Connect with us

Revistateo.ro

Minciuni care vă distrug relația

Cuplu

Minciuni care vă distrug relația

Cu toții ascundem lucruri, cu toții avem secrete și toți mințim la un moment dat în viața noastră. Fie că faci asta pentru a proteja pe altcineva sau o faci pentru a te proteja pe tine, trebuie să fii conștient că minciuna are întotdeauna picioare scurte. Mai devreme sau mai târziu viața îți va răspunde cu aceeași monedă. În final, consecințele faptelor noastre contează mai mult decât faptele în sine. Când mințim, nu facem altceva decât să distrugem relații: distrugem relațiile cu cei dragi și distrugem relația pe care o avem cu noi înșine. Minciuna erodează fundația oricărei legături, indiferent de scopul ei. Iată care sunt minciunile cel mai des întâlnite la bărbații din zilele noastre!

1. Poate că cele mai mari minciuni ale bărbaților sunt aventurile pe care le au în afara relației de cuplu. Din nefericire, cu toată evoluția rapidă a tehnologiei, este din ce în ce mai ușor să ai aventuri extraconjugale, iar acest aspect nu poate fi controlat de partenerul tău.

CITEȘTE ȘI: 7 SFATURI PENTRU PRIMA ÎNTÂLNIRE

2. De partea cealaltă, stau femeile care sunt mințite la începutul relației, de bărbatul pe care îl plac. Mulți nu recunosc că se află într-o relație sau, mai rău, într-o căsnicie și se aventurează pe două fronturi. În final, rezultatul nu are cum să fie unul pozitiv, nu-i așa?

3. Există bărbați care mint în legătură cu jobul lor sau cu  propria locuință. Aceasta este dovada unei mari lipse de încredere în propria persoană. Nimeni nu ar trebui să se lase definit de funcția pe care o are sau de lucrurile materiale pe care le posedă. Dacă o femeie te va dori, își va asuma totul încă de la bun început.

4. Vă vine sau nu să credeți, nu doar femeile obișnuiesc să își ascundă adevărata vârstă. Există bărbați care, din teama de a fi respinși, nu își recunosc încă de la început vârsta. Probabil că și în acest caz este vorba despre lipsa de încredere în propria persoană.

5. În final există cei care mint cu orice. Aceștia sunt bărbații cu care nu vrei să ai de a face. Pentru mulți minciuna este ca o boală. De la lucruri mărunte, până la aspecte importante ale vieții, nu se pot abține să nu înflorească ceva pentru a-ți atrage atenția.

 

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Cuplu

To Top