Horoscop saptamanal
Horoscop săptămânal 29 octombrie – 4 noiembrie 2018 Gemeni
Horoscop săptămânal 29 octombrie – 4 noiembrie 2018 Gemeni. S-au adunat multe lucruri în viața ta, așa că trebuie să înveți să le triezi și să vezi care îți sunt de folos și la care trebuie să renunți cât mai repede.
Oameni, lucruri, sentimente, a venit momentul marilor schimbări pentru tine, căci s-au adunat mult prea multe lucruri în jurul tău și nu ai apucat deloc să le treci prin filtrul minții și al inimii tale. Ești la un punct de cotitură, iar în această săptămână te gândești la „cum ar fi fost dacă?” și „ce aș fi făcut dacă aș fi ales asta?”
La muncă se preconizează o perioadă extrem de aglomerată, însă nu mai este demult o surpriză pentru tine și vei încerca să dai tot ce ai mai bun. Vei începe să culegi roadele eforturilor tale încă din această săptămână. Pregătește-te să fii apreciat și chiar promovat pentru că ai făcut o treabă bună, meriți pe deplin aceste lucruri, deși s-ar putea să atragi invidia unora.
Pot veni niște bani și din partea unor rude care te ajută să îți cumperi niște lucruri la care visezi de mult timp sau vor să înapoieze niște datorii. Sfârșitul săptămânii te poate prinde făcând niște cumpărături. Ar trebui, totuși, să nu exagerezi și să mai păstrezi și pentru zile negre, chiar dacă vor fi atât de multe lucruri pe care ți le dorești.
Nativii Gemeni ar trebui să se odihnească mai mult
Nativii zodiei Gemeni care sunt singuri au ocazia să își exercite farmecul personal în fața unei persoane care îi atrage de ceva timp. Nimeni nu le poate rezista în această săptămână, iar finalul săptămânii îi poate prinde chiar în brațele acelei persoane. Flirturile vor fi la ordinea zilei, iar jocurile de seducție nu vor lipsi, chiar și în cazul Gemenilor care sunt deja într-un cuplu.
Cât despre starea de sănătate, ar fi bine ca în această săptămână să te odihnești mai mult și să eviți să te suprasoliciți, căci te vei resimți în următoarea perioadă și nu vei fi o companie prea bună.