Connect with us

Revistateo.ro

Iată ce poți păți dacă nu dormi suficient

Cosmetica

Iată ce poți păți dacă nu dormi suficient

Lipsa somnului poate conduce la probleme serioase de sănătate și nu numai. Pielea și părul tău au și ele de suferit din această cauză. De fapt, lipsa somnului este calea sigură spre dezastru. Odihna este esențială pentru sănătatea și frumusețea ta, așa că ai face bine să nu crezi că te poți descurca fără cel puțin 7-8 ore de somn pe noapte. Cel mai indicat este să te culci înainte de ora 00:00, deoarece atunci creierul se odihnește cel mai bine. Din păcate, nu mulți dintre noi reușesc să ajungă în pat înainte de această oră. Dacă te culci târziu, organizează-ți programul în așa fel încât să te trezești mai târziu.

CITEȘTE ȘI: TRATAMENTUL FACIAL PERFECT ÎN FUNCȚIE DE PIELE

Cele trei mari probleme cauzate de lipsa de odihnă sunt cearcănele, iritațiile și inflamația. Cearcănele nu vor ezita să apară în fiecare dimineață dacă nu dormi suficient. Știm că există concealer și tot felul de produse menite să macheze această problemă, însă pe termen lung pielea sensibilă din jurul ochilor va avea de suferit de pe urma lor. Cel mai benefic este să le previi, odihnindu-te și folosind o cremă sau un ser pentru ochi.

Pielea ta va deveni brusc mai sensibilă și vei fi mult mai expusă la iritații. Dacă asta se întâmplă deja, gândește-te cam cât de mult dormi noaptea, pentru că ar putea fi cauza principală a pielii iritate și pătate. Dacă mediul în care dormi puține ore este și unul uscat, atunci cu siguranță problema se înrăutățește. Bariera naturală a pielii va fi afectată și de aceea calitatea acesteia se va diminua.

Hormonii de creștere care stimulează producția de celule ale pileii sunt eliberați doar pe timpul somnului adânc. Atunci când sari peste orele esențiale de somn, în locul acestor hormoni se eliberează hormoni de stres, care pot fi foarte dăunători. Ei inflamează pielea și distrug colagenul, ceea ce poate conduce la apariția prematură a ridurilor și a liniilor fine. Ar fi bine să te gândești de două ori înainte să treci peste somnul de frumusețe.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Cosmetica

To Top