Staruri
Laura Lavric nu va mai fi jurat în emisiunea Iulianei Tudor
Laura Lavric nu va mai apărea în emisiunea moderată de Iuliana Tudor de la TVR. Interpreta de muzică populară făcea parte din juriul unei emisiuni de talente populare.
În acest sezon, Laura a fost exclusă din rândul celor cinci jurați, printre care se numără Grigore Leșe, Mircea Dinescu, Elise Stan și Constantin Enceanu.
Interpreta a făcut parte din acest jur în sezonul precedent. TVR nu a specificat motivul pentru care Laura Lavric a fost exclusă din emisiunea de divertisment.
„Nu vă interesează pe dumneavoastră, la revedere!”, a spus Laura Lavric, potrivit click.ro.
Se pare că din juriu nu va mai face parte nici Constantin Enceanu. În locul celor doi interpreți vor apărea Niculina Sotican și Cornelia Rednic, soția lui Lupu.
Laura Lavric, o viață plină de provocări
„Divorţul în sine nu a fost dur;greu a fost apoi. Fostul meu soţ mi-a luat tot şi am ajuns pe drumuri după 20 de ani în care am muncit din greu. Au fost momente când mă gândeam:Doamne,dar cine sunt eu?
Cât am muncit eu,unde-s banii mei,unde-i reputaţia mea? Şi,într-un moment de prăbuşire,m-am repezit să iau un pumn de pastile. Noroc că Victor,fiul meu,mi-a fost aproape. Mi-a zis:Mămică,nu se poate,eu ştiu că eşti puternică şi luptătoare şi ai să vezi că o să reuşim. Am un copil cu totul deosebit. A luat mai mult de la mine. (Râde!)”, a spus într-un interviu pentru Click pentru femei.
https://teotrandafir.com/staruri/saveta-bogdan-face-dezvaluiri-despre-ce-nu-s-a-vazut-la-inmormantarea-ionelei-prodan-188903/
Laura nu are operații estetice
„Irina Loghin mă-ntreabă mereu:dragă,tuți-ai făcut operații estetice?Nu mi-am făcut niciuna. Am ajuns să cred că la câte necazuri am avut și prin câte-am trecut,e ceva genetic.
Dacă nu-i de la natură,poți să-ți întinzi fața și s-o calci cu fierul,că tot se-crețește! Eu am doar o cremă,îi pun un pic de ulei de măsline și asta e tot. Cred că am moştenit o piele bună de la tatăl meu”, a mai spus Lavric.