Connect with us

Revistateo.ro

Horoscop săptămânal Minerva 3 - 9 iunie 2018 – Berbec

Horoscop Minerva

Horoscop săptămânal Minerva 17-23 decembrie 2017 – BERBEC

Săptămâna va fi un pic ambiguă, deoarece trebuie să găsească un echilibru între muncă şi distracţie, apoi au nevoie de timp ca să se adapteze noilor cerinţe, deoarece au ca obiectiv pozitivizarea exclusivă a vieţii lor şi au nevoie de un echilibru între viaţa personală şi viaţa de familie.

Pe de altă parte, îi chinuie procesele de conştiinţă pentru ceea ce nu au făcut, dar ar fi putut face, deşi aparent nu aş fi spus că pot fi atât de profunzi, nu de alta, dar de regulă ei sunt cei care dau cu capul fără să se gândească la urmări.

Acum par să fi intrat într-un circuit spiritual, care le pune în faţă oglinzi obligându-i să se vadă, să se recunoască în suma acţiunilor pe care le-au întreprins şi, pentru prima oară, să aibă îndoieli vis-a-vis de acestea.

Zona sentimentelor este bântuită de Luna Neagră, aşa că le-aş sugera să nu se implice prea curând într-o nouă relaţie sau, dacă sunt implicaţi deja, să fie atenţi la ce teste le sunt supuse sentimentele, afecţiunea, pe ce se fundamentează iubirea lor, oare nu cumva baza relaţiei este cam şubredă?

Oare nu cumva s-au grăbit atunci când au luat decizia de a intra în aceasta? Multe, multe asemenea întrebări. Zile de interogaţie interioară pot fi 18, 19, 20 şi 21 decmbrie.

Am putea vorbi despre momente de evaluare a relațiilor existente sau de stabilirea unor noi contacte. Este posibil ca cei singuri să întâlnească pe cineva în perioada vacanţei.

Pentru cuplurile mature se pun probleme de natură casnică sau de ingerinţă imediată – s-a stricat un bun electrocasnic sau trebuie cumpărat un alt frigider ori o altă maşină de spălat.

Mai mult, partenerii de viață dau dovadă de inventivitate și zilele Berbecului se dovedesc extrem de colorate, ceea ce nu va permite căderea în rutină.

Am o singură observație, dacă sesizează un potențial conflict, să facă orice ca lucrurile să nu degenereze, deoarece intervenția în forță nu va face altceva decât să pună paie pe foc. Zile bune: 22 şi 23 decembrie.

Horoscop săptămânal Minerva 17-23 decembrie 2017 – BERBEC

Profesional, sunt destul de multe tensiuni, mai ales acolo unde cuplurile lucrează împreună, cum sunt asociaţiile familiale, sau unde cei tineri acceptă foarte greu subordonarea şi sunt gata să creeze o furtună într-un pahar cu apă, din nimic. Trebuie să înțeleagă că nimeni nu se naşte învăţat.

Zile tensionate: 22 şi 23 decembrie. Dacă lucrează pentru sine, să nu ezite să adopte unele metode complet noi, în locul conservatorismului care nu le va fi de niciun folos acum. Dacă nu-au propria afacere, să nu se grăbească să respingă oportunitățile care apar, mai ales că sunt neatractive la prima vedere.

Dacă sunt angajaţi, vor decoperi probabil mijloace noi de administrarea a veniturilor, lucru plăcut și util. Alţii vor să-şi spele păcatele şi încheie, în sfârşit, un contract după care aleargă de ceva vreme, deci atenţie la ziua de 20 decembrie.

Financiar nu stau prost, am mai spus-o, este un segment care nu le dă bătaie de cap, deoacamdată banii sunt şi vor mai fi, Saturn şi Jupiter le diriguie cum trebuie acest domeniu. Luna aceasta însă, vor fi atrași de investiții și de speculații și de aceea le recomand o doză serioasă de precauție.

Ca sănătate, predomină stările de tensiune, adulţii se pot confrunta cu pusee care să îi ducă la spital, la fel, vârstnicii, pot cădea cu uşurinţă victime accidentelor vasculare sau spasmelor de aceeaşi natură. Dacă vor, seara pot merge la sală, că tot e la modă, sau pot apela la o dietă și tensiunea musculară va dispărea ca prin farmec.

RECOMANDARE: Navighează rapid la zodia ta, alege semnul tău zodiacal mai jos
BERBECTAURGEMENIRACLEUFECIOARĂBALANȚĂSCORPIONSĂGETĂTORCAPRICORNVĂRSĂTORPEȘTI

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Horoscop Minerva

To Top