Mihai Albu, o revelatie

Revederea cu Mihai Albu a fost pentru mine o sarbatoare. Un om ca el nu se impune in fata nimanui. El zambeste cald si asteapta sa fie inteles. Pare simplu. Nu e. Nu intr-o lume care incearca sa puna personalitati atat de diferite in doar doua categorii: bunii si raii.

Bunii se trezesc adesea ca au ajuns in cealalta categorie dintr-o data, fara sa inteleaga ce-au facut, iar transferul inapoi e teribil de anevoios, daca nu cumva imposibil. Mihai Albu asteapta sa fie inteles, repet. Si daca ii admiri creatiile, opere arhitectonice, nu alta, nu e greu de facut un efort. E limpede ca omul e un revolutionar. Un deschizator de cai. Mie, personal, mi se pare ca e un om care accepta adevaratele provocari cu un stoicism pe care merita sa-l admir. In toate dimensiunile vietii lui, Mihai se identifica usor cu un erou in armura stralucitoare, ascuns parca atent intr-un fizic mai degraba plapand.

In aparitiile lui publice, cel mai puternic argument al lui e toleranta si bunul simt, care strabat orice lob frontal, oricat ar fi de bine pitit sub frunti ingrosate. Cine vrea sa priceapa ca artistii gasesc subtile cai catre receptorii avizati va vedea imediat ca Mihai Albu iubeste pantofii nu ca pe obiecte de incaltat, ci ca pe modalitati elaborarate de exprimare.

Multumesc, Mihai. Pasiunea se manifesta si asa, printr-un zambet timid. Azi mai facut un pas mandru. Pe toc.

VEZI AICI COLECTIA LUI MIHAI ALBU