Horoscop Minerva
Horoscop Minerva Taur 6-12 august 2017
Horoscop Minerva Taur 6-12 august 2017 – Careul în T dintre Pluto – Jupiter și Venus le dă destule bătăi de cap mai ales că mută problemele în sfera profesională, cu o puternică componentă care ține de comunicare şi să constate că datorită unui examen sau lipsa diplomei de licență le închide drumuri, neașteptat.
HOROSCOP MINERVA PERIOADA 6-12 AUGUST 2017: ALEGE ZODIA PENTRU A-ȚI CITI HOROSCOPUL COMPLET:
BERBEC, TAUR, GEMENI, RAC, LEU, FECIOARĂ, BALANȚĂ, SCORPION, SĂGETĂTOR, CAPRICORN, VĂRSĂTOR, PEȘTI
Trebuie să o ia de la început pentru că decorul s-a schimbat, lucrurile au evoluat, vor avea nevoie de răbdare şi asta au din plin, dar şi de voinţă de a începe şi a finaliza; eclipsa parțială de lună și intrarea lui Mercur în retrogradare îi va surpinde pe axă socială, implică atât familia cât și iubirea, dar mediul social în care evoluează, cu accent pe prieteni, posibil ca Mercur retrograd să îi lămurească vis-a-vis de oamenii în care aveau încredere, să vadă că au fost înşelaţi şi să nu mai accepte asta, să dorească să pună punct unei căsătorii care nu a mers niciodată, să facă curat în interiorul lor ca odată cu revenirea în mers normal a acestui astru să renască efectiv din propria cenuşă. Pe de altă parte îşi vor epura cercul de prieteni, va realiza că de fapt doar el a fost cel care a dat ori de câte ori i se solicita ajutorul şi concluzionează că de asemenea prieteni mai bine lipsă, undeva pe 9 – 10 și 11 august.
De asemenea, tensiunea dintre conjuncția Luna Neagră – Saturn și Chiron se mută pe imaginea socială, pe relaţiile sentimentale, acum pot reevalua eşafodajul pe care s-a construit relaţia lor, cu Saturn în Casa intimității dar și a finanțelor, încep să se întrebe pe ce se s-a clădit relaţia, de ce nu a avut niciodată semntimentul de împlinire prin relaţie. O zi de cumpănă se anunţă 12 august.
Mai poate sugera violenţa fizică dar mai de grabă eu cred că este vorba despre o schimbare de optică vizând ideea de relaţie şi conceptul de familie, despre faptul că înţeleg anumite implicaţii sociale ale acesteia dar vorba apostolului Pavel, acolo unde dragoste nu e, nimic nu e. Venus Mercur și Jupiter par să arunce o umbră asupra ideii de comunicare și de de distracție şi de acceptare că lucruruile sunt cum sunt că au o anume predestinare, cu alte cuvinte să îşi accepte şi condiţia şi poziţia în iubire. Cred că o zi revelatoare ar putea fi 11 și 12 august.
Financiar nu ar trebui să fie probleme, asta în eventualitatea că unul dintre copii sau chiar ei înșişi nu vor suferi mici accidente casnice care să solicite cheltuieli de tratament şi aici le sugerez atenţie, doamnelor să fie atente cum manipulează oala cu apă fiartă, să nu se ardă cu ulei încis ş.a. Zile încinse, la propriu, sfârşitul de sptămână.
Sănătatea lor are legătură cu mâncatul, gurmanzi fiind să nu facă vreuna nefăcută şi să ajungă la spital cu indigestii, mai ales în preajma eclipsei de soare şi apropo, crizele de fiere se mai fac şi pe fond nervos, deci atenţie.