Connect with us

Revistateo.ro

Stil de viata

Moş Crăciun vine din nou în România! Uite de cine este însoţit!

Moldovenii de peste Prut iau cu asalt România, locul în care majoritatea dintre ei alege să-şi petreacă sărbătorile de iarnă pe rit vechi. În perioada 2-18 ianuarie, cât durează acestea , România este destinaţia care atrage cei mai mulţi turişti din Republica Moldova, urmată de Bulgaria şi, mai nou, de Dubai.

 

Patronatele din turismul moldovean au estimat pentru acest an, cu ocazia sărbătorile pe stil vechi, o creştere de peste 50% a numarului de turişti de peste Prut către ţara noastră, asta datorită în principal eliminării vizelor, dar şi promovării făcute turismului românesc în Republica Moldova

„Un alt motiv al creşterii mari din acest an sunt şi preţurile preferenţiale acordate de hotelurile româneşti pentru turiştii moldoveni. Un pachet de cinci nopţi, cu transport cu autocarul, masă şi cazare, costă 250 de euro”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Gabriel Mărgineanu, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului din Republica Moldova. Cu alte cuvinte, patronii de pensiuni si hoteluri din ţara noastră acordă astfel de reduceri pentru că in această perioada numarul turiştilor scade, iar moldovenii profită de această ocazie pentru a beneficia de oferte avantajoase.

Turiştii din Republica Moldova ajung să cheltuiască în România, într-un interval de doar două săptămâni, peste 3,7 milioane de euro.

Aceştia preferă staţiunile de pe Valea Prahovei, dar şi staţiunile balneare, în principal Băile Govora, Slănic Moldova sau Covasna. Pentru ca pachetele să fie cât mai atractive, agenţiile din Republica Moldova oferă gratuitşi câte un Moş Crăciun grupurilor mari, care în Ajunul  pe stil vechi să susţină un program carepoate varia între două şi şase ore.

„Moş Crăciunii vin cu costume şi programe pregătite din timp. Estimăm că peste 100 de Moş Crăciuni vor însoţi în această perioadă grupurile de turişti în România. Fiecare Moş Crăciun va prezenta programul alături de cel puţin o Crăciuniţă, care dansează şi recită poezii. Unele dintre acestea vin tot din partea agenţiilor, iar altele se oferă voluntare, din cadrul grupului”, a mai spus Mărgineanu.

Peste 90% din turiştii din Republica Moldova ajung în România în această perioadă cu autocarul, iar restul cu maşini proprii sau avionul.

 

Conform datelor furnizate de Institutului Naţional de Statistică, în primele zece luni ale anului trecut în România au sosit 35.235 de turişti din Republica Moldova, în creştere cu 18,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013. Cu această cifră, Republica Moldova ocupă locul 13 într-un top al ţărilor generatoare de turişti pentru România, clasament condus de Germania, Italia, israel, Franţa şi Rusia.

Continue Reading
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Stil de viata

To Top