La noi, la Academie

Saptamanile mele incep si se termina langa oameni speciali, intr-un fel pe care incerc sa vi-l descriu cat pot eu de limpede. Sunt cei fata de care am un mare respect, o mare admiratie si o datorie zilnica. Ii numesc „studentii mei”, desi nu-s ai mei, ci ai Academiei de ….by Ruxandra Ion. Mi i-am insusit, furandu-i cu egoism, pentru ca am nevoie de energia lor, oferita incredibil de generos, la schimb cu a mea, la fiecare curs pe care-l sustin. Oferim, cu totii. Riscam (si ne asumam asta zambind) sa nu fim intelesi corect dintru inceput, in momentele de pasiune, totusi nu ne lasam si impartim ce avem inauntrul nostru, ora dupa ora.

O sa ma intrebati cum de vorbesc despre riscuri, intr-o sala de curs atat de familiara, in eleganta ei. Nu va puteti imagina cat de greu e sa spui ce gandesti, cand te privesc atenti atatia ochi ai colegilor, asta pe de-o parte, dar si ce inseamna pentru mine sa predau ce stiu despre televiziune si despre viata, din perspectiva asta, nu va puteti inchipui ce inseamna pentru fiecare dintre ei sa ridice privireea si sa spuna: „As vrea sa adaug ceva.” Totusi, asta se intampla. Usor, usor, fiecare dintre noi trecem peste rezervele autoimpuse si incepem un dans al stapanirii de sine pe care n-o sa-luitam vreodata.

Din nimic, dintr-un pretext pe care l-am sesizat cu totii, se isca discutii (unele in contradictoriu, cu atat mai frumos!) din care invatam, in egala masura. Eu caut in privirile lor sclipirile pe care sa le ajut sa devina siguranta, temei, iar studentii mei cauta in mine experienta, cred, increderea in sisteme de gandire, in reguli ale conversatiei, in legi nescrise, pe care le creionam impreuna, pentru le putea intelege simultan.

Meseria de profesor te ajuta pe tine, in primul rand. Explicand, iti ordonezi lucrurile in minte mai clar, de fiecare data. Am descoperit ca nu pot preda la fel de doua ori, pentru ca din sala se cere cu sete altceva, mereu, mereu, e nebunia asta a tineretii tuturor celor implicati de a da, de a conta, de a se face nu auziti, ci ascultati. Invatam respectul pentru cel care vorbeste, pentru emotiile lui uriase, invatam sa reprimam intrucatva emotiile astea si sa devenim, daca nu entertaineri de televiziune, macar stapani ai propriilor trairi, pe care sa le putem astfel face cunoscute altora. Si nu e putin lucru. Se face cu munca, sacrificiu si generozitate, de ambele parti ale unei catedre imaginare, intr-o sala eleganta de curs…

Detalii pe