Mărturia unui gorjean după ce s-a întors din morți: „Am realizat că într-adevăr este Dumnezeu”

Un bărbat din Gorj este convins că există lumea de dincolo. Omul spune că această experiență i-a schimbat viața. El s-a aflat în moarte clinică în urma unui infarct şi a fost readus la viaţă cu ajutorul electroşocurilor. El se numește Virgil Maftei, în vârstă de 64 de ani.

Povestea românului care s-a trezit din morți

Într-un interviu acordat pentru Adevărul, el a povestit cu lux de amănunte experiența sa.

„În primă fază era o lume frumoasă, cu câmpii şi munţi verzi, oameni frumoşi şi copii. Când am mers, parcă cineva m-a îndemnat să mă uit pe cer şi am văzut un chip de om, ca şi cum ar fi fost făcut din fum. Avea forma unui chip de om, dar totul era alb. Stătea pe un fotoliu cu toiagul în mâna dreaptă, iar lângă el, jos, era o persoană. Am realizat că într-adevăr este Dumnezeu. Omul de lângă El s-a uitat în dreapta lui şi am plecat în direcţia respectivă.

Am mers. Am trecut pe lângă femei, bărbaţi şi copii care munceau, zâmbeau şi erau veseli. Nu înţelegeam limba lor. Era o lume foarte frumoasă. Am văzut la un moment dat o perdea, ca un fum cenuşiu. Am observat că, totuşi, este un drum care cobora. Curiozitatea m-a împins să merg pe acela drum, deşi era semiîntuneric. Era o lumină urâtă.

Mergând, am văzut pe o parte şi cealalta drumului pietruit, cu denivelări, clădiri joase, cu acoperiş drept. Vedeam mâini întinse şi capete care ieşeau, iar când ajungeam în dreptul lor se retrăgeau. Mi-am dat seama că cereau un ajutor sau milă. În partea dreaptă erau femeile, iar în cea stângă erau bărbaţii. Nu aveau haine.

Femeile nu întindeau mâna, iar când ajungeam în dreptul lor se retrăgeau în întuneric. Am mers mult şi parcă coboram. La un moment dat mă întrebam ce caut eu pe aici şi de ce nu mă întorc. M-am întors. Mergeam cu greu. Am ajuns cu chiu şi vai în apropierea acelei perdele. Am căzut şi m-am târât pentru că trebuia să ajung acolo. Am ajuns.

Jumătate eram în lumea frumoasă şi cealaltă jumătatea în lumea cealaltă. Parcă nu aveam forţa să mai trec. Ceva parcă mă trăgea înapoi. Dincolo, în dreapta mea era o femeie. M-am uitat la ea şi mi-am recăpătat puterile. Am reuşit să trec. Am început să merg.

Am văzut din nou chipul lui Dumnezeu, care nu a făcut niciun gest. Cel care era jos nu vorbea, dar îmi făcea semn cu privirea sau cu capul. Am luat-o în direcţia pe care mi-a indicat-o, unde se afla şi femeia respectivă.

Treceau pe lângă mine copii care zâmbeau. Când am ajuns în dreptul ei s-a tras. Era chiar în dreptul perdelei de nor cenuşiu prin care intrasem. A apărut mâna stângă cu halatul de culoarea albă şi manşeta verde. A pus mâna pe mâna mea dreaptă şi m-a tras. Mi-a spus: „Hai, încoace. Nu ai ce căuta acolo“.