că divorţul părinţilor, tatăl care i-a părăsit şi despre care ştiau doar că era indiferent, rece, afemeiat, alcoolic, agresiv, care a lipsit din viaţa lor o bună perioadă de timp, tablou relaţional zugrăvit de mamă şi de bunicii materni, nu era chiar aşa cum i-a fost descris, lucru care pe Raci îi va da peste cap.

Vineri, 2 iunie vor avea ocazia să plece la un drum, aş spune de agrement ceea ce le va readuce liniştea şi le va întări convingere că în situaţii tensionate, adevărul este undeva la mijloc şi că e bine să asculţi ambele părţi implicate în conflict. Iar exaltarea sensibilității și a creativității își vor pune în valoare pasiunile.

Ca sănătate Racii vârstnici să se plângă de dureri reumatismale, iar copii ar putea avea nevoie de un control oftalmologic.

Horoscop săptămânal Minerva – alege zodia

BERBEC | TAUR | GEMENI | RAC | LEU | FECIOARA | BALANTA | SCORPION | SAGETATOR | CAPRICORN | VARSATOR | PESTI 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop Minerva

To Top