Connect with us

Revistateo.ro

Iată de ce ai sânii lăsați

Frumusete

Iată de ce ai sânii lăsați

Deși nu este o cauză comună, este bine de știut că multe persoane au sânii lăsați pentru că așa s-au născut. O problemă genetică poate da naștere unor sâni lasați. În acest caz tot ce poți face este să apelezi la exerciții care consolidează musculatura din această zonă și să porți sutiene care ridică pieptul. De asemenea, dacă ești binecuvântată  cu sâni mari, greutatea lor va lupta împotriva gravitației, însă gravitația va câștiga de fiecare dată. De aceea este important să porți un sutien bun, care să îți susțină pieptul și să te ajute să ai o postură corespunzătoare.

CITEȘTE ȘI: SUTIENE – CE TE AVANTAJEAZĂ

Fumatul afectează starea de sănătate a sânilor și modul în care aceștia arată. Nicotina reduce producția de colagen a organismului, iar asta înseamnă că pielea își pierde din elasticitate, devine mai slabă și astfel se lasă. Țesutul mamar îmbătrânește mai rapid decât alte țesuturi din corp, iar dacă fumezi, nu faci decât să accelerezi acest proces de îmbătrânire.

Alimentația zilnică îți afectează întregul corp, inclusiv modul în care arată pieptul tău. De aceea este important să incluzi în dieta ta fructe și legume proaspete și foarte multe lichide. Dietele de tip yoyo sau alte diete drastice afectează elasticitatea pielii și drept urmare felul în care arată sânii tăi. Specialiștii îți recomandă să ai un regim alimentar echilibrat în mod constant. Totodată, atunci când pierzi din greutate foarte rapid, pielea se lasă și apar vergeturile. Acestea oferă un aspect neplăcut sânilor și sunt foarte dificil de îndepărtat.

Un alt motiv pentru care sânii tăi se lasă prea repede, este lenjeria de corp. Atunci când alegi un sutien este important să ții cont de faptul că scopul acestuia este de a susține pieptul. Alege mărimea potrivită și forma care te avantajează cel mai mult.

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Frumusete

To Top