Stil de viata
Iura Luncasu s-a lasat de fumat cu ajutorul auriculoterapiei
Regizorul Iura Luncasu s-a lasat de fumat dupa 30 de ani cu ajutorul auriculoterapiei, iar miercuri, dupa 22 de zile de la realizarea procedurii, a primit diploma de nefumator de la George Taranu, auriculoterapeut si specialist in combaterea adictiilor prin medicina alternativa.
“Mi-am ridicat ieri diploma de nefumator, este cel mai mare trofeu personal pe care l-am primit si sunt foarte mandru ca am reusit. M-am eliberat de acest viciu de care voiam sa scap de mult timp. Am mai avut tentative, dar au fost cu durere maxima. Iar inainte de a incerca auriculoterapia, mi se parea ca sevrajul va fi mult prea puternic, ma gandeam ca nu va functiona avand in vedere ca fumam foarte mult, aproximativ 2 – 3 pachete de tigari pe zi. Mi s-a parut fabulos ca totul s-a petrecut fara suferinta”, explica Iura Luncasu.
Fiind o persoana deschisa la nou, Iura si-a dorit sa apeleze la auriculoterapie imediat ce a aflat mai multe detalii de la George Taranu: “Procedura mi s-a parut foarte interesanta. Nu am fost niciodata sceptic la ce e nou, nu sunt genul sa astept sa verific la altii si mi s-a parut incredibil sa se rezolve in 15 minute, mai ales fara durere, o dependenta de atatia ani. Iar apoi am asteptat provocarile. Am baut cafea fara sa simt nevoia sa fumez, am stat printre fumatori, am mers la filmare fara probleme. Acela a fost testul suprem. La filmare. Acolo, pe platouri, nu ma puteam abtine niciodata. Si imediat, la doua zile dupa procedura, am avut doua zile de filmare si mi s-a parut fantastic ca nu am avut nicio problema sa nu fumez.”, adauga regizorul.
Printre surprizele placute pe care le-a descoperit Iura Luncasu in aceasta noua perioada din viata lui se numara: “Nu mai gafai, nu mai miros a tutun – mi se pare extraordinar, nu mai sunt obligat sa vad pozele de pe pachetele de tigari. In plus, multa vreme am crezut ca gustul unor alimente sau al unor sucuri nu mai sunt aceleasi, ma gandeam ca retetele nu mai sunt la fel. Renuntand la fumat, am descoperit ca mie mi se schimbase gustul, asa ca mare mi-a fost uimirea sa am chiar flashback -uri, am redescoperit gusturi din copilarie.”
Iura Luncasu recunoaste ca s-a luptat cu un singur aspect: petrecerea timpului liber. “Fiind deja de 30 de ani fumator, aveam automatisme: dupa masa, ieseam la fumat pe terasa, duceam mainile la buzunar instinctiv dupa tigari si bricheta. Mi-am dat seama ca trebuie sa umplu timpul pe care inainte il dedicam fumatului. Ii zici creierului in permanenta ca nu mai esti fumator. In prima faza pare ca nu gasesti placere mai mare. E nemaipomenit sa vezi cate poti face in plus, cat timp pretios castigi, ca sa nu mai vorbim si despre cati bani economisesti. Imediat simti diferenta.”
George Taranu, auriculoterapeut si specialist in combaterea adictiilor prin medicina alternativa, descrie procedura prin care peste 190 de romani au reusit sa scape de viciul fumatului in decurs de un an, ca fiind una de scurta durata si complet nedureroasa:
“Cu ajutorul celui mai performant aparat de acest fel din lume si singurul de acest fel din Romania, terapia are loc in doar 15 minute. Prin implusuri electrice la nivelul urechii, nevoia de nicotina este inlocuita cu o cantitate de serotonina suficienta pentru urmatoarea luna. Adica suficient cat sa nu mai simti nevoia sa fumezi. Evident ca mai departe, pe acest drum, totul tine de vointa fiecaruia, dar noi suntem alaturi de pacienti atat inaintea, cat si dupa efectuarea terapiei. Il felicit pe Iura Luncasu pentru vointa, ambitie si perseverenta”, detaliaza George Taranu.
Iura Luncasu a regizat productii de mare succes in Romania printre care se numara: “Minte-ma frumos in Centrul Vechi”, “Tudo”, “Deschide ochii”, “Minte-ma frumos”, “Iubire si onoare”, “Pariu cu viata”, “Mostenirea”, “Aniela”, “State de Romania”, “Regina”, “Inima de tigan”, “Iubire ca in filme”, “Lacrimi de iubire”, “Numai iubirea”.