Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

IUBITE DE ROMANIA: Angela Similea, Simbolul muzicii usoare romanesti

Inca din ’60, Angela Similea este cunoscuta iubitorilor de muzica usoara romanesti. A ramas si acum, la 69 de ani o doamna frumoasa la chip si la suflet, cu o voce superba!

„Lumina calauzitoare a vietii mele a fost si este dragostea”.

Angela Similea s-a nascut pe 9 iulie 1946, in comuna 1 Decembrie, in judetul Ilfov. Angela Similea a fost cea mai mare dintre fratii ei (mai are doi frati). Inca de mica aprecia muzica si ii placea sa cante atunci cand mergea cu tramvaiul, lucru dezaprobat de mama sa. Aceasta nu a fost de acord cu decizia fiicei ei de a urma o cariera artistica.

“Mama avea prejudecati si considera ca aceasta profesie se face cu mult sacrificiu si ca moralitatea mai scartie cateodata si nu isi dorea asa ceva. Pana la urma a fost fericita ca s-a demonstrat ca se poate face, cel putin in perioada mea se putea face, fara compromisuri de moralitate”, marturisesa Angela Similea intr-un interviu pentru emisiunea „Doamne de poveste”.

A facut primii pasi in muzica usoara in clasa a Xa, la Liceul numarul 6, in formatia scolii. Piesele sale de debut au fost compuse de George Grigoriu: “Chemarea marii” si “Spre soare”. Cu o alta melodie, “Asa esti tu” castiga doua distinctii la al 9-lea concurs al artistilor amatori: premiul I pe Capitala si al III-lea pe tara, la sfarsitul anului 67.

„In iulie 1969 doar un succes de stima (cel la care se referea anul acesta, pe scena de la Mamaia), la festivalul national care, din motive tehnice, a avut loc la Constanta: la interpretare a cantat “Glasul tau” de Alexandru Mandy si “Asta seara fara lacrimi” de Aurel Giroveanu, iar la creatie “Cu fericirea mea nu te juca”, de Noru Demetriad. In noiembrie 1969 Angela se prezinta, alaturi de alti 32 de tineri, la selectia pentru Cerbul de aur (atunci se facea treaba serioasa si… din timp), pentru ca in februarie 70 sa fie anuntata ca va reprezenta Romania in concurs, alaturi de Dorin Anastasiu, dupa ce cu cateva zile inainte, la “Concertul sperantelor”, obtinea premiul I din partea juriului criticii, premiu impartit tot cu Dorin Anastasiu, castigatorul competitiei.” (Octavian Ursulescu, „Interpreti indragiti”)

Angela Similea, eleva

Angela Similea, eleva

Ziarul „Drum nou” scria a doua zi dupa concert: „Ea iubeste, în aceeasi masura, cântecul grefat de poezie, putin romantic, cu un fior de melancolie si nostalgie, cât si patosul, exprimarea izbucnirii navalnice a sentimentelor”.

„Apoi, dupa consacrarea de la Cerb, din martie 1970, incepe povestea frumoasa a unei cariere unice.”, scrie Octavian Ursulescu in „Interpreti indragiti”.

„Desi as putea spune ca pentru Brasov ma pregatesc de ani de zile, în mod indirect, sunt nesigur si chiar dezorientat. Cred ca un rol important îl joaca, într-o asemenea competitie, si norocul. Exista, ca oriunde, seri bune si seri mai rele. La Constanta, de exemplu, am mai mult decât ma asteptam chiar eu, dar oricând poate interveni factorul subiectiv – emotia, gripa, ambianta, dispozitia fizica. Multi uita asta. În rest sunt convins ca totul va fi la înaltime, în frunte cu orchestra si publicul.”, spunea Angela Similea in 1970, pentru revista „Femeia”.

„Începutul fusese poleit cu argint. Marea putere de munca a tinerei laureate, calitatile ei vocale deosebit de valoroase ne vor oferi, desigur, posibilitatea de a aplauda cât mai des succesele sale. Este ceea ce doresc toti cei pentru care, abia la Brasov, Angela Similea a devenit o stea pe care o vom privi si asculta cu curiozitate si atentie mai sporita”, scria Aurel Crisan, in anul 1970 in „50 de autografe cerbul de aur 1970”.

Debuteaza la televiziune in celebra emisiune concurs „Emotii”, cu melodiile „Asa esti tu” si „Guantanamera”. Angela Similea a absolvit cursurile Sectiei muzicale a Scolii populare de arta din Bucuresti, urmand si cursurile solistilor de muzica usoara de pe langa Comitetul de Stat pentru Cultura si Arta, clasa profesoarei Florica Orascu. Are turnee, apare la televizior si este auzita la radio. Devine o stea!

„sunt o visatoare, o idealista, traiesc intr-o lume a mea, in care oamenii sunt buni si frumosi si din care vad totdeauna jumatatea plina a paharului. Poate ca tocmai felul acesta al meu de a exista, putind deasupra lumii m-a salvat de la compromisuri. Nici macar nu mi s-au impus, paream prea „aeriana”, prea „cu capul in nori” si-n „ceruri-nalte”, se descrie Angela Similea intr-un interviu pentru Formula AS.

Melodia „Sa mori de dragoste ranită”, compusa de Marcel Dragomir, pe versurile lui Aurel Storin, a fost declarata „melodia secolului al XX-lea” de catre public, cu ocazia galei organizate de TVR 2, in 2000. In 2005, Angela Similea a revenit pe piata muzicala, după zece ani de absenta, cu un nou album, intitulat „Lumea mea”, realizat de Ovidiu Komornyk. Publicul inca o iubea si ii simtea lipsa…

„Publicul care vine să ne vadă pe scenă, vine să trăiască muzica. Am iubit femeia şi m-am adresat ei şi am cântat-o. Ne-am gândit şi la preţul biletelor să fie accesibil. Şi cum românul nu plăteşte o sumă mare pentru artiştii români, ci numai pentru cei străini, eu o accept, asta este mentalitatea, eu iubesc viaţa aşa cum este. Asta este marea diferenţă din anii 80 până în anii 90 şi cea a femeii de acum. Are la îndemână acum tot ce îşi doreşte, dar nu are posibilitatea să aibă. Asta este dur pentru o femeie. Că nu îşi poate permite. Româncele sunt deosebit de cochete, de frumoase, sunt atente la ţinută.” (Agerpres)

Ce isi doreste Angela Similea

„Vreau să fie linişte şi pace în ţară. Vreau să avem grijă şi de copiii fără părinţi, să avem grijă ca părinţii să nu mai trebuiască să plece din ţară, să nu se mai despartă de copii, pentru că generaţie care urmează, a copiilor fără părinţi, este generaţia care va avea pe umerii ei, destinele acestei ţări. Asta mă îngrijorează. Numai la asta mă gândesc şi la asta mă rog.” (Agerpres)

Despre lucrurile importante in viata

Angela Similea spune, pentru Formula AS: „Afectiunea, trairea si demonstrarea ei, e cel mai important lucru pentru mine. Si in viata, si pe scena. Si cred ca aceste valori umane sunt necesare acum mai mult decat oricand. Mediul agresiv in care traim nu ne duce catre nimic bun. Uitati-va cum raspunde natura la agresivitatea noastra. Suntem rai si atragem raul. Gandul, vorba si fapta se inmagazineaza, intr-o stare energetica, undeva, deasupra noastra. Cream, cu totii la un loc, un pol de energie negativa, mai puternic decat cel de energie pozitiva, iar echilibrul dintre bine si rau este lesne stricat. Lucru care nu poate sa nu contribuie la declansarea catastrofelor naturale ce se abat asupra noastra, tot mai des in ultima vreme. Daca iubim viata, ar trebui ca fiecare din noi sa sacrificam o farama din timpul nostru, spre a inalta din inima o rugaciune, ca sa fim ajutati sa ne indreptam, sa salvam ce se mai poate salva din mediul care ne inconjoara.”

angela-similea

angela-similea-anii-2000

angela-similea-anii-2000-9

angela-similea-anii-2000-6

angela-similea-anii-2000-2

Șlagăre (selectiv)
„Un albastru infinit” (1978)
„Omleta din ouă de broască țestoasă” (1978)
„Să te gândești din când în când la mine” (1983)
„De ce te uiți la mine” (1983)
„Când vei înceta să mă iubești” (1983)
„Casa mea” (1983)
„Nostalgie” cu Savoy (1985)
„De n-ai să vii” (1985)
„Iubește-mă de-ți plac cum sunt” (1985)
„Grăbește-te și vino” cu Savoy (1985)
„Dacă n-ai fi existat” (1985)
„Recheamă-mă și-am să revin” cu Savoy (1986)
„Am legat copacii la ochi” (1986)
„Nu-mi lua iubirea” (1987)
„Voi cânta pentru mileniul III” (1987)
„Iubește-mă” (1987)
„Cheamă iubirea, adu-o înapoi” (1988)
„Nu voi plânge niciodată” (1988)
„Fata cu cercei de smoală” (1988)
„De dragul tău” (1989)
„Iubite” (1989)
„Hai să ne-mpăcăm” cu Savoy (1989)
„Pentru inima mea și a ta” cu Savoy (1989)
„Tu, iubirea mea” cu Marius Țeicu (1991)
„Să mori de dragoste rănită” (1996)
„Un roman de iubire” (1999)
„Am viața mea” (2005)

Filmografie

Rămășagul (1985) – regizor și scenarist Ion Popescu Gopo
1986 – „O zi la București” – regizor și scenarist Ion Popescu Gopo.În distribuție: Cesonia Postelnicu, Anca Sigartău etc.
Trenul de aur (coproducție româno-poloneză, 1986) – regizor Bohdan Poręba, scenarist Ioan Grigorescu
1984 – „Totul e posibil în joc” coproducție româno-olandeză regizor Bob Rooyens. În distribuție: Angela Similea, Therese Steinmetz, Radu Simion, Dida Drăgan.
2014 – ”Să mori de dragoste rănită” (scurtmetraj) – regizor Iulia Rugină. În distribuție: Paul Radu, Angela Similea, Adina Stetcu.

Musicaluri

1981 – musicalul „Corina” după „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian. În distribuție: Angela Similea, Florin Piersic, Matei Alexandru, Cella Tănăsescu.
1983 – „Fratele meu, Charles” musical de Edmond Deda care a avut premiera în data de 5 ianuarie 1983.
1991 – musicalul „Adio, femei” de Dan Iagnov/Dan V. Dumitriu, regia Mihai Berechet. În distribuție: Angela Similea, Ștefan Iordache și Lia Bugnar.

Premii (selectiv)

1970 Festivalul Internațional Cerbul de Aur – piese interpretate: „Marea cântă” (Paul Urmuzescu) și „După noapte vine zi” (Aurel Giroveanu /Tudor Mușatescu) – Cerbul de Argint
1983 «Melodii ‘82» „Casa mea” — Marele Premiu
1984 Festivalul Mamaia „De n-ai să vii” — Trofeul Festivalului
1985 «Melodii ‘84» „Trăiesc” — Marele Premiu
1986 «Melodii ‘85» „Voi cânta pentru mileniul trei” — Marele Premiu
1987 «Melodii ‘86» „Nu-mi lua iubirea” — Marele Premiu, Trofeul Festivalului
1996 Festivalul Mamaia „Să mori de dragoste rănită” – Trofeul Festivalului (la sectiunea șlagăre)
1998 Discul de platină (Electrecord)
1999 Microfonul de aur (Premiile «București ’99»)
1999 Diploma de Excelență (Festivalul «Crizantema de Aur»)
2000 Discul de aur (Electrecord)
2000 Premiul pentru 30 de ani de carieră arstistică (Electrecord)
2002 Premiul «Galei Muzicii Ușoare Românești» (Radio Actualități)
2003 Premiul pentru cariera artistică (Festivalul Național «Floare de Tei»)
2004 Premiul Excelenței Interpretative (Revista „Actualitatea muzicală”)
2004 Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, categoria B (Presedinția României)
2005 Premiul de excelență (Premiile VIP)
2005 Premiul — „Vocație în promovarea muzicii naționale” (revista „Balcanii și Europa”)
2006 Premiul „Cel mai bun solist de muzică ușoară 2005” (Societatea Cosmopolitan)
2006 Gala „10 pentru România” nominalizare la categoria „Cel mai bun artist interpret”- 2005)
2007 Premiul „DISCUL DE AUR” pentru vânzări record ale albumului „Lumea mea” (Casa de Producție Ovo Music)[10]
2008 Premiul „DISCUL DE PLATINĂ” (Casa de Producție Ovo Music) pentru vânzări record.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top