Connect with us

Revistateo.ro

Pamela Anderson îşi cere scuze faţă de familie

Inedit

Pamela Anderson îşi cere scuze faţă de familie

Celebră pentru rolul salvamarei sexy din serialul „Baywatch”, Pamela Anderson nu s-a bucurat de acelaşi succes şi pe plan personal. Aceasta tocmai a terminat încă un divorţ de Rick Solomon, ale căror acte au fost depuse încă din februarie. Este a doua oară în decursul a unui an când vedeta şi jucătorul de poker merg la tribunal pentru a pune punct căsniciei lor, motiv pentru care au redactat o scrisoare comună, prin care îşi cer scuze faţă de familiile lor.

CITEŞTE ŞI: Psihologii recunosc: Aceste tipuri de comportament vor duce la divorţ
„Divorţurile intens mediatizate pot fi neîndurătoare şi pline de cruzime – ne cerem scuze în faţa familiilor noastre şi a prietenilor noştri pentru toată durerea şi toată ruşinea pe care le-am cauzat. Am ajuns la un acord amiabil şi vom merge fiecare pe drumul său. Există anumite chestiuni familiale sensibile, private, de care trebuie să ţinem cont şi am decis să retragem toate comentariile dureroase pe care le-am făcut din grabă şi din aversiune. Ne dorim reciproc tot binele din lume, nouă şi familiilor noastre”, au declarat cei doi într-o scrisoare deschisă.

Unul dintre comentariile la care fac referire foştii soţi aparţine actriţei, care a declarat în trecut că soţul ei „a comis acte repetate de hărţuire şi abuz” la adresa ei, care i-au cauzat un „stres emoţional sever”. Pamela Anderson a obţinut la vremea respectivă şi un ordin de restricţie la adresa lui Rick Solomon, însă acum se pare că lucrurile au fost finalizate pe cale amiabilă.

Starleta canadiană, în vârstă de 47 de ani, declara în toamna lui 2013 că are din nou o relaţie cu fostul soţ, iar în ianuarie 2014 se căsătoreau pentru a doua oară. După ce iniţial Pamela Anderson voia să divorţeze la doar şase luni după nuntă, Rick Solomon a reuşit să repare căsnicia, asta până la începutul acestui an, când vedeta de la Hollywood a mers iarăşi la tribunal şi a depus actele de divorţ.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

More in Inedit

To Top