Inedit
«Ninfomaniaca şi otrăvitoarea din Giurgiu» provoacă isterie naţională
La începutul anilor 1880, societatea românească era profund impresionată de două crime săvârşite în Giurgiu. Ziarele epocii relatau cu lux de amănunte cum Alexandrina Dumitrescu îşi otrăvise soţul în septembrie 1881. Ulterior, ea a fost acuzată şi de otrăvirea fiicei sale care murise în împrejurări suspecte cu un an înainte.
În acea perioadă se produceau destule furturi îndrăzneţe, tâlhării spectaculoase sau crime îngrozitoare însă faptele celei ce avea să fie recunoscută drept ,,otrăvitoarea din Giurgiu” au ieşit în evidenţă între acestea din mai multe motive. Pe de o parte, cele două crime erau suficiente pentru a atrage atenţia. Pe de alta, identitatea criminalului – mama uneia dintre victime, respectiv soţia celeilalte – nu a făcut decât să sporească interesul pentru această afacere criminală. Acţiunile ,,otrăvitoarei din Giurgiu” erau în evidentă contradicţie cu expectanţele societăţii legate de rolurile femeii-de mamă şi soţie iubitoare şi devotată.
Totuşi, cele două crime prin otrăvire se aflau în consonanţă cu una dintre temerile ascunse ale celor mai mulţi. Crimele pentru care a fost acuzată şi condamnată Alexandrina Dumitrescu – otrăvirea fiicei şi a soţului său – au readus în prim-plan un stereotip des întâlnit şi în alte spaţii cu o remarcabilă rezistenţă la trecerea timpului, acela al femeii otrăvitoare. Presa vremii a speculat de la început informaţiile privitoare la cele două crime. Apoi, cazul a fost studiat de specialişti, în literatura medicală au apărut referiri la cauzele ce ar fi determinat comportamentul Alexandrinei Dumitrescu. În fine, atunci când afacerea ,,otrăvitoarei din Giurgiu” era binecunoscută publicului, eroina s-a regăsit şi în două romane populare din epocă.
„Conduita desordonată a ei era de notorietate publică”
,,Timpul” era unul dintre primele ziare care îşi informa cititorii în septembrie 1881 că I. Dumitrescu, grefier la tribunalul din Giurgiu, murise subit, suspiciunile planând asupra soţiei sale. În ochii contemporanilor, comportamentul femeii o incrimina pe aceasta, alimentând suspiciunile că moartea suspectă a funcţionarului ar fi fost provocată de ea. Numele Alexandrinei nu apărea însă în primele articole. ,,E bănuită soţia, nu trăiau în armonie iar conduita desordonată a ei era de notorietate publică”. În continuarea articolului, se preciza că o comisie medicală urma să desfăşoare autopsia cadavrului. Totuşi, ziarul enunţa deja un verdict precizând: ,,sunt indicii grave că ar fi fost otrăvit”. Ziarul ,,Timpul”, oficiosul conservatorilor încerca să lege crima din Giurgiu şi cu posibile ingerinţe politice ale liberalilor. Astfel, se preciza că familia soţiei ar avea legături cu Puterea şi căuta să se asigure că afacerea avea să ,,rămâie acoperită sub vălul misterului”.
Citeste mai mult pe http://www.historia.ro/