Connect with us

Revistateo.ro

Credinta

Lăsatul Secului de Brânză, pe 18 februarie. Ultima zi în care se pot consuma lactate

Duminică, 18 februarie 2018, are loc Lăsatul Secului de Brânză înaintea intrării în Postul Paștelui. Practic, pe 18 februarie este Ajunul Postului Paștelui, căci este ultima zi în care se mai pot consuma lactate, în special brânză.

Ce să nu faci de Lăsatul Secului de Brânză

1. E indicat să nu dai nimic cu împrumut și nici lucruri pe care nu le mai folosești. Se fac pomeni cu turte din mălai pentru cei morți și vii și se duc la biserică drept ofrandă. Se aprind lumânări în cinstea celor plecați dintre noi.

2. Fetele care nu sunt măritate țin post negru în duminica dinaintea Postului Mare, fără a pune gură nici măcar pe un strop de apă până la apusul soarelui.

3. Dimineața e bine să mănânci un ou copt sau fiert ca să ți se pară Postul mai ușor de ținut.

4. În unele zone din centrul României, flăcăii aprind focuri pe dealuri pentru a purifica satele și a alunga spiritele rele. Nu de alta, dar urmează o perioadă de cumpătare.

CITEȘTE ȘI: Sărbătoare mare astăzi. Rugăciunea care îți va aduce sănătate tot restul anului

5. Ca să nu împrăștii belșugul, este bine să arunci gunoi doar înspre Răsărit.

6. Copiilor nevoiași sau familiilor nevoiașe li se dau sticle cu lapte pe care trebuie să îl consume în acea zi.

7. În Duminica dinaintea Postului se pot da petreceri pentru că este ultima zi în care credincioșii se mai distrează înainte de pregătirea pentru sărbătoarea Învierii Domnului.

8. Postul Paștelui la ortodocși începe pe 19 februarie și ține 40 de zile, adică până pe 7 aprilie. Pe 8 aprilie sunt Paștile.

Rugăciunea care se citește în fiecare post

Dumnezeul nostru, nădejdea tutu­­ror marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm.

Întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârgu­ință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păca­telor noas­tre, spre omorârea patimilor și biru­­ință asupra păcatului.

Ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngro­pân­du-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bună­plă­cere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.

Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hris­toase, Dum­­­ne­­zeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bu­nului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Credinta

To Top