Life
Mihaela Bilic, despre blestemul de a fi om
Mihaela Bilic ne-a obișnuit să ne ofere tot felul de sfaturi privind alimentația, însă ce sens are să mâncăm bine și corect dacă nu ne hrănim și sufletul?
Mihaela Bilic: Să fii om- între binecuvântare și blestem
Nu știu dacă titlul acestei postări vă intrigă suficient pentru a continua lectura, dar mărturisesc că și pe mine subiectul m-a pus pe gânduri. Am asistat la o dezbatere cu tema „Dezgustul, superlativul noțiunii de urât”.
Nu am realizat niciodată cât de copleșitor și de greu de suportat este cuvântul „dezgust”, ce reacție profundă de scârbă amestecată cu evitare și respingere ne provoacă. Într-adevăr, când spunem despre ceva/cineva că este dezgustător nu mai e nevoie de alte precizări sau completări, termenul în sine e suficient cât să descalifice definitiv orice interes sau curiozitate.
Nu vrem să vedem, să avem deaface, să interacționăm cu ceva/cineva dezgustător-se exclude de la sine.
Ce este însă cu adevărat șocant este că noțiunea de „dezgust”, sau varianta ei mai blândă adică „urât”, nu există decât la oameni.
Mintea noastră, incomparabil evoluată față de restul animalelor, este responsabilă de inventarea noțiunii de urât!
Restul speciilor de pe Pământ nu pot fi clasificate sau descrise prin prisma lui „urât-frumos”, doar homo sapiens face asta.
Dezvoltarea creierului și a gândirii ne diferențiază de maimuță, dar ne și complică teribil existența pentru simplu fapt că suntem capabili să ne punem etichete de tipul urât/foarte urât/dezgustător.
Animalele se văd și se comportă ca atare, fără judecăți de valoare și calificative legate de aspectul fizic. O gazelă sprintenă nu va gândi/spune niciodată despre un o focă sau un hipopotam că este dezgustător, așa cum nici o albină nu va refuza să polenizeze o păpădie pe considerentul că e urâtă. Natura se comportă firesc, noi oamenii nu!
„Frumusețea e în ochii celui care privește”, spune un proverb, dar trist este că urâțenia este tot în ochii noștri. Si din păcate e din belșug, mai ales când vine vorba de auto-evaluare. Nimeni nu poate fi atât de crud și de nemilos cum suntem noi când vine vorba de a ne găsi defecte.
„Talentul” de a fi nemulțumiți de felul în care arătăm, de a ne desființa din punct de vedere fizic, de a nu vedea decât defecte și trăsături negative ne aparține în excusivitate nouă, oamenilor.
CITESTE SI: Toate femeile aflate la menopauză trebuie să știe asta. Medicul Mihaela Bilic atrage atenția
Auto-judecata de care abuzăm din belșug, departe de a ne motiva și încuraja, ne descalifică și ne condamnă la nefericire. Când noi suntem primii nemulțumiți și dezgustați de propria persoană, ce șanse de reușită ar mai putea exista?
Suntem capabili ca din orice imperfecțiune fizică să facem un handicap, să o lăsăm să ne umbrească întreaga existență, să o transformăm într-un obstacol de netrecut.
Sunt femei care nu se privesc în oglindă pentru că se consideră prea grase, care nu se ating (nici măcar cât să se dea cu cremă) pentru că sunt dezgustate de celulită, cărora le e scârbâ de propriul corp.
Oare ne-am pus problema vreodată ce efect are dezgustul pentru propria persoană asupra sufletului? V-ați gândit vreodată cum trebuie să se simtă ființa voastră când o priviți cu atâta silă și dispreț?
V-ați întrebat oare de ce atâta înverșunare și supărare pentru niște aspecte care nici măcar nu sunt percepute ca atare de către cei din jur? Nimeni nu ne-ar trata cu atâta cruzime și desconsiderație cum o facem noi înșine.
Nimeni nu ne-ar spune că suntem urâți, dacă n-ar vedea mai întâi expresia de dezgust din ochii noștri. Da, e un blestem să fii om dacă asta înseamnă o minte care să-ți spună că ești urât.
Și da, dezgustul este gradul superlativ al urâțeniei, mai rău de atât nu se poate! Așa că data viitoare când vă priviți cu dezgust celulita de pe coapse, gândițivă și la sufletul vostru…pentru că el plânge, înfiorat de scârba și de respingerea pe care le simte”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.