Stiri
A murit Sonny Geraci, liderul trupei The Outsiders
Lumea muzicii este in doliu! A murit cunoscutul cantaret Sonny Geraci, liderul trupei The Outsiders.
Muzicianul s-a stins din viata la varsta de 69 de ani. Acesta a fost liderul si vocalistul trupei rock The Outsiders, care a devenit celebra in anii ’60. Sonny a avut in ultimii ani o serie de probleme de sanatate. In anul 2012 a suferit un anevrism cerebral si nu s-a mai recuperat niciodata complet, noteaza BBC.
Geraci a facut istorie cu piesele sale
Cel mai cunoscut hit al trupei a fost „Time Won’t Let Me”. De-a lungul carierei, Geraci, impreuna cu colegii sai de trupa, au mai lansat trei cantece intrate in Top 40. Geraci a mai cantat in cateva banduri precum Climax, The Grass Roots, iar in 2007 a sustinut un turneu sub denumirea „Sonny Geraci and The Outsiders”.
CITESTE SI: A murit actorul Andre Arruda. Avea 33 de ani
Din trupa americana au mai facut parte si Tom King, Mert Madson, Jim Fox si Bill Bruno. The Outsiders face parte din generatia de aur a trupelor rock, iar criticii muzicali sustin ca rock-ul adevarat a existat in perioada ’60-’80, cand au fost lansate cele mai multe trupe de acest gen.