Bizar
Maria Ghiorghiu susține că a primit un mesaj de la Iisus Hristos
Clarvăzătoarea din Carpați Maria Ghiorghiu susține că primește mesaje de la Divinitate. Rolul acestor mesaje, susține ea, este de a-i avertiza pe cei din jur în legătură cu pericolele care îi pândesc, căci, nu-i așa, Dumnezeu lucrează prin oameni.
Maria susține că a primit un mesaj chiar de la Iisus Hristos, lansând astfel în mediul online o nouă clarviziune controversată.
„Ma aflăm într-un mijloc de transport. Chiar dacă era gălăgie, aud un glas în dreaptă mea care spune «Am rămas fără apa». Dar un alt glas vine repede cu o explicație: «Pentru că apa e blestemată! O spune Iisus Hristos!».
CITEȘTE ȘI: Vești de la Mihai Voropchievici pentru zodiile Rac, Fecioară și Săgetător
Maria Ghiorghiu, o nouă premoniţie înfiorătoare despre România
Cine a vrut s-o omoare pe Regina Elisabeta a II-a. Detalii în premieră
Ce n-ai voie să faci într-o zi de vineri din Postul Paștelui
Ce n-au voie să facă ortodocșii de Paștele catolicilor
Prieteni dragi, va veni o vreme când apa va lipsi din multe case de pe Pământ. Sau chiar dacă va există apa, această nu va fi bună de băut.
Să ne rugăm la Bunul Dumnezeu și la Maica Domnului că să nu-și întoarcă față să de la noi (…) Fără mâncare mai trăiește omul, dar fără apa, nu se poate trai”, a scris Măria Ghiorghiu pe blogul ei.
Maria Ghiorghiu susține că vine marele cutremur
„Dragii mei, din păcate, vom auzi de un alt cutremur intens care se va produce înspre sud, sud-est. Un cutremur care va legăna Pământul destul de tare”. „Dragii mei, ceva se va întâmplă.
Poate fi un posibil accident nuclear sau vreo explozie a vreunei bombe nucleare”, a mai scris clarvăzătoarea din Carpați pe site-ul ei.