Astro-FUN
Luna Neagra pe 30 septembrie. Cum sunt afectate zodiile
Astrologii anunta un eveniment ingrijorator pentru zodii: va fi Luna Neagra pe 30 septembrie. Acest fenomen are loc o data la 32 de luni, iar de aceasta data capata o semnificatie aparte.
Cei mai afectati de Luna Neagra sunt cei nascuti in luna februarie, adica Varsatorii si Pestii. Aceste semne zodiacale se vor simti descumpanite incepand cu aceasta zi, iar intrarea in luna octombrie va fi marcata de o serie de nebuloase. Pot pierde bani, dar si prieteni din cauza starii lor recalcitrante.
Alte semne zodiacale afectate:
– Berbecul va avea senzatia ca toata lumea are ceva impotriva sa. Se va implica in conflicte care ii pot aduce prejudicii de imagine si trebuie sa fie atent la o serie de lucruri, in special la cuvintele pe care le foloseste in disputele publice.
– Taurul continua sa aiba o perioada dificila, mai ales daca ne concentram asupra Casei Iubirii, unde problemele au aparut de ceva vreme.
– Geamanul va avea o perioada ceva mai linistita, insa trebuie sa fie atenti la promisiunile pe care le face si la cele care i se fac.
– Racul nu o va duce nici el bine, insa aici depinde foarte mult de luna in care este nascut. Racul nascut in iunie poate intampina ceva mai multe probleme, iar cel din iulie va avea o perioada temperata din punct de vedere afectiv.
– Leul continua sa fie vedeta astrelor. Absenta Lunii potenteaza stralucirea Soarelui in harta sa natala.
– Fecioara trebuie sa nu mai gandeasca cu inima daca vrea ca lucrurile sa ii iasa bine.
– Balanta va avea ceva probleme financiare si le va putea depasi numai cu ajutorul unor compromisuri.
– Scorpionul poate fi pe cai mari, insa nu trebuie sa faca abstractie de criticile celor din jur.
– Sagetatorul va trebui sa isi stabileasca mai atent tintele. Trebuie sa se concentreze asupra problemelor din familie pentru ca aceste scandaluri minore pot escalada.
– Capricornul va avea o perioada mai linistita si va avea tot timpul din lume sa faca pace cu cei din jur.