Life
MOŞII DE TOAMNĂ 2018. Ce trebuie să faci în prima sâmbătă din noiembrie, ca să ai noroc şi să fii ferit de rele! Legende, tradiţii şi superstiţii
Sâmbătă, 3 noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților. Pomenirea din această zi, este cunoscută și sub denumirea de ”Moșii de toamnă”.
Moşii de toamnă” sunt pomeniți în fiecare an în prima sâmbătă din noiembrie. În biserici au loc slujbe şi se împart pachete cu mâncare celor săraci. În plus, se aprind lumânări care semnifică atât lumina credinţei, cât şi a faptelor bune ale celui comemorat.
Tradiţia spune că în această zi e bine să fim împăcaţi cu toţi oamenii, să fim îmbrăcaţi curat, iar femeile să aibă capul acoperit. De asemenea, în această zi nu este bine să spălăm haine sau să facem alte munci.
De ce facem pomenire morților?
Biserica îi numește pe cei trecuți în viață de dincolo „adormiti”, termen care are înțelesul de stare din care te poți trezi. Ea nu vorbește de trecere într-o stare de neființă, ci de trecere dintr-un mod de existența în alt mod de existența, potrivit CrestinOrtodox.ro.
În ziua de Moși se săvârșește Sfântă Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți și le așează sub Sfântul Agneț, rostind numele morților de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. în cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul și Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniți), participă la sfințenie prin prezența lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.
În spațiul românesc există 20 de zile de Moși
Simion Florea Marian menționa în lucrarea „Trilogia vieții”, „că pe tot parcursul anului, în spațiul românesc există 20 de zile de Moși”.
Cuvântul „moși” vine de la „strămoși”, și se referă la persoanele trecute la cele veșnice. Cu apelativul „moși” sunt numiți nu doar morții, ci și principalele sărbători ce le sunt consacrate, precum și pomenile făcute pentru ei.
Din zilele de Moși amintim: „Moșii de primăvară” (de Macinici), „Moșii de vară” (sâmbătă dinaintea Rusaliilor), „Moșii de toamnă” (în prima sâmbătă din luna noiembrie), „Moșii de iarnă” (sâmbătă dinaintea Duminicii lăsatului sec de carne).
Tot în ziua de Moși de toamnă., în calendarul ortodox sunt pomeniţi cei 33 de sfinţi mucenici din Melitina. Cei 33 de sfinţi mucenici au trăit în timpul împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Odată ce şi-au mărturisit credinţa în Hristos, au fost aspru pedepsiţi.
Tot în această zi, creştinii îi pomenesc pe: Sfântul Lazăr, făcătorul de minuni, sfinţii mucenici Melasipp, Casina şi Antonie, sfinţii mucenici Auct, Tavrion şi Tesalonica, sfântul mucenic Atinodor, sfântul mucenic Alexandru cel din Tesalonic.
După Sfânta Liturghie se oficiază slujba parastasului
Cu acest prilej, în lăcaşurile ortodoxe din toată țara se oficiază slujbe speciale de pomenire pentru rudele trecute la viaţa veşnică de-a lungul timpului. În tradiția populară, praznicul închinat celor adormiţi în dreapta credinţă este cunoscut sub numele de Moşii de toamnă.
În același timp, cu apelativul de moşi sunt numiţi atât morţii, cât și sărbătorile orânduite pentru cei adormiți de Biserica Ortodoxă. În toate lăcaşurile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului, potrivit Ziua de Constanta.
Pentru acest ritual creștin, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi: colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori. Pe data de 8 noiembrie, sunt pomeniţi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil.