Mircea Ionescu-Quintus a încetat din viață

Mircea Ionescu-Quintus a murit. El a fost unul dintre cei mai respectați polticieni români, un membru marcant al Partidului Național Liberal. Ionescu-Quintus a condus PNL în perioada 1993-2001. Liberalul născut în Cherson, Ucraina, pe 18 martie 1917, a fost senator al României dar și ministru al Justiției.

A fost ales senator al României pentru perioada 1996-2000 și 2004-2008, în județul Prahova, pe listele PNL. A fost ministru al Justiției în guvernul Stolojan, primul guvern pluripartit de după Revoluția din decembrie 1989.

Mircea Ionescu-Quintus a fost acuzat că a colaborat cu Securitatea, dar a câștigat procesul cu CNSAS (Consiliul Naționale pentru Studierea Arhivelor Securității) susținând în fața instanței că acesta nu a făcut decât să răspundă unor interogatorii ale comuniștilor, din cauza faptului că a fost deținut politic.

În 2009 a primit gradul de general de brigadă în retragere din partea președintelui Traian Băsescu. A fost pentru scurtă vreme președinte al Senatului României în perioada februarie – noiembrie 2000, în timp ce președinte era Emil Constantinescu iar premier Mugur Isărescu.

Ionescu-Quintus a rămas multă vreme „martorul secolului XX”, fiind una dintre personalitățile cele mai longevive din istoria României, alături de istoricul Neagu Djuvara, de orientare liberală de asemenea. Mircea Ionescu-Quintus declara că pe vremea Mișcării Legionare nu avea cum să rămână impasibil și recunoștea că îl atrăgea Mișcarea Legionară ca pe orice tânăr.

Ionescu-Quintus, despre Carol al II-lea, pentru revista Historia: „Personal nu l-am cunoscut pe Carol al II-lea, dar de câteva ori am fost în imediata lui apropiere. Latinii spuneau „De morţi numai de bine!“… Dar mi-a făcut impresia unui îngâmfat, mai ales că ştiam că a venit în ţară împotriva voinţei lui Duca şi a altor lideri. De fapt, el uzurpa. Îl uzurpa pe propriul lui fiu care era minor, dar era şeful statului. Al doilea aspect: prea se îmbrăca fastuos, mai ales militar. Nu ştiu ce grade putea să aibă, însă era dornic de a fi adulat”.

Despre regina Maria: „Noi o ştiam ca „Mama răniţilor“ din Primul Război Mondial. Ca şi Regina Elisabeta, avea activităţi de sprijin, de ajutor social, dar ca şi soţul său, mai puţin preţuit decât merită – Regele Ferdinand Întregitorul. Erau nişte oameni iubiţi, stimaţi, şi asta nu pentru că aveau coroane, ci pentru că poporul îi simţea cu coroana pe frunte. Era o plăcere să citeşti în ziare despre acţiuni de binefacere sau despre ceremoniile organizate cu prilejul Zilei Naţionale”.

Despre România democractică: „Vă mărturisesc că, oricât aş avea eu o stare bună, o pensie bună, nu pot să fiu mulţumit când ştiu că în jurul meu e sărăcie. De pildă, pe strada unde locuiesc eu, sunt câteva familii care, atunci când eram arestat, îi aduceau câte un bon de pâine sau de zahăr nevesti-mi. Nici noi nu i-am uitat, dar oamenii aceştia sunt acum în sărăcie. Sunt, însă, sute de mii de oameni care trăiesc în asemenea condiţii – fără hrană, fără medicamente, fără căldură în casă”.

Odihnească-se în pace!