Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Horoscop Urania – Previziuni astrologice pentru perioada 15-21 august 2015: Luna strabate Leul si Scorpionul

Pentru că, în general, oamenii au tentaţia să se lase convinşi de informaţiile vehiculate în presă pe diferite căi, iar acele informări sunt parţiale sau stângace din punct de vedere ştiinţific, ca să nu spunem mai mult, impresiile pe care şi le fac sunt, de multe ori deformate. De exemplu, mulţi cititori sau telespectatori cred că, pe 12 august, a avut loc un fenomen rar, vizibil sub forma unei ploi de stele căzătoare, denumită Perseide.

În realitate, 1) fenomenul nu este rar, dimpotrivă el se petrece în fiecare lună, „ploaia” respectivă luându-şi numele de la constelaţia în dreptul căreia se produce fenomenul, denumit punct radiant, iar 2) ploaia de stele a Perseidelor nu ţine doar o zi ci cu mult mai mult.

Horoscop Urania Berbec 15-21 august 2015

Prin modificarea vibraţiei planetei Jupiter, care şi-a început tranzitul prin Fecioară, se va pune un accent special pe chestiunile de sănătate, mai ales al celor legate de alimentaţie, digestie, fiziologia ficatului şi a vezicii biliare sau, în general, a tuturor organelor localizate în abdomen. Dar acest tranzit nu indică şubrezire sau înrăutăţire ci, dimpotrivă, vindecare lentă, discretă. Pentru asta însă trebuie răbdare, autocontrol şi putere de abţinere de la excesele de tot felul, dimpreună cu o asiduă îngrijire corporală care să susţină regimul alimentar şi pe cel medicamentos în mod real.

Horoscop Urania Taur 15-21 august 2015

Săptămâna analizată de noi începe cu un factor de stres legat de rudele şi apropiaţii casei şi sfârşeşte pe 20/21 august cu enervări şi iritări conjugale sau parteneriale. Deşi sunt mai multe planete în zodia Leului (casa a IV-a), pe 15 august nu se întrunesc doar factori pozitivi ci şi factori ce pot alimenta chestiuni mai vechi. Părţile implicate se aprind în discuţii motivate de tot felul de orgolii, vanităţi şi ambiţii ce menţin tensiunea. Relaţia proastă Soare/Saturn le poate crea însă, altora, în funcţie de logica vieţii fiecăruia, griji majore pentru casa, patrimoniul sau averea familiei.

CITESTE SI: Ce trebuie sa INDURE fiecare zodie pentru a fi acceptata de ceilalti

Horoscop Urania Gemeni 15-21 august 2015

Principala problemă a Gemenilor este comunicarea pentru că nu tot ceea ce provoacă cele trei-patru planete în tranzit prin casa a III-a, este armonic. Se pot observa tendinţe negative de exagerare, de risipire în gesturi şi cuvinte, crize de autoritate sau dorinţa de a-şi impune punctul de vedere în mod brutal. Sub masca eficienţei sau a rigorii, de fapt, ei creează culoare prin care o serie de carenţe de pregătire, de educaţie sau de mentalitate îşi fac loc, viciindu-le discursul, dialogul sau prestaţia lor în faţa unui public, a unui juriu ori a unei comisii.

Horoscop Urania Rac 15-21 august 2015

A trăi cu gândul la bani este, în aceste zile, o chestiune firească. Puţini sunt cei care, cel puţin în România, nu muncesc, nu au grija zilei de mâine şi o duc bine. De aceea, avem motive să credem că toată lumea „obişnuită” care aparţine acestui semn zodiacal, va avea parte de o săptămână în care nu vor face decât calcule – cât să cheltuiască, planuri – cum să câştige şi alţi bani în afara salariului. Pentru unii poate funcţiona un strop de noroc care să le permită să-şi rezolve mai repede ori mai simplu problemele băneşti curente. Alţii se vor dedica cu hărnicie unor activităţi de pe urma cărora le poate veni un avantaj material, chiar dacă nu este vorba de salarizare propriu-zisă.

RECOMANDARE: TEST ONLINE: Alege o fotografie si afla la ce afectiune psihologica esti predispus!

Horoscop Urania Leu 15-21 august 2015

Frumoasă şi intensă perioadă traversează cei născuţi în acest semn de Foc! Pe 15 august, ei vor avea patru planete în tranzit prin semnul lor, ceea ce le va oferi o mare rezervă de energie cosmică necesară combustiilor viitoare. Preocupări băneşti desfăşurate cu calm, metodă, chibzuinţă pe 16 şi 17 august, poate şi ca o consecinţă a unui moment delicat financiar pe care îl traversează. Între 18 şi 20 august, ei pot lansa tentative de mediere a unui conflict, pot face scurte deplasări sau vizite ca să sondeze terenul într-o direcţie relaţională ce nu merge tocmai bine.

Citeste mai mult pe: libertatea.ro.

Sursa foto: weeklydick.wordpress.com, libertatea.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top