Connect with us

Revistateo.ro

Stiri

Macron şi Modi îşi reafirmă la Paris voinţa de a lupta împotriva modificărilor climatice

Franţa şi India şi-au reafirmat sâmbătă voinţa de a acţiona în lupta împotriva încălzirii globale, după retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, relatează Reuters, scrie huff.ro.

”Suntem şi unul şi celălalt convinşi că ţările noastre au multe de făcut în privinţa tranziţiei ecologice şi de mediu şi în lupta împotriva modificărilor climatice”, a declarat preşedintele Emmanuel Macron la finalul unui dejun de lucru, la Elysée, cu premierul indian Narendra Modi.

”Vreau să reiterez că Franţa este deplin angajată în lupta împotriva încălzirii (globale) şi că Franţa va continua să fie angajată”, a adăugat el, precizând că Parisul va face acest lucru dincolo de Acordul de la Paris, semnat în decembrie 2015.

Narendra Modi a apreciat că acest acord este ”patrimoniul nostru comun, al întregii lumi”.

”Este vorba despre responsabilitatea nnoastră comună de a proteja pământul, planeta noastră mamă. Pentru mine, pentru indieni, protecţia mediului planetei noastre este un crez”, a spus Narendra Modi, care se exprima în indi şi ale cărui declaraţii au fost traduse în francez de un interpret.

”Noi suntem în favoarea acestui Acord de la Paris şi vom continua în acest sens să cooperăm dincolo de acest acord, pentru ca generaţiile viitoare să orimească un lucru bun”.

Emmanuel Macron a anunţat că va efectua o vizită în India anul acesta, pentru a asista la primul summit al Alianţei Solare Internaţionale, o iniţiativă lansată de Paris şi New Delhi în cadrul COP21 cu scopul d a favoriza dezvoltarea energiei solare în ţările în curs de dezvoltare.

Cei doi lideri au discutat, de asemenea, despre parteneriatul strategic care leagă Franţa şi India şi despre cooperarea în domeniul luptei împotriva terorismului.

Şeful statului francez a evocat lupta împotriva difuzăriii terorismului pe Internet, un domeniu în care cele două ţări ”vor coopera la iniţiative concrete, pe care le vom lansa până la sfârşitul anului”.

Continue Reading
You may also like...
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stiri

To Top