Inedit
Mireasa pentru fiul meu: Ana A VRUT SA SARA GARDUL casei din cauza lui Stefan
Mireasă pentru fiul meu: Ana, una dintre concurentele emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” a fost la un pas de a sări gradul competiţiei, dacă colegii săi nu o împiedicau să îşi ducă planul la bun sfârşit.
Totul s-a datorat problemelor pe care le întâmpină în relaţie şi dorului de familie.
Mireasă pentru fiul meu: Ana a fost la un pas de a regreta decizia sa de a părăsi într-un mod agresiv competiţia „Mireasă pentru fiul meu”.
Dacă ceilalţi concurenţi spun că Ana ar fi geloasă pe Cristina, care îşi petrece mai mult timp în compania lui Ştefan, aceasta neagă zvonurile şi spune că dorul de familie şi de cei dragi a împins-o să recurgă la o măsură extremă.
„Îţi faci gânduri degeaba. Sunt neînţelegeri între voi, dar o să treceţi peste. Voi doi sunteţi fericiţi tot timpul împreună”, au încercat să o consoleze ceilalţi concurenţi pe brunetă.
„Mi-era foarte dor de părinţii mei, mi-au dat un semn, acum mă susţin. Nu sunt geloasă”, a declarat Ana.
Preluare romaniatv.net