Staruri
Olga Delia Mateescu a fost implicată într-un accident rutier
Marea actriță a filmului și teatrului românesc a fost implicată într-un accident rutier, conform propriilor ei declarații.
Olga Delia Mateescu, devenită populară datorită rolului din „Secretul Mariei” de la Antena 1 a povestit ce i s-a întâmplat, de fapt.
„ACCIDENT : Cred că o lună sunt scoasă din circuit din cauza unora( gen gură mare cu glugă) care nu au cedat trecerea la intersecție. Să dea Dumnezeu să mă refac mai repede!”, a anunțat Olga Delia Mateescu pe Facebook.
Vestea bună e că actrița e în afara oricărui pericol.
Cine este Olga Delia Mateescu
Actrița născută într-un sat bistrițean este și scriitoare și fiica unui medic renumit și a unei actrițe care s-au despărțit la 3 ani de la nașterea ei.
Olga a crescut la București, oraș în care cariera ei în teatru și film a cunoscut ascensiunea.
Între 1968 – 1969 este studentă la Facultatea de Filologie (Secția Limbi romanice și clasice). În aceeași perioadă, începe activitatea la teatrul studențesc „Podul”, apoi vor urma studiile teatrale la I.A.T.C. (1969-1973).
Activitatea teatrală a desfășurat-o pe scena Teatrului Național București, unde a jucat în piese precum: Audiție pentru Medeea a cărei autoare este, regia Silviu Jicman (premiera 23 mai 2001); Așteptând la Arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar (2002); Mașinăria Cehov de Matei Vișniec (2003); Dragoste în hala de peștede Israel Horovitz (1998).