Connect with us

Revistateo.ro

horoscop-urania-29102015

Stiri

HOROSCOP URANIA 7 – 13 NOIEMBRIE 2015: Ce cumpene apar si pentru care zodii

Pe 8 și 9 noiembrie planeta Venus începe să le transmită tot felul de SMS cu aer de SOS de genul „dar cu dragostea cum stai?!” și, cum răspunsul pe care și-l vor da, la un scurt bilanț nu e de natură să-i încânte, vor avea posibilitatea să facă ceva. „Ce” însă, dacă unii sunt singuri?

Va trebui să născocească plăceri ce pot compensa , până la un punct lipsa unui partener, o activitate recreativă sau chiar artistică, de creație, interpretativă, un hobby, preocupări care îi mulțumesc sau care îi fac să crească în proprii lor ochi. Din 10 noiembrie și până pe 12 noiembrie, la prânz, munca nu e un prilej de satisfacție. Las că nici nu au chef de muncă, mereu sunt preocupați de ceva, de orice numai de muncă răbdătoare, asigură, eficientă, nu.

Horoscop Urania – RAC 7-13 noiembrie 2015

Moment bun pentru examenele ce presupun verificarea unei abilități tehnice sau a unei capacități de a decide și conduce activități practice. Pe 8 și 9 noiembrie începe să se manifeste beneficiul tranzitului planetei Venus prin segmentul familiei, al rudelor de sânge dar și al averii sau chiar al unui patrimoniu modest ce poate aduce un avantaj, indiferent de natura lui. Între 10 și 12 noiembrie la prânz, tot ceea ce ține de relațiile cu copiii sau cu o persoană iubită este supus stresului astral care răscolește și complică lucrurile.

Pe unii nativi începe să-i roadă gelozia. Dar sunt și elemente pozitive în acest context, dacă este vorba de nativi care desfășoară activități artistice și de creație care pot fi remarcabili în performanțele lor scenice sau interpretative prin subtilitate, capacitate de a convinge și emoționa.

Horoscop Urania – LEU 7-13 noiembrie 2015

Oricum această casă a banilor se mai limpezește, mai întâi prin plecarea planetei Venus, pe 8 noiembrie în Balanță și, mai târziu, prin intrarea, în același semn, a planetei Marte, pe 12 noiembrie, moment din care casa banilor va fi patronată doar de beneficul (și mărinimosul!) Jupiter. Între 8 și 9 începe să se afirma latura pozitivă, împăciuitoare a planatei Venus, care le permite nativilor, să-și repare toate relațiile stricate sau tensionate cu rude, prieteni, parteneri, oficiali.

Între 10 și 12 noiembrie, la prânz, casa, probleme domestice și/sau locative îl „macină” pe câte un nativ care, numai când se gândește la acel subiect, se umple de nervi și cu asta, gata! – ziua e stricată. Pe 11 noiembrie această predispoziție astrală este și mai greu de anihilat pentru că, în această zi, se va produce faza de Lună Nouă, care va aduce cele două Luminarii (Soarele și Luna) în relații proaste, de cuadratură, cu Soarele lor natal.

Citeste mai mult pe libertatea.ro

Pagini: 1 2

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top