Nu are ce să mănânce, dar a donat 10.000 de lei! Povestea incredibilă a unei bătrâne din Teleorman

Toată viața a trăit ca o pustnică în mijlocul lumii. Nu a fost căsătorită niciodată și mănâncă doar seara.

Gherghina Vasilescu, din Saelele – Teleorman, are 93 de ani. Toată viața a trăit ca o pustnică în mijlocul lumii. Nu a fost căsătorită niciodată și mănâncă doar seara. Așa se simte „mai liniștită” și liberă. Și-a tăiat voia proprie, așezându-se cu viața și cu încercările ei numai în voia lui Dumnezeu.

De aceea și repetă des, cu smerenie, „Cum a dat Dumnezeu”. Această femeie a strâns și a donat din pensia ei de 500 de lei pe lună peste 10.000 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, mulțumind astfel lui Dumnezeu pentru tot ce a primit de la El.

Dar pentru Catedrala Națională

Nu s-a ferit de deșertăciunile vieții, biruindu-le singură în încercări numai de dânsa știute. Astăzi, își pregătește cu râvnă, într-o tăcută lucrare, plecarea „dincolo”, unde speră să dobândească lumină și mântuire, dăruind.

„Am 93 de ani. M-am născut și am trăit toată viața în satul acesta. Nu am fost niciodată căsătorită. Am viețuit cum a dat Dumnezeu. M-am ocupat cu gospodăria, cu agricultura. Tata, Petre Vasilescu, a fost cântăreț la biserică. Pe mama o chema Floarea. Sunt credincioasă atât cât a dat Dumnezeu, Creatorul care ne-a făcut și Purtătorul nostru de grijă. Merg la biserică de mică. Acum doar duminica. Dar aud la televizor slujbele. Las toate la pământ și mă duc în casă și le ascult. Fac și eu ce am pomenit de la părinți: țin posturile, mă spovedesc, mă îm­păr­tășesc și mă rog cât îmi dă Dumnezeu putere. Mănânc o dată pe zi, seara, ca să fiu mai liniștită. Toată viața cel mai mult mi-a plăcut să fiu liberă și să-mi ajute Dumnezeu să fac voia Lui. Să-mi dea putere până la sfârșit să fiu lângă El. Când Îl simt aproape sunt fericită. Și pentru asta sunt mulțumită. Când eram copil, protejată de părinți, mergeam la biserică. Așa am dobândit dragoste de Domnul. Mi-au plăcut slujbele și le-am prins în sufletul meu. Am evlavie pentru toți sfinții, dar mai mult strig la Sfântul Gheorghe, al cărui nume îl port. Mi se întâmplă zilnic minuni pentru că tot ce este spre bine sunt de la Dumnezeu. Iar eu sunt așa cum este voia Lui. Am mai multe rugăciuni pe care le spun: Împărate ceresc, Tatăl nostru. Când vedeam mai bine, citeam din Viețile sfinților. Mi-a plăcut atât de mult de Biserică, încât am trăit în suflet numai cu ea. De aceea nu am avut niciodată intenția să mă căsătoresc”, a spus mama Gherghina.

Viața ca dăruire și smerenie

Când vine vorba însă de donația pentru Catedrala Mântuirii Neamului, voința îi aparține. Poate de aceea nu prea are curajul să vorbească despre lucrul acesta.

„Am strâns și eu, cum a dat Dumnezeu, din pensie o sumă de bani pe care am dat-o pentru ridicarea Catedralei din București, ca să am pe lumea ailaltă o spe­ranță de liniște, mântuire, o binefacere de la Dumnezeu și lumină. Pentru că dacă El mi-a ajutat, trebuie și eu să ajut. Și-i mulțu­mesc pentru asta. Este un lucru bun Catedrala și aștept să se termine, pentru că-mi este gândul tot acolo. Dacă nu se poate să ajung să o văd, sunt mulțumită și aici. Dacă am încredere, e ca și când aș fi fost la București!”, a mai spus bătrânica.