Viata
Jurnalista Miriam Soare, bolnavă de cancer, a început tratamentul în Germania
Cunoscuta jurnalistă Miriam Soare, care i-a scris recent o scrisoare emoționantă, disperată, Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, se află într-un spital din Germania.
Jurnalista este internată în Hamburg și se roagă zi de zi la Dumnezeu să se întâmple o minunte pentru a se vindeca.
„Am venit în Hamburg la clinică de radioterapie stereotactică pe 7 februarie și pentru doar 3 săptămâni. M-am îmbolnăvit de două ori atât de rău, încât am crezut că mor și am fost nevoită să stau aici șase săptămâni. Ieri a fost ultima ședința de stereotaxie. Nici nu am mai avut puterea să mă bucur.
CITESTE SI: S-a sinucis aruncându-se din avion. Cine este femeia care i-a îngrozit pe pasageri
Am făcut din nou gripă(!!!) pentru că personalul medical are gripă și nu poartă măști, așa e la ei, ne călim unii pe altii. Am 37,5 temperatură și mă doare în gât, am esofagul zdrențe și nu pot să mănânc nimic, decât să beau cu înghițituri infime, doar lichide.
Mă ustură gâtul de gripă și de tusea care îmi zgâlțâie trupul până la sufocare și sunt obosită și nedormită. Vineri zbor spre casă. De ce vă spun toate astea? Ca să știți cât sunteți de fericiți și dacă vă întrebați ce-mi doresc, așa rablagită cum sunt, am să va spun că:
ÎMI DORESC SĂ TRĂIESC!”, a scris Miriam pe pagina sa de pe o rețea de socializare.
Scrisoarea emoționantă a lui Miriam Soare către Ministerul Sănătății
„SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII
DOAMNĂ MINISTRU, NU MĂ LĂSAȚI SĂ MOR!
Sunt Eugenia Soare, cetățean român și vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani și statul român, prin legile lui absurde și abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar nouă mii de euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor.
În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă și rară celulă malignă.
Preventiv, mi-au fost scoși ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operații la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C.
Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament chimioterapeutic, fapt pentru care am depus dosarul de tratament la CASMB, pentru terapia NON INTERFERON, dosar ce mi-a fost respins pe motiv că nu am fibroză de gradul patru, adică nu sunt suficient de bolnavă și, nu s-a ținut cont că am comorbidități,ci dimpotrivă.
În septembrie 2016, la examinarea de un an de la dubla mastectomie, în urma efectuării computerului tomograf, mi s-a spus că am niște noduli pulmonari nesemnificativi, probabil de la o răceală mai puternică din copilărie.
După numai cinci luni, starea mea de sănătate s-a degradat semnificativ, începând să tușesc necontrolat și să am o stare de oboseală permanentă, până într-o zi când am leșinat și fiul meu m-a dus la Spitalul Județean Ilfov unde, în urma investigațiilor și a unei radiografii pulmonare, mi-au spus că am o răceală la plămâni și mi-au dat o rețetă cu antibiotic!!!
Medicul de familie m-a sfătuit să fac un PET CT. Când am vrut să mă programez la o clinica privată din țară, pentru că imagistica pe asigurarea de stat este doar un vis frumos, mi-au spus că nu au loc decât peste trei luni.
Atunci, tot pe bani personali am plecat la Istanbul unde, a doua zi am făcut PET CT-ul, la un preț mult mai mic decât in România. Acest examen imagistic a relevat, fără dubiu, că ceea ce în Romania erau “ganglioni nesemnificativi și o banală răceală pulmonară” erau de fapt METASTAZE PULMONARE. CITEȘTE CONTINUAREA SCRISORII AICI