Credem in ce vedem, in aparentele pe care doar noi le descifram, cu incredere in noi si in experientele noastre anterioare. Noi nu dam gres in aprecieri. Fara sa vrem neaparat, nedreptatim astfel oamenii din jur, pentru ca, nu-i asa, noi stim mai bine ce se ascunde in spatele evidentelor. Cand insa portile celor pe care-i credeam deja „cititi” se deschid, chiar pentru cateva secunde, lumina din spatele usilor ferecate ne orbeste, demonstraandu-ne ca habar n-avem cata frumusete ne sta alaturi, in tacere, ca oorice frumusete.
Am stat de vorba cu un om echilibrat si puternic, care, in putine cuvinte, mi-a marturisit nu numai ca are momente „negre” pe care si le ascunde cu arta bunului traitor printre semeni, ci si care sunt acestea. Teribil, am ascultat inmarmurita pret de cateva clipe adevarurile pe care nu le-as fi banuit vreodata, despre viata si trecutul acestui domn. Si culmea e ca nu de-asta va scriu, nu asta m-a paralizat complet cateva ceasuri si mi-a luat puterea de-a zambi. Nu asta. Ceea ce ma face sa va scriu acum e faptul ca, in timpul scurtei lui confesiuni, el nu m-a privit. Ii era greu sa treaca Styxul singur. L-am urmarit cu privirea facand-o, totusi.
Intr-o clipa cat o mie, a lacrimat. A fost o secunda care mi-a scuturat inima ca un soc electric, dureros. Lacrima unui barbat care nu plange. Un milion de diamante nu pot cumpara lacrima unui barbat. Stiu cum suna. Pesemne sunt inca sub acel pod iute al trairilor noastre si scriu exaltat. M-a intrebat apoi de ce par trista sau daca sunt obosita. Ce era sa spun? Ca un barbat care daruieste o lacrima e, pentru mine, generozitatea insasi? Si asta suna fad, gol, sec. Am ocolit cumva adevarul. Doar ca nu mi-a trecut. Scriu amintindu-mi perfect ce am simtit, vazut, trait, inteles.
Nu intotdeauna ce vedem e tot ce trebuie sa vedem. Unde mai pui ca, uneori, poate e mai bine asa…
LiviuS
2014-05-01T23:36:13+03:00 at 2014-05-01T23:36:13+03:00
Buna Teo, mi se pare interesant ca nimeni nu a comentat asta. Sunt barbat si vreau sa mai adaug si eu cate ceva.
Barbatul puternic este cel a carui inima este de nepatruns. Acela care nu raspunde unei afirmatii, acela care are limba infranata, acela care te intreaba a doua oara despre prostia pe care tocmai ai scos-o din gura cu tot atat de mult respect si atentie ca si atunci cand n-ar fi inteles ce-ai zis, facandu-te astfel sa-ti dai singura seama de actiunea celor spuse de tine asupra sufletului sau. Este acela care atunci cand nu sti sa pronunti un cuvant intr-o anume limba(stiinta, domeniu) pe care el o stapaneste bine, nu iti spune ca ai gresit ci se asigura ca azi vei auzi un mesaj care sa contina si ceea ce tocmai ai gresit ca sa nu te jigneasca cumva corectandu-te direct; este acela care nu rade niciodata de copiii sau de nevasta lui nici macar la glumele greu interpretabile ca nu cumva sa insufle vreun aer de nepasare la adresa lor. Este cel care nu rade de greseli, care nu dispretuieste inceputurile slabe, pentru care este o cinste sa uite greselile celor iubiti de el. Barbat puternic este acela care nu exercita forta fizica asupra nimanui chiar si cu riscul de a-l crede toti neputincios. Acela dintre barbati caruia atunci cand toti cei din jurul lui ii spun ..ca-i un om moale si de nimic, el nu schiteaza nimic nici macar nevoia de a afirma altceva, acela care nu te cearta cand gresesti grav si prin alegere, ci vine langa tine si intre patru ochi iti spune cu tonul plin de dragoste despre cum ar fi trebuit sa iasa si cum a iesit(lasandu-te pe tine sa intelegi restul) dupa care a pus pamant peste subiect pentru totdeauna purtandu-se in continuare ca si mai inainte. Barbat puternic este acela care ii priveste pe altii cu aceiasi ochi cu are se priveste pe sine si invers, este acela care nu isi arata nevoile lui nimanui pe pamant, socotindu-i totdeauna pe cei iubit mai presus decat pe sine. Barbat puternic este acela care nu vorbeste niciodata cu maretie despre sine nici macar atunci cand maretia lui(priceperea, aptitudinile, intelepciunea, realizarile) ar zdrobi pe oricine, tocmai ca ceea ce este el sa nu taie elanul dezvoltarii celor langa care traieste, acela care atunci cand nu esti de inteles te intelege, care nu-si lasa pe cei din casa lui sa doarma suparati, acela care petrece cele 4 minute de dinainte de somn cu fiecare din casa (copii, batrani, sotie) si care totdeauna se culca ultimul si se strezeste primul. Acela dintre barbati care in fiecare dimineata, inaintea zorilor(si pe furis) face 80% din treburile celorlalti si nu le-a spus niciodata asta, acela care te inveleste cand dormi, isi viziteaza grijuliu copiii noaptea, iti pune totul la indemana inainte de a te trezi spre a-ti usura munca pastrand toate acestea doar pentru el, care nu-ti cere dragoste si care se multumeste cu ceea ce ii dai, care nu ii este scarba de neputinta ta sau a copiilor lui, etc. Sunt atat de multe de vorbit despre barbatul puternic.. dar dragii mei, iata ce am inteles eu. Ca a avea putere nu este slava. Felul in care carmuiesti, gestionezi si supui aceasta putere te slaveste. Cat despre barbati, cinste tie Teo pentru reverenta cu care vorbesti despre ei. Daca exista un Dumnezeu, atunci cuvintele tale pline de respect le-a auzit intai El, de la care iti va veni negresit rasplata binemeritata.
Mihaela Dirvaru
2014-05-24T07:57:57+03:00 at 2014-05-24T07:57:57+03:00
Ei, hai! Eu de cand sunt pe lumea asta n-am vazut barbat adevarat..