Monden
Liviu Vârciu, despre relația cu Anda Călin: „Eu am una acasă care a născut un copil şi a luat-o razna”
Liviu Vârciu și Anda Călin au luat decizia de a se despărți. Vestea s-a aflat cu puțin timp în urmă. În cadrul unei emisiuni, Liviu a făcut o confesiune leggată de relația lui cu mama fiicei sale. Astfel, cei care au auzit cele spuse de vedetă, au ajuns la concluzia că încă de atunci existau unele probleme în cuplu. Iată ce a spus Liviu Vârciu.
Liviu Vârciu, confesiuni despre relația cu Anda Călin
În cadrul unei emisiuni, Vârciu a vorbit cu ceilați concurenți. Și astfel, după unele discuții, s-a ajuns și la unele confesiuni legate de relația de cuplu. „Înţelege-te cu nebuna. Eu am una acasă care a născut un copil şi a luat-o razna, da păi trei”, a spus Liviu în timpul emisiunii.
Andrei Ştefănescu, prietenul lui Vârciu, a făcut la rândul său unele declarații legate de probleme care existau între Liviu și Anda pe când vedeta era la filmări.
Andrei Ştefănescu, despre Liviu Vârciu și Anda Călin
„E o despărțire anunțată pentru că știm cu toții că lucrurile n-au fost prea roz în viața lor de cuplu. Din păcate pentru ei, se strică o familie. Dar poți să spui și din fericire, pentru că atunci când doi oameni nu se mai înțeleg, e mai bine pentru fiecare dintre ei să-și urmeze drumurile. (…)
CITEȘTE ȘI: Roxana Niculae, declarații despre actualul iubit și despre Liviu Vârciu
CITEȘTE ȘI: Liviu Vârciu, dezvăluiri despre despărțirea de Anda Călin: „E vina mea, numai vina mea…”
A fost o relație destul de tumultoasă și cu năbădăi. Vă spun sincer, eu când am văzut-o prima dată pe Anda, mi-a plăcut foarte mult de ea și i-am zis și lui Liviu. I-am zis că e o fată cu care chiar merită să ai o relație. El era foarte îndrăgostit de ea, am simțit că s-a schimbat când a cunoscut-o. Nu pot să-l acuz că a tratat-o ca pe o aventură. După care a rămas însărcinată și a fost nevoie ca lucrurile să devină mai serioase.
După ce a născut, lucrurile s-au schimbat. Și plecarea lui Liviu în Asia, sunt convins că și Andei i-a fost greu. Nici lui Liviu nu i-a picat bine plecarea. (…) Și sigur că dacă mai sunt și discuții acasă și mai și pleci o lună și ceva, (…) lucrurile se agravează.
Eu îl știu foarte bine pe Liviu și spun sincer că pe lângă caracterul pe care îl are el, are un suflet foarte bun și și-a dorit foarte mult să salveze relație. Discuțiile dintre ei (n.r. Liviu și Anda) erau aprinse, dar (…) și-a dorit foarte mult să salveze relația. A făcut toate sacrificiile de pe Pământ ca să-i fie bine fetiței”, a spus Andrei Ștefănescu în cadrul unei emisiuni, potrivit spynews.