Ingrijirea dintilor
Iată cum elimini tartrul cu o soluție preparată acasă. Nu te costă aproape nimic
Tartrul este un depozit de minerale care este pe dinții noștri. Pe măsură ce timpul trece, cantitatea de tartru poate crește și se ajunge la parodontoză, o problemă cu care se confruntă extrem de multe persoane.
Vinovate pentru formarea tartrului sunt în primul rând obiceiurile noastre: acelea de a sări uneori peste periajul dentar de cel puțin două ori pe zi sau consumul de alimente dulci.
Citește și: Cum se albesc dinții cu oțet de mere. Tratamentul la îndemâna tuturor
Și consumul băuturilor colorate sau a anumitor alimente duce la apariția tartrului, precum și modul în care consumăm mâncarea. Zona internă a dinților frontal este cea mai afectată de tartru, deoarece periuța pătrunde mai greu în aceste zone. Începând cu apariția dinților definitivi, tartrul poate fi întâlnit până după vârsta de 40 de ani.
Și cei care au dinții înghesuiți riscă să facă tartru, deoarece periajul este îngreunat.
În cazul în care nu se realizează o igienă eficientă, bacteriile se depun pe dinți, apoi apare placa bacteriană și în final se formează tartrul care poate fi îndepărtat numai de către medicul stomatolog, în urma unor ședințe care sunt destul de scumpe pentru mulți dintre noi.
Utilizarea zilnică a apei de gură pe lângă periaj este obligatorie pentru a preveni tartrul. Nu trebuie uitată nici ața dentară, deoarece aceasta ajută la eliminarea resturilor de alimente și la o mai bună igienizare.
De asemenea, consumul de fructe (mere) şi legume (morcovi), după masă, dislocă resturile organice depuse în zonele gingivo-dentare şi ajută la o igienizare mult mai bună a cavităţii bucale.
Această soluție se folosește zilnic
Iată o soluție care te ajută să scapi de tartru în cazul în care nu îți permiți să mergi la stomatolog pentru o igienizare profesională. Ai nevoie de:
Sare, apă, bicarbonat de sodiu, Peroxid de hidrogen (apă de gură), o cană, apă de gură, periuță de dinți, scobitoare, periuță de dinți.
Se pun o lingură de bicarbonat de sodiu cu o jumătate de lingură de sare într-o cană și se amestecă. Se umezește o perie de dinți cu apă caldă, apoi se introduce în acest amestec. Se freacă bine dinții cu amestecul timp de cinci minute.
Se face apoi un amestec dintr-o jumătate de cană de apă călduță cu puțină apă oxigenată și se clătește gura timp de 60 de secunde. Se scuipă amestecul, apoi se clătește încă o dată gura, cu o jumătate de pahar de apă rece. Se folosește o scobitoate pentru a îndepărta ușor tratrul, dar având grijă la gingii. La final, se clătește gura cu apă de gură. Pentru cele mai bune rezultate, se repetă tratamentul zilnic.