Inedit
O femeie paralizată își vedea soțul cum se furișa în garaj în fiecare noapte. Când a aflat ce făcea pe la spatele ei, nu și-a putut stăpâni lacrimile
Brad și Liz trăiau o poveste de dragoste ca în filme, până în momentul în care au făcut un accident groaznic. Se întâmpla cu trei luni înainte de a se căsători, iar în urma incidentului, Liz a rămas paralizată de la talie în jos.
Brad era veteran de război și văzuse multe accidente groaznice, dar acesta l-a copleșit. Situația a fost cu atât mai tristă cu cât una dintre pasiunile lor era să plece în excursii și să se plimbe cât mai mult pe jos.
Liz s-a văzut într-o postură destul de dificilă și delicată. Stând în scaunul cu rotile, ea nu mai putea să împărtășească această pasiune cu soțul și cei trei copii ai săi.
Brad nu a vrut ca ea să se simtă lăsată în urmă și să nu mai poată să își urmeze pasiunea așa că a pus la cale un plan care să o ajute din nou să exploreze și terenurile cele mai accidentate.
Timp de trei luni s-a închis în garaj, a încercat și a dat greș, dar în cele din urmă perseverența lui a dat roade. A construit un cărucior asemănător unui tanc, care putea merge pe orice teren.
În cele din urmă, Liz a intrat în garaj și a văzut aparatul. A fost cuprinsă de emoție și nu și-a mai putut stăpâni lacrimile.
De atunci, ea și soțul ei se pot bucura de plimbări împreună, iar Brad a început să mai facă astfel de dispozitive și pentru soldații care au fost răniți grav pe câmpul de luptă.